Printre nenumăratele documente descoperite în gniza din Cairo au fost multe surprize.  Una din ele era faptul că s-au găsit documente în limba idiș.  Doar evreii locali vorbeau iudeo-araba, nu idiș!  Cum se explică prezența acestor texte tocmai în Egipt?  Cercetătorii încă nu au căzut de acord.  Unii cred că textele, puține la număr, ar fi fost lăsate în urmă de călători sau negustori veniți din Germania sau din Europa de Răsărit.  Alții presupun că în sec. al XIV-lea ar fi existat deja o mică comunitate de evrei așkenazi, vorbitori de idiș, atât la Cairo cât și în Palestina.  Cine știe?

         Cel mai vechi text în limba idiș găsit în gniza este un codex, adică o carte datată 9 noiembrie 1382.  În zilele noastre ea se află la Cambridge, unde a fost adusă de Solomon Schechter.  Cartea are 84 de pagini și conține mai multe poeme epice.  Unele au subiecte biblice: Moșe Rabeinu (Moise, marele nostru învățător), Gan Eden (Grădina Edenului), Yosef Hatzadik (Iosif cel drept) și Avraham Avinu (Strămoșul nostru Avraam).  În continuare este o fabulă și în sfârșit două fragmente inspirate din poemul epic Kudrun bazat pe o legendă germană.

 

         (Eu cunosc povestea prințesei Kudrun din cartea Din marile legende ale lumii a lui Alexandru Mitru – presupun că cititorii din generația mea își vor mai aminti de ea.  A fost una din cărțile de căpătâi ale copilăriei mele și de atunci am rămas cu ideea că legendele medievale erau într-un fel „romanele de aventuri” ale vremii.)

         Bineînțeles că este în manuscris – va mai dura aproape o sută de ani până la invenția tiparului.  Cartea este scrisă cu litere ebraice, dar limba este de fapt germana medievală, cu influențe ebraice foarte limitate.  A existat chiar o dispută dacă ea aparține cu adevărat literaturii idiș sau celei germane; în zilele noastre este considerată ca o formă timpurie de idiș.

Ernst-Henri Levy a studiat-o, a transcris-o în litere latine și a pregătit-o pentru publicare, dar în 1940 a fost ucis de naziști și lucrarea lui s-a pierdut.  Studiul a fost reluat după război, la Amsterdam, de Leo Fuks.  El a publicat o ediție facsimil și a stabilit că acesta este cel mai vechi document al literaturii de limbă idiș.

De atunci s-a găsit un text și mai vechi: în cartea de rugăciune cunoscută ca „Mahzor din Worms”, din 1272, cineva a adăugat o binecuvântare în idiș: Gut taq im betage se vaer dis mahsor in beith hakenseth trage (O zi bună să aibă cel care duce această carte de rugăciune la sinagogă.)  Binecuvântarea nu este întâmplătoare: cartea este foarte grea, fiind cam de două ori mai mare ca foile de la imprimanta calculatorului!  Fraza este practic în limba germană, dar e scrisă cu litere ebraice și conține unele cuvinte ebraice.  Carteade rugăciuni a fost folosită la sinagoga din Worms până în Noaptea de Cristal, în timpul prigoanei naziste a fost ascunsă, iar acum se află la Biblioteca Națională din Ierusalim.

***

Tot în limba idiș dar de data aceasta de prin 1560, s-a găsit un pachet de scrisori: corespondența dintre Rachel Zussman din Ierusalim și fiul ei Moșe din Cairo.

În cazul acesta există o explicație mult mai clară cum au ajuns scrisorile în idiș tocmai la Cairo.  Din scrisori se poate deduce că familia Zussman era stabilită la Ierusalim, probabil de vreo 15-20 de ani, nu mai mult, altfel probabil că fiul nu ar mai fi știut idiș.  O comunitate de rit așkenaz încă nu exista la Ierusalim, dar se știe că după accesiunea lui la tron, Soliman Magnificul (1494-1566), cel care a construit actualele ziduri ale cetății Ierusalimului, a garantat libertatea religioasă atât creștinilor cât și evreilor din Imperiul Otoman.  Ca urmare un grup restrâns de evrei așkenazi s-au stabilit la Ierusalim, iar familia Zussman se afla probabil printre ei.

Rachel Zussman și familia ei erau oameni de rând, știm despre ei doar ceea ce apare în scrisori și ceea se poate deduce din ele.  În perioada corespondenței, Rachel era văduvă; starea ei materială pare să se fi deteriorat după moartea soțului.  Fiul ei, Moșe, trăia de câtăva vreme la Cairo, unde făcea afaceri.  El era însurat cu o femeie levantină pe nume Masuda.  Rachel consideră că fiul ei a făcut o partidă bună și îl îndeamnă să-și mărite fata tot cu o rudă a Masudei.  (În zilele noastre în Israel o mamă vorbitoare de idiș nu ar fi fost încântată cu o noră orientală, dar, slavă Domnului, această mentalitate se schimbă treptat.)

         Cum se face că scrisoarea trimisă de la Ierusalim a ajuns înapoi la Cairo?  Foarte simplu: scrisoarea fiului fiind scurtă, mama a răspuns pe aceeași foaie și a trimis-o înapoi. 

Oare ce discutau între ei oamenii de acum 450 de ani?  Ca orice mamă, Rachel se tânguiește că fiul ei îi scrie prea rar, apoi continuă: „Dragul meu fiu, să ai parte de sănătate și prosperitate.  Eu am fost foarte bolnavă, din prima zi a lunii Tamuz până în prima zi a lunii Av.  Numai Dumnezeu știe ce mă așteaptă pentru păcatele mele.  Dar tu să nu fii trist, eu mă rog și pentru sănătatea ta, fie ca Dumnezeu să mă lase pe mine să sufăr în locul tău.  Mă rog ca să nu mor până când te întorci ca să-mi închizi ochii și să spui pentru mine rugăciunea de Kadiș...

Nu știu de unde să fac rost de bani.  Fiul meu drag, când vii, să-mi aduci o pânză de in.  Nu am nici măcar un cearșaf, păcătoasa de mine.  Dacă ar fi să mor, Doamne ferește, nu ar avea cu ce să mă acopere.  Mi-e rușine de lume să mă vadă fără giulgiu.  Dacă găsești ceva ieftin, cumpără-mi.  Și să-mi aduci și boabe de orz, că la noi nu se găsesc.” 

Iar răspunsul fiului: „Noi suntem bine sănătoși, dar demult nu am avut timp să-ți scriu și nici nu ți-am trimis lucrurile pe care mi le-ai cerut…”, după care povestește de grijile familiare, de progresul fiilor lui la învățătură și despre un fiu arierat: „când vorbești cu el parcă ai vorbi cu o scândură”.

Altă scrisoare a mamei: „De mult nu am mai primit o scrisoare de la tine și sunt foarte neliniștită.” Ea îl roagă să se mute în Orașul Sfânt, pentru că acolo va putea studia mai bine decât la Cairo.  Este convinsă că el va trăi bine la Ierusalim.  De altfel „orașul e plin de lume; în fiecare zi sosesc alții noi și este de mâncare pentru toți.  Convinge-i și pe socrii tăi să vină – dacă își deschid o prăvălie vor câștiga bine.  În oraș e liniște și pace după venirea unui conducător înțelept din Turcia…”  (Fragmentele se bazează pe traducerea în engleză făcută de Prof. Chava Turniansky de la Universitatea Ebraică din Ierusalim.  Originalele se află la Cambridge, în afară de unul care este la Biblioteca Națională din Ierusalim.)

Precum se vede, idișe mame (mama evreică) rămâne întotdeauna aceeași, nimic nou sub soare!

Hava Oren