În ajunul comemorării Pogromului de la Iaşi am postat pe Facebook un film realizat la Iaşi, în 2006, în care istoricul Silviu Sanie şi Leizer Finkelstein, supravieţuitor al Pogromului de la Iaşi (decedat în 2013 ), prezintă acest eveniment cumplit din istoria României. Împrejurările, faptele, cifrele şi epilogul sunt  relatate cu obiectivitatea istoricului, în timp ce supravieţuitorul – pe atunci un adolescent –  povesteşte cu mare sinceritate şi durere ceea ce i-a fost dat să îndure în acea duminică de sfârşit de iunie, la Chestură  şi apoi într-unul dintre trenurile morţii. Filmul, ilustrat cu imagini din muzeul sinagogii din Târgu Cucu, cu cele ale monumentului memorial al victimelor de la Podu Iloaiei şi cu fotografiile de arhivă ale Pogromului de la Iaşi – care se regăsesc în mai multe locuri pe internet – a  fost difuzat de mai multe ori pe TVR3 şi TVR Cluj. Iată că astăzi, 26 iunie 2019, Facebook a împâclit (termenul tehnic este blurat) acest film, dând cu „mărinimie” posibilitatea de a fi deblurat şi vizionat de către…doritori. Potrivit următorului text:  This video may show violent or graphic content. We covered this video so people can decide if they want to see it [E posibil ca acest video să aibă conţinut violent sau grafic (sic). L-am blurat pentru ca lumea să-l vizioneze potrivit propriei decizii ].

Consider că acest film nu are nici o imagine violentă sau care să incite la violenţă, nici un cuvânt care să profereze ură. Este o relatare obiectivă a evenimentelor şi o evocare îndurerată a celor suferite. Consider că este un film care informează şi educă oamenii şi că acţiunea celor de la reţeaua de socializare este abuzivă şi vine în sprijinul negaţioniştilor.

Nu e prima oară când mă confrunt cu o astfel de situaţie. Youtube a îndepărtat (interzis) reportajul  realizat de TVR Cluj, în comuna Cheţani (jud. Mureş) la o festivitate de comemorare a Zilei Holocaustului din România, în care copiii au prezentat fotomontaje şi scenete despre Holocaust, ilustrate cu panouri cu fotografii de arhivă, arhicunoscute (nici nu sunt altele).

În acelaşi timp, aproape seară de seară, pe diverse canale de popularizare a istoriei, revedem color faţa pomădată a lui Hitler, în peisajul pitoresc al reşedinţei sale, alături de Eva Braun.

Sunt unul dintre miliardele de utilizatori ai Facebook şi Youtube. Am protestat pentru decizia youtube şi după aproape un an şi jumătate mi s-a adus la cunoştinţă că aceasta e politica lor şi cenzurarea reportajului despre comemorarea Holocaustului la şcoala din Cheţani a fost… îndreptăţită.

Sunt nedumerită şi furioasă pentru acţiunea celor de la Facebook şi mă îndoiesc că eu pot să fac ceva pentru a schimba lucrurile. Sper să ia atitudine cineva aflat într-o poziţie oficială.

Până atunci vă invit să citiţi textul interviului realizat cu Leizer Finkelstein şi să vizionaţi – până când mai e posibil – filmul despre Pogromul din Iaşi.

Prima călătorie cu trenul a lui Leizer Finkelstein

Preambul:

Am fost nouă fraţi la părinţi; şase băieţi şi trei fete. Locuiam în Târgu Cucu. În 29 iunie 1941, pe la ora 10.00, eram cu toţii în curte. Era o duminică obişnuită. Se zvonea că în oraş se întâmplă ceva, dar noi stăteam liniştiţi, fără să ne închipuim nimic rău. Au venit şi ne-au scos pe toţi din casă, fără să ne dea voie să încuiem poarta după noi. Ne-au dus cu mâinile ridicate până la un loc de adunare, nu departe de casă. Apoi femeilor le-au dat drumul să plece acasă. N-am să uit chipul mamei, felul în care ne-a privit la despărţire. Brutalitatea cu care ne-au scos din casă şi ne-au dus la locul de adunare, o făcea să se îndoiască că ne va mai revedea. După aceea ne-au dus până la Chestura de Poliţie de pe strada Vasile Alecsandri, tot cu mâinile sus, escortaţi de jandarmii şi poliţiştii ieşeni. Pe drum până în faţa chesturii am văzut destule cadavre. Toate bordurile şi trotuarele erau înroşite de sânge. Aveam 17 ani şi atunci am văzut primii morţi…

La intrarea în curtea chesturii coloana a fost luată în primire de trei soldaţi nemţi, SS-işti cu caschetă şi insigna cu cap de mort, înarmaţi cu bâte. Pe cine nimereau în cap acolo rămânea. Am călcat peste cadavre, peste creier de om…Şi atunci mi-am zis că acolo îmi găsesc sfârşitul. Stăteam în picioare în curtea chesturii, înghesuiţi ca sardelele. Pe un postament era instalată o mitralieră. Cei care au încercat să sară gardul au fost împuşcaţi pe loc. Acolo, în înghesuiala aceea, ne-am pierdut de tata şi de ceilalţi fraţi. Rămăsesem cu un singur frate mai mic, care mă ţinea de mână Ne-am băgat în fundul curţii. Seara au scos un eşalon de oameni pe care i-au îmbarcat într-un tren care ducea către Călăraşi, Ialomiţa. Printre ei se afla un frate de al meu şi tata, dar atunci nu ştiam.

Noi doi, cu fratele meu mai mic, am rămas peste noapte în curtea chesturii unde era aşa o îngrămădeală încât nu ne puteam mişca. Nu aveam cum să ne deplasăm. Ne-am făcut şi nevoile pe noi, pentru că nu aveam unde să ne ducem… Aşa am stat până în zori, în picioare, în curtea chesturii. Dis de dimineaţa ne-au mânat până la gară. Pe trotuar zăceau cadavre. Ne-au urcat într-un tren care ducea la Podu Iloaiei. Eu şi cu fratele meu am fost în primul grup urcat în vagon şi, de frică, ne-am pitit în părţile laterale ale vagonului. Mijlocul a rămas liber şi un împiegat, pe care-l văd şi acum în faţa ochilor, a început să urle că nu expediază vagonul dacă nu e încărcat la capacitate şi a cerut să se mai aducă oameni. Şi au mai urcat 40. De-acum eram 80. De frică ne-am înghesuit unul în altul şi vagonul nu s-a umplut complet şi atunci au mai adus o serie de oameni. Aşa am ajuns 120 de oameni într-un vagon de vite.

Era prima mea călătorie cu trenul, până atunci nu mai fusesem niciodată cu trenul. Când ne-au îmbarcat eram aproape epuizaţi. Nemâncaţi, după o noapte de veghe petrecută în picioare, plini de mizerie pe haine… Apoi trenul s-a urnit . Cei 20 de kilometri de la Iaşi până la Podu Iloaiei i-am parcurs într-o zi întreagă. În zori fusese răcoare dar apoi a dat căldura şi vagonul s-a transformat într-o camere de gazare. Ne sufocam. N-a trecut mult timp şi lumea a început să moară. Vă pot spune că mi-am băut urina. Mi-am rupt cămaşa în fâşii, pe care le-am înmuiat în urină şi sudoare, şi mi le-am stors în gură. Să nu mor de sete.

Şi oamenii mureau într-una. Dacă un mort cădea peste tine nu mai aveai putere să-l dai la o parte şi te înăbuşea. Atunci cineva a venit cu ideea să aşezăm morţii jur împrejur, la marginea vagonului şi să ne aşezăm pe ei. Pot spune că am stat pe o bancă de cadavre.

Am ajuns la Podu Iloaiei pe la şapte seara. Când s-au deschis uşile vagonului, până atunci nu le deschisese nimeni, abia câţiva dintre noi am fost în stare să coborâm. Din cei 120 de oameni am supravieţuit vreo 20 – 25… Ne-au adunat în curtea sinagogii din centru, care acum nu mai e. Şeful de post a anunţat populaţia evreiască din târguşor să vină să ne ia. Eram epuizaţi, înfometaţi şi aproape goi… Apoi ne-au dus pe la casele evreieşti unde ne-au spălat şi ne-au dat ceva de mâncare.

A doua zi dimineaţă ne-au adunat din nou şi ne-au dus la calea ferată unde rămăseseră vagoanele. În dreptul fiecăruia era câte un morman de cadavre, înalt ca o grămadă de nisip. Ne-au pus să întindem morţii pe câmp şi să le căutăm actele. Şeful de post a dat oamenilor un caiet şi un creion, să noteze numele morţilor, după actele găsite asupra lor. Nu vă pot descrie scenele când părinţii îşi recunoşteau copiii morţi sau copiii îşi găseau părinţii printre cadavre… Apoi ne-au dat cazmale şi tot noi am săpat gropile comune unde i-am îngropat.

(interviu realizat în mai 2006, în curtea sinagogii Târgu Cucu din Iaşi. În incinta sinagogii se află un muzeu al Pogromului din iunie 1941)

Filmul despre pogrom poate fi vizionat aici (pe youtube…sper că nu va fi cenzurat):

Andrea Ghiţă