Cu condeiul şi lupa prin Balcani (IV)

Călătoria prin Balcani poate fi realmente o experiență hedonistă, o sărbătoare senzorială pentru văz, auz și gust. Frumusețea peisajului, a plajelor, insulelor, munților, pădurilor, lacurilor şi râurilor, este absolut copleşitoare. Iubitorii de fructe de mare îşi vor găsi acolo paradisul, pentru că prospețimea, gustul şi rafinamentul în gătirea și servirea mâncării sunt toate excelente. Regiunea abundă în zone viticole, sursa unora dintre cele mai bune vinuri europene. Adăugând la asta și muzica omniprezentă atât în localuri, cât și cântatul la reuniuni cu prieteni, ne putem forma o imagine reală a vieții gastronomice şi sociale din Balcani. Dacă în prima parte a acestei călătorii cu „condeiul şi lupa” am ajuns la punctul 31 din cele 36, în care mi-am sintetizat experienţa de turist. Urmează ultimele cinci. Lectură plăcută!

32) Paradoxul balcanic admite definiții variate, deoarece are nenumărate fațete. Una dintre ele este rata foarte ridicată a șomajului în rândul tineretului, chiar dacă lasă impresia că ar duce o viață confortabilă, relexată și lipsită de probleme materiale. Tineretul balcanic, în special cel din Croația, umple străzile, barurile, cluburile și restaurantele la orice oră din zi sau noapte.Tinerii șomeri arată sănătoși, frumoși, în formă, poartă haine de ultimă modă și adesea scumpe, iar fetele sunt machiate impecabil.

Desigur, lipsa locurilor de muncă lucrative creează mult timp liber, disponibil și da, consumul de mâncare și băutură poate fi menținut scăzut și ieftin în multe stabilimente de distracție. Hainele bătătoare la ochi și extrem de scumpe pot fi obținute prin mijloace de o moralitate discutabilă, dar totuși nu în cazul tuturor și ca atare rămâne un paradox. 

Am remarcat că cele mai multe orașe, ba chiar și sate au o piață principală, unde oamenii merg să vadă pe alții și să fie ei înșiși văzuți. Locuri cum ar fi “Stradun” în Dubrovnik, ori “Riva” la Split au o atractivitate notorie și sunt pline de buticuri elegante și terase de cafenea. Ele servesc și ca focar de socializare al orașului, unde localnicii se întâlnesc cu prietenii lor. Există o rutină bine stabilită pentru dinamica locului. Oamenii  care vor să întâlnească prieteni se așează la o masă, beau și privesc cu atenție trecătorii.

Pe “Stradun” in Dubrovnik: (de la stanga la dreapta) Marijana si Josko, prieteni din copilarie, Loredana, sotia mea si George Kun, autorul.

Oamenii care nu așteaptă pe cineva anume folosesc locația ca pe o scenă, pentru a întoarce capete, pentru a fi admirați, fotografiați, sau urmăriți. Ei trec destul de repede pentru a nu fi opriți, dar suficient de încet pentru a putea fi observați în voie. Printre ei se numără de obicei femei tinere și foarte atractive, femei mai în vârstă încărcate cu bijuterii, sau bărbați gay îmbrăcați ostentativ. Toți umblă cu nasul în sus și se prefac că nu văd pe nimeni.

Vara, orașele și stațiunile, în special cele de pe Coasta Dalmată abundă de viață colorată de stradă, distracții de toate felurile, festivaluri de artă, muzică și chiar spectacole grandioase inspirate din folclor și istorie. Unul dintre cele mai interesante este festivalul împăratului roman Dioclețian, din Split.

În timpul verii, pe străzi și în piețele istorice sau “piazzas” vei găsi mulți muzicanți talentanți și formații, cele mai multe locale, dar și unele străine. Ei cântă și peste zi,dar mai ales seara, când oamenii de toate vârstele și categoriile sociale îi ascultă și încep spontan să danseze, uitând de ei.

33) În timpul excursiei mele prin Croația am vizitat Rovinj, bijuteria Istriei, un loc cu adevărat unic. Este construit pe o peninsulă pitorească, cu o biserică în vârf de deal, la care duc străzi înguste, șerpuite, pietruite, pe care se aliniază galerii de artă și expoziții.  Am văzut acolo o expoziție foarte reușită a lui Salvador Dali.

Magazine cu suveniruri artizanale de înaltă calitate, magazine de modă în stil butic, mici cafenele, restaurante și vile mici, ca din povești, cu aranjamente florale bogate crescute pe balcoane, toate adăugau orașului un farmec deosebit. Trotuarul și promenada sunt lungi, largi și oferă vederi pitorești asupra micilor insule învecinate, care se pot vizita și la care se poate ajunge cu barca, în cadrul unor excursii organizate, nu prea scumpe. La un moment dat am intrat într-un butic de modă de pe strada principală, unde m-a salutat o fată frumoasă, zâmbitoare, care mi s-a adresat în croată. Vorbea cu un puternic accent rusesc, ceea ce mi s-a părut foarte amuzant.Neavând în plan să fac niciun fel de cumpărături, am trecut la conversația de investigare și am obținut o totală cooperare din partea ei, deoarece i-am vorbit în rusă. Eram mai curios să aflu cum a ajuns ea să lucreze acolo, decât să scotocesc prin hainele la modă de pe rafturi. Vânzătoarea mă interesa mult mai mult decât marfa.

Am aflat că era rusoaică din Ucraina, lucra pentru un salariu de mizerie, trăia împreună cu alte cinci fete într-un apartament vechi cu două camere în afara orașului și avea o singură zi liberă pe lună. Important era că-i plăcea locul, magazinul era șic, clienții erau amabili și bogați, împrejurimile dumnezeiești și viața de noapte excelentă. Părea cu adevărat fericită și era îmbrăcată ca un model.

Am întrebat-o cum se înțelege cu colegele de apartament și dacă venitul îi ajungea ca să se bucure de viață, în special de cea de noapte. Ea m-a măsurat cu o privire pătrunzătoare și mi-a răspuns cu un zâmbet seducător:

– Eu nu-mi văd prea des colegele de apartament și nici nu am cheltuieli prea mari. De obicei sunt invitată la cină pe yahturile frumoase din port, unde primesc și micul dejun. Am reușit să mă stăpânesc și nu am descusut-o ce făcea pe yaht între cină și micul dejun. În schimb am întrebat-o despre competiția locală. Ce poate să-mi spună despre tinerele fete croate care au nevoie de un loc de muncă?

– Am mulți prieteni croați, localnici, care sunt șomeri și așa îmi perfecționez croata. Cei mai mulți nici nu vor neapărat să lucreze, se plâng că munca la magazine este mult prea prost plătită.

– Și atunci cum se descurcă? am întrebat-o.

– Chiar nu știu și nu le întreb, dar întâlnesc multe dintre ele la cină, pe yahturi.

I-am mulțumit și am plecat. M-am oprit la alte trei buticuri, am  dat bună ziua în limba rusă și toți patronii mi-au răspuns într-o rusă perfectă, fără accente croate…  

34) Aproape oriunde te plimbi pe străzile orașelor și satelor din Balcani, vezi rufe colorate întinse la uscat pe grilaje în afara ferestrelor, pe sfori sau pe sârme lungi, întinse între clădiri, câteodată chiar traversând strada. Ei folosesc un sistem simplu de scripeți pentru a întinde și a aduna rufele. Combinația dintre clima caldă, apartamentele mici și bugetele reduse explică lipsa uscătoarelor electrice în cele mai multe locuri. În orice caz, am văzut lenjerie intimă întinsă deasupra unor flori minunate și aromate și sunt convins că șervețelele aromate folosite în uscătoarele americane pentru înmuierea rufelor nu puteau concura nici pe departe cu ele. 

35) Pe drumul de întoarcere, în avionul care mă ducea la Toronto, m-am dedat unei visări de zi despre excursia mea în Balcani. Eram copleșit de bogăția, profunzimea și intensitatea amintirilor mele și în loc să citesc ceva sau să vizionez un film în timpul zborului, am închis ochii și am înregistrat imaginile care mi se derulau în minte. Ele veneau în valuri și într-o anumită ordine; mi-am dorit să fi fost proiectate pe un ecran pentru ca oamenii să le vadă și să le savureze și ei.

Una dintre aceste explozii de imagini se referea la oameni. Oameni simpli, modești, cinstiți și demni, de cele mai multe ori săraci. Întotdeauna am cumpărat câte ceva de la ei, deoarece mă bucura schimbarea pozitivă din expresia lor.

Această femeie din Rijeka, un oraș mare și frumos din Croația, aștepta autobuzul. Mai devreme, în piață, am auzit-o spunând unui vânzător de cartofi că va mânca acei cartofi la amiază, căteva zile la rând, și cam atât.

Mi-au apărut imagini retrospective și cu alte personaje, în cadre neașteptate, cum ar fi această călugăriță singuratică, sorbind o cafea într-o cafenea complet pustie. Poate că nu dorise să se așeze afară. Dacă însă ai un aparat cu teleobiectiv bun și un fotograf îndrăzneț și insistent, vei fotografia tot ce-ți place, fără să-ți expui indiscreția.

În contrast cu ea, această tânără femeie, frumoasă, cu capul ras, prefera să stea afară.  Ea fuma și părea scufundată în gânduri, dar când a văzut că am tras-o în poză, m-a întrebat ce găsisem demn de fotografiat.

– Nu am văzut niciodată un semn “Urinatul câinilor e interzis”și mă întrebam dacă un câine ar ști să-l citească și dacă ar înțelege semnul.

Ea a întors leneșă capul și văzând semnul, a spus cu un zâmbet larg:

–  Știi, eu locuiesc aici și nu am observat niciodată acest semn. Foarte ciudat!

– Poate nu l-ai văzut pentru că e acoperit de bicicletă?

Ea mi-a adresat altă privire prietenoasă dar vagă și a inhalat cu sete din țigara care după miros am înțeles că nu conținea tutun…

Am revăzut și imaginea “Doamnei în alb”. Pe acea stradă pitorească, pietruită, toată lumea din cafenea îi întorcea spatele. Pentru mine aceasta a fost o metaforă a indiferenței oamenilor. Bătrâna doamnă mergea foarte încet și cu o durere vizibil chinuitoare, totuși postura dreaptă a corpului ei și hainele în întregime albe îi confereau multă demnitate. Era unul din acele momente în care înțelegem fragilitatea sănătății umane și sperăm că ravagiile timpului vor fi întârziate cu generozitate pentru noi. Fotografiind-o mă simțeam parcă jenat la gândul că femeia s-ar putea întoarce și m-ar putea vedea. M-am apropiat de ea cu blândețe și am întrebat dacă îmi permite să-i duc  geanta. S-a uitat la mine cu ochi triști și a spus – Nu, mulțumesc, doar dacă ai putea să o faci în fiecare zi.

O scenă destul de comună în Balcani este să vezi oameni șezând în fața casei, relaxându-se și savurând rakija (ca răchia românească), kobasica (cârnați condimentați), kruh (pâine) și luk sau kapula (ceapă).

Oamenii din Balcani sunt foarte ospitalieri Dacă te oprești, îi privești și le vorbești, vei fi cu siguranță invitat la masa lor. După caz mesele pot fi simple, ca cea din fotografie, sau chiar foarte bogate.

Într-una din plimbările mele am văzut o scenă numai bună pentru o poză, dar omul m-a observat și a trebuit să-i cer permisiunea să-l fotografiez. Eram foarte curios cum va reacționa, deoarece în alte părți ale lumii, cum ar fi Mexic, Cuba, Republica Dominicană sau Africa de Nord, mi s-a cerut să plătesc pentru asemenea favoruri.

Omul din Balcani nu avea intenția de a-mi cere bani, probabil că nici nu i-a trecut prin minte să facă așa ceva. În schimb a insistat să închin cu el un pahar de rachiu, ceea ce am făcut cu plăcere. 

36) Oricât de vii ar fi amintirile vizuale, cele sonore nu sunt cu nimic mai prejos. Muzica în Balcani este omniprezentă și contribuie mult la legătura emoțională dintre oameni. Diversitatea muzicii din Balcani este de-a dreptul impresionantă. Este ceva obișnuit ca oameni simpli, chiar lipsiți de educație muzicală, să facă parte dintr-o formație “Klapa”, un grup coral care cântă minunatele melodii tradiționale dalmate.

Klapas cântă oriunde, de pe stradă și până în săli de concerte consacrate. Muzica clasică este la fel de populară și croații merg cu plăcere la concerte. Pop, rock și jazz sunt și ele extrem de populare și poți găsi formații de renume mondial în oricare dintre aceste genuri muzicale.

In poza de mai jos, un concert in aer liber in Split.

37) În timpul zborului meu de întoarcere în Canada, la un moment dat am adormit și am visat despre cel mai spectacular, dar și cel mai groaznic moment al excursiei mele. Acesta a fost condusul pe timp de noapte, prin munții dramatici din Montenegro, coborând spre golful Kotor.

                     Split, Croatia, unde a început turul meu.

Balcanii rămân unici din multe puncte de vedere. Istoric, oamenii de aici sunt supraviețuitorii căliți ale unor timpuri grele, demonstrând și resurse extreme în învingerea adversității. Majoritatea oamenilor pe care i-am întâlnit sunt foarte mândri de identitatea lor, sunt adevărați patrioți. Croații sunt și foarte talentați în sporturi, sunt disproporționat reprezentați față de populația lor destul de mică. Ei sunt susținători devotați și entuziaști ai eroilor lor sportivi. 

Recunoştinţă

În multe dintre excursiile mele de documentare prin Balcani am fost însoțit de un prieten bun, Ivan K., un fost căpitan din marina comercială croată, acum pensionat și o “enciclopedie ambulantă” a fostei Yugoslavii. El s-a oferit să-mi fie o “enciclopedie la volan” în vechiul său Volvo. El mi-a deschis ochii și m-a condus în locuri necunoscute sau nevizitate de turiștii obișnuiți. Vastele sale cunoștințe de istorie, geografie și politică mi-au îmbogățit mult experiența și plăcerea acestor călătorii.

Cu adânci mulțumiri, domnule “Căpitan”.

George Kun

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *