Despre evenimentul care s-a derulat recent s-a scris în presă și sunt sigură că vor mai apărea multe reportaje importante, mai avizate și mai profesioniste decât le-aș putea reda eu. Pentru mine însă acest eveniment a avut o semnificație personală deosebită și de aceea voi scrie despre el în mod special.

Încă din adolescență am cunoscut trupe itinerante de teatru evreiesc care treceau și prin orașul meu natal. Îmi amintesc că spectacolele aveau loc la „Casa Germană” (Deutsches Haus), unde chiria era foarte pipărată, dar nu exista altă sală. Artiști mari ca Dina König, Mișa Bernstain și mulți alții au trecut prin Câmpulung Moldovenesc. Aceste trupe se luptau cu mari lipsuri materiale și de multe ori se făceau colecte pentru ca artiștii să poată continua turneul. Chiar și decorurile le împrumutau de cele mai multe ori de la viitorii spectatori. Știam din presă despre marea artistă Sidy Thal din Cernăuți. La succesul ei a contribuit Jacob Sternberg, cel care a adus modernismul în teatrul evreisc în condițiile grele dinainte de război.

Am fost un spectator fidel al Teatrului Evreiesc de Stat (TES) de la înființarea lui în 1948 și mai ales în anii în care soțul meu, Israil Bercovici, a fost secretarul literar al teatrului (1954-1982). Despre succesul TES în țară și străinătate, cu repertoriul bogat, tradițional și modern, turneele din Israel (1967), Berlin și SUA merită amintit chiar și acum, deși au trecut mulți ani. Sărbătorirea celor 100 de ani (1976) de teatru evreiesc în România a avut un răsunet deosebit, oglindit și în presa înternațională. Prezența unor artiști ca Sidy Thal, venită din Cernăuți, și a unor scriitori de limbă idiș din Chișinău, ca Ichil Schraibmann și a unor ziariști germani au făcut ca acest eveniment să aibă o reverberație internațională.

Era firesc ca TES să fie cunoscut pentru repertoriul diferit de cel al altor teatre și mai ales pentru marii lui artiști: Sevila Pastor, Dina König, Mano Ripel, Mauriciu Seckler, Beno Poplicker, Seidi Glück, apoi mai tinerii Lia König, Carol Marcovici, Carol Feldman și mulți alții. Interesul meu pentru piesele jucate în idiș s-a menținut mulți ani. Piese în limba română puteam vedea oricând. În ultimii ani interesul meu nu a scăzut, dar din păcate fizic mi-e foarte greu să-mi satisfac această plăcere. În vara aceasta am văzut totuși două spectacole și mărturisesc că nu m-au entuziasmat. E un alt fel de teatru, neconvențional, fără cortină, direct legat de spectator, dar mai puțin de unul de vârsta și gusturile mele. La TES nu am fost de câțiva ani, deși am încercat să-l urmăresc cel puțin din ziare. Dar artiștii cunoscuți au murit pe rând, mulți au emigrat, iar ceilați, dacă joacă în idiș, se luptă cu o limbă pe care nu o cunosc. De aceea am refuzat rarele invitații la premiere și m-am îndepărtat de TES care mi-a fost atât de drag.

Și iată că s-a ivit evenimentul despre care am aflat inițial din ziarul Cotidianul, online. Vi-l redau, chiar cu riscul că îl cunoașteți. În rubrica „Cultură”, semnată de Magdalena Popa-Buluc:

„În 7 octombrie TES a deschis cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Teatru Idiș (TES-FEST), cu ocazia aniversării a 70 de ani ai teatrului Evreiesc de Stat și 142 de ani de la înființarea primului teatru profesionist de limbă idiș din lume, în România, la Iași, în 1876, de către scriitorul și artistul Avram Goldfaden. Programul evenimentului este desfășurat pe larg pe zile, ore și locație, cu personalitățile invitate din străinătate și artiștii TES.”

Mare mi-a fost surpriza când am aflat tot din ziar că „în ziua de joi, 11 octombrie, la ora 18.30, va avea loc la sediul teatrului un moment comemorativ dedicat lui Israil Bercovici, personalitate unică, spirit enciclopedic, remarcabil om de teatru care a marcat istoria Teatrului Evreiesc de Stat din ultima jumătate de secol”.

Israil Bercovici

Cu acestă ocazie am aflat și programul bogat al TES-FEST pe parcursul a 7 zile: spectacole de teatru regizate de Andrei Munteanu și Alexandru Hausvater, one-man show-uri susținute de artiști renumiți ca Rafael Goldwasser și Carol Feldman din Israel, dans, multă muzică, klezmer, spectacole stradale, inclusiv în Piața Universității, spectacol la Sinagoga Mare, la Căminul Moses și Amalia Rosen, adaptate și la ziua de 9 octombrie, data Comemorării Holocaustului din România. Cred că tot programul a fost în idiș.Tot în aceste zile artiștii din TES au fost decorați de Președintele țării. Din păcate, eu fizic nu am putut participa la niciuna din aceste manifestări care meritau a fi văzute de cât mai multă lume.

Teatrul Evreiesc de Stat exterior

Teatrul Evreiesc de Stat, interior

Spre surprinderea mea evenimentele au evoluat în favoarea mea. Actualul secretar al TES m-a invitat la eveniment, oferindu-mi chiar o mașină cu însoțitor, cum se cere la vârsta mea. Am fost de acord să ies în public, ceea ce acum fac foarte rar și numai cu ocazii deosebite. Dar să văd TES proaspăt renovat și să aud vorbindu-se despre Israil Bercovici a fost o ocazie cu adevărat deosebită. Am avut o mare surpriză să văd teatrul reînnoit, dar păstrând totuși vechea structură, chiar și culoarea bej-aurie a catifelei fotoliilor din sala pe care o cunosc de atâta vreme. Evenimentul a fost condus de tănârul regizor Andrei Munteanu, originar din Basarabia, pe care l-am cunoscut în urmă cu câțiva ani, când mai mergeam la teatru. Tot el a fost gazda amabilă care mi-a facilitat vizitarea teatrului. Evenimentul propriu-zis a avut loc în holul al doilea. Spre surpriza mea au venit în jur de 50-60 de persoane. Am fost invitată și eu alături de gazdă și de doamna Mia Liontescu, fostă referentă literară și apoi secretară literară și una dintre artiste, doamna Păunescu. (Nu știu dacă mai e activă, dar eu o admir pentru că ea coordona traducerea la cască. Acum traducerea se face printr-un sistem de bandă luminoasă, facilitând mult coordonarea.) S-au spus numai lucruri frumoase, dar pentru mine erau dureroase – știu foarte bine că Israil Bercovici și-ar fi dat fără ezitare viața pentru acest teatru și pentru limba idiș. Cu acestă ocazie s-a pregătit o plăcuță cu numele lui, care va fi probabil montată pe un loc la vedere în teatru. Eu nu prea știam ce să spun. Mă aflam în postura soției care în public nu poate decât să-și laude partenerul de viață. Am adus o fotografie mare, înrămată, care cred că ar trebui să fie la teatru și în cuvinte foarte puține mi-am exprimat regretul că Israil Bercovici, autorul unei cărți de referință despre teatrul evreiesc din România și cel care a pus atâta suflet pentru teatru aproape că nu a fost pomenit la TES timp de atâția ani. Sigur că niciodată nu e prea târziu.

Am încheiat cu o mică poezie a lui Israil Bercovici, tradusă în limba română de Petre Solomon și Anton Celaru și apărută în 1991 la editura Kriterion, în volumul de poezii alese din cele trei plachete de poezii scrise de Israil Bercovici. Simt nevoia s-o împărtășesc și Baabelienilor, care astfel vor înțelege de ce Israil Bercovici s-a pensionat înainte de termen (1982), când a înțeles că nu mai sunt cunoscători de idiș în România și că TES va fi nevoit să joace mai ales în limba română.

CHIN

M-au încercat în viață

toate chinurile, toate

Durerile: să fii singur, când te-ai dori în doi,

Să crezi cu sufletul și trupul într-un adevăr, iar apoi

Să-l vezi schimbându-se într-o miciună; să te închipui, poate,

Vorbind într-o limbă inexistentă

Și să rămâi ne-nțeles de omul drag,

Să te vezi săvârșind un lucru a cărui amprentă

Ar aduce omenirii lumină, dar să rămâi fără cheag,

Făcând o treabă fără rost.

Însă chinul cel mai cumplit din câte date mi-au fost,

Este să scrii un poem și să n-ai cui

Să-l citești sau să-l spui!

Mirjam Bercovici, 18-10-2018