Nahum Finger, Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice din Cluj

La 16 mai 2017, în sala festivă din clădirea centrală a Universităţii Tehnice Cluj – sală  care poartă numele lui Alexandru Domşa,  primul rector  (1953 – 1968) al politehnicii clujene – a avut loc decernarea titlului de Doctor Honoris Causa, lui Nahum Finger,  profesor universitar emerit al prestigioasei Universităţi Ben Gurion din Neghev, un savant de marcă şi o personalitate de seamă a învăţământului tehnic superior din Israel.  Nachum Finger a studiat ştiinţele inginereşti la Universitatea Columbia din SUA, obţinând două doctorate, în ştiinţele inginereşti şi în cele ale educaţiei, o combinaţie care i-a asigurat ulterior competenţe excelente pentru funcţiile de răspundere pe care le-a îndeplinit de-a lungul carierei, precum: rector al Universităţii Ben Gurion din Neghev (1994-2002)  şi director adjunct al Consiliului Israelian al Învăţământului Superior (2008-2012), ca să amintesc doar două dintre ele.

Maestrul de ceremonii şi formaţia camerală

La festivitatea desfăşurată sub bagheta unui maestru de ceremonii vorbitor de latină şi acompaniată de o formaţie camerală alcătuită din studente, a participat un public numeros, format din membrii senatului, cadre didactice, mulţi tineri – studenţi şi masteranzi –, precum şi prieteni ai sărbătoritului din Israel şi din România.

Profilul savantului Nahum Finger a fost creionat de cuvântările rostite de profesorii: Nicolae Burnete, preşedintele Senatului Universităţii Tehnice din Cluj şi Vasile Ţopa, rectorul Universităţii Tehnice din Cluj. Ambii şi-au exprimat satisfacţia legată de primirea unui savant de talia lui Nahum Finger, în familia ştiinţifică a universităţii tehnice clujene, precum şi speranţele într-o viitoare colaborare cât mai bună, între savanţii ingineri şi instituţiile tehnice din Cluj şi Beer Sheva. Ion Vasile Abrudan, rectorul Universităţii Transilvania, din Braşov, a vorbit cu însufleţire despre colaborarea îndelungată şi fructuoasă dintre instituţia pe care o conduce şi profesorul Nahum Finger, care de mai mulţi ani este Doctor Honoris Causa al Universităţii Transilvania. Dr. Ştrul Moisa, vechi prieten şi coleg al profesorului Finger, la Universitatea Ben Gurion din Neghev, a ţinut să-l însoţească la acest eveniment important şi să le vorbească celor prezenţi despre Omul Nahum Finger, plin de înţelepciune şi iubire faţă de semeni.

Prezidiul adunării festive

După îndeplinirea ceremoniei efective în cadrul căreia a  fost înveşmântat cu roba şi toca croite pe măsura sa şi i s-a înmânat diploma de Doctor Honoris Causa, a luat cuvântul şi profesorul Nahum Finger, cucerind  auditoriul prin alocuţiunea sa caldă şi profundă care a creionat esenţa evenimentului: închiderea unei bucle.

Prof. Nahum Finger Doctor Honoris Causa

Nahum Finger, născut la Noua Suliţă, lângă Cernăuţi, şi-a trăit primii ani ai copilăriei în lagărele din Transnistria, unde a fost deportat de regimul Antonescu, fiind printre puţinii copii supravieţuitori ai acelui infern. Imediat după război, familia s-a refugiat la Dej. În amintirile lui Nahum Finger,  meleagurile someşene sunt strâns legate de bucuriile copilăriei descătuşate şi de prietenii din clasele primare. Un minunat semn al acestei neuitări a fost şi faptul că la ceremonia de la Universitatea Tehnică au fost invitate soţia şi fiica bunului său prieten şi coleg de clasă primară, de la Dej, Gelu Neamţu, care, din păcate, nu mai este printre cei vii.

Oaspeţii prezenţi la ceremonie

Profesorul Finger a vorbit cu înţelepciune şi umor, într-un stil direct şi fermecător, arătând, printre altele, că de-a lungul activităţii sale de rector a conferit multe titluri de Doctor Honoris Causa, dar e foarte plăcut să te afli “de cealaltă parte a baricadei”. În acelaşi timp este de părere că acest titlu nu este doar o onoare, ci şi o responsabilitate şi de aceea doreşte să contribuie semnificativ la apropierea dintre Universitatea Tehnică din Cluj şi Universitatea Ben Gurion, din Beer Sheva, la cunoaşterea reciprocă şi colaborarea dintre profesorii şi studenţii celor două universităţi, pentru că legăturile dintre oameni stau la baza consolidării relaţiilor instituţionale şi impulsionează  progresul ştiinţei..

Prezent la ceremonie, profesorul Ioan Chirilă, preşedintele Senatului Universităţii Babeş-Bolyai, a subliniat importanţa colaborării dintre instituţiile de învăţământ superior ale celor două oraşe înfrăţite: Cluj şi Beer Sheva, dar şi a celei dintre universităţile din ţară. Profesorul Chirilă a remarcat drept un semn de bun augur faptul că la acest eveniment festiv  au fost reprezentate la cel mai înalt nivel, cele trei institute de învăţământ superior din România care i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Nahum Finger, ceea ce – iată – le-a adus împreună.

Au trecut peste şase decenii de la plecarea din România, dar Nahum Finger mai vorbeşte destul de bine româneşte. La discursul de recepţie a recitat câteva versuri cu tâlc filosofic dintr-o poezie a profesorului Ioan Chirilă, exprimându-şi astfel speranţa şi încrederea în viitorul  colaborării rodnice dintre universitatea tehnică clujeană şi cea din Beer Sheva.

Andrea Ghiţă

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *