Ziua de naștere a soțului meu a căzut și anul acesta în timpul săptămânii de Pesach și în loc de prăjitură a trebuit să se mulțumească, săracul, cu budincă de mațot. Căutând rețeta, pe care o publicasem în Baabel anul trecut, https://baabel.ro/2017/04/budinca-de-pesach am dat peste comentariul unei cititoare, dna Lucia Stoenescu, căreia rețeta i se părea atrăgătoare, dar nu știa ce sunt mațot. Între timp, un alt comentariu i-a dat răspunsul: este pâinea nedospită pe vare evreii o mănâncă de Paști.
Dar acum Paștele a trecut. Dnei Stoenescu și celorlalte citititoare (și cititori) interesate le propun o variantă: clasica budincă de pâine a mamei mele. Se face din pâine albă normală, dar cel mai bine iese din chifle sau din challah, colacul împletit care se consumă sâmbăta. Este un mod reușit de a întrebuința resturile de pâine care nu mai sunt proaspete.
Ingrediente (pentru 4 persoane)
100 g unt
100 g zahăr
2 ouă întregi (nu se bate spuma de albușe)
½ litru lapte
250 g pâine albă / chifle sau ½ de challah
Pentru gust se poate adăuga vanilie, coajă de lămâie / portocală, stafide, nuci, migdale, fructe din dulceață, cam orice este prin casă.
Mod de preparare: Într-un vas se încălzește laptele, zahărul și untul până când untul s-a topit, apoi se ia de pe foc. Se adaugă pâinea, tăiată felii sau ruptă bucăți. Când pâinea a absorbit tot laptele, se amestecă bine. După ce s-a mai răcorit se adaugă ouăle, stafidele și condimentele. Se coace circa 45 de minute la foc potrivit.
Altă posibilitate este ca budinca să fie fiartă o oră la bain-marie: vasul în care s-a preparat compoziția se acoperă, se pune într-un vas mai mare cu apă clocotită și se ține o oră pe foc mic. În cazul acesta budinca primește o consistență total diferită, crește, devine ușoară și pufoasă.
Fie coaptă, fie fiartă la bain-marie, budinca se poate servi cu mango tăiat în bucățele, sau cu caise sau piersici din compot.