Nedumeririle unui asigurat neplătitor

„Multă sănătate şi fericire!”, „Multă sănătate şi noroc!”, „Sănătate şi putere de muncă!”, „La mulţi ani cu sănătate!” – sunt cele mai frecvente urări, devenite atât de banale, încât de cele mai multe ori le scriem sau le rostim fără a ne mai gândi la înţelesul lor. Ciocnim paharul dorindu-ne reciproc sănătate, cuvânt pe care-l repetăm şi celui care strănută. Pe de altă parte, avem impresia că sănătatea este o stare cât se poate de firească, stabilă şi de lungă durată. Deunăzi, plimbându-mă în pas vioi într-o zi senină (deocamdată iarna asta a fost foarte primăvăratică) am reflectat asupra stării mele de sănătate şi am realizat că odată cu trecerea anilor expresia a se bucura de sănătate (a avea parte de sănătate, a fi sănătos) se suprapune cu sensul propriu al componentelor sale adică omul se bucură de faptul că e sănătos. Pe măsură ce înaintăm în vârstă învăţăm să apreciem tot mai mult faptul că suntem sănătoşi, chiar dacă începem să-l înţelegem tot mai bine pe cel care spunea că „Dacă mă trezesc dimineaţa şi nu mă doare nimic înseamnă că am murit”.  Devenim tot mai preocupaţi de afecţiunile proprii, de bolile altora, de serviciile medicale – analize, consultaţii, tratamente, spital (Doamne fereşte!) – precum şi de asigurările de sănătate pe baza cărora ne bucurăm (!) de aceste servicii.

În ultima vreme, în România, serviciile medicale, sistemul public de sănătate şi legislaţia în domeniu au intrat atât în atenţia presei, cât şi a executivului. Presa – aşa cum se şi cuvine – scoate în relief neajunsurile şi cazurile revoltătoare din sistemul de sănătate: corupţia, incompetenţa, indiferenţa şi neglijenţa unor cadre medicale. În acelaşi timp, neîncrederea cetăţenilor în spitalele de stat, în Casa de Asigurări de Sănătate şi în Ministerul Sănătăţii atinge procente îngrijorătoare https://adevarul.ro/news/societate/60-romani-nu-incredere-sistemul-sanitar-romanesc-1_5e3926135163ec4271bf6307/index.html. Executivul caută soluţii (care uneori par a fi “cu dedicaţie”), precum recenta Ordonanţă de Urgenţă 27/2019 care deschide accesul spitalelor private la finanţarea publică https://www.cotidianul.ro/ciuma-rosie-si-holera-galbena-s-au-inteles-pentru-falimentarea-sistemului-de-sanatate/.

Părerea mea este că marea majoritate a cadrelor medicale sunt competente, îşi fac datoria cu dedicaţie şi adesea fac minuni, iar procentajul incidentelor cauzate de incompetenţă, neglijenţă şi indiferenţă e similar (sau mai mic) cu cele din orice alt domeniu de activitate. Consider că principala cauză a tuturor neajunsurilor din sistemul public de sănătate este subfinanţarea cronică. Banii sunt puţini şi oricum i-ai împărţi nu vor ajunge pentru toate specialităţile, pentru toate instituţiile şi situaţiile.

Din fericire, de câteva decenii încoace nu am fost nevoită să apelez la servicii majore de sănătate publică. Practic nu am mai fost internată în spital din anii ’80-’90 când am petrecut în mai multe rânduri câte 21 de zile, la Spitalul de Recuperare Cardiovasculară din Covasna – un fel de sanatoriu unde mi-am tratat problemele de circulaţie cu mofete, băi cu apă minerală, gimnastică şi plimbări. Asta era în anii dinainte şi imediat după schimbarea de regim şi acest adevărat concediu la munte era gratuit, ca de altfel toate serviciile medicale din acea perioadă.

Apoi, treptat, a devenit tot mai evident faptul că îngrijirea sănătăţii nu mai e gratuită, ci costă. Costă din ce în ce mai mulţi bani. Desigur şi înainte de 1989 scoteai ceva bani din buzunarul tău pentru a-i transfera în buzunarul medicului, asistentei medicale, infirmierei, etc, dar tu hotărai când şi cât dădeai, dacă te revanşai cu bani sau cadouri (flori, ţigări, băuturi fine şi produse cosmetice care puteau fi procurate doar pe sub mână).  Trebuie să mărturisesc că în cele câteva ocazii când am fost pusă în postura de a mă achita de aceste obligaţii, atât medicii, cât şi personalul mediu au refuzat categoric să primească „atenţiile”, lăsându-mă …„veşnic recunoscătoare”. În acea perioadă – cu toate neajunsurile totalitarismului – aveam, totuşi, siguranţa posibilităţii de a beneficia de serviciile de sănătate ( la nivelul lor destul de precar, de atunci), indiferent de starea noastră materială.

Acum lucrurile stau cu totul diferit. Serviciile medicale costă şi a fi bolnav este un lux pe care nu şi-l permite oricine. Un exemplu frapant îl reprezintă numărul mare de persoane care au probleme (vizibile) cu dantura. Stomatologia a fost prima specialitate integral privatizată (asigurările sociale acoperă în totalitate doar tratamentele pentru tinerii până la 18 ani, respectiv până la 26 de ani dacă sunt studenţi. Se compensează parţial un pachet minimal de servicii pentru adulţi.  În plus, puţini stomatologi lucrează cu Casa de Asigurări de Sănătate, tarifele fiind foarte mici şi fondurile foarte limitate). Casa de asigurări compensează şi analizele medicale, dar banii sunt atât de puţini încât ajung doar pentru primele zile ale lunii. Dacă nu apuci să te înscrii din timp, ca să prinzi primele zile, eşti bun de plată pentru analize medicale. Acelaşi lucru este valabil şi pentru investigaţiile mai complexe, precum şi pentru consultaţiile de specialitate pe care – dacă nu poţi aştepta data la care eşti programat (câteodată peste o lună sau mai multe) – eşti nevoit să le faci în unităţile private, cu tarife pipărate.

Cu toate restricţiile, asiguraţii beneficiază de spitalizare şi toate serviciile medicale, la nivelul pe care şi-l poate permite o ţară în care sistemul medical suferă de subfinanţare cronică.

România cheltuieşte de zece ori mai puţin pentru sănătate pe cap de locuitor decât ţările dezvoltate din UE, şi circa jumătate din suma alocată de ţările foste socialiste. https://www.caleaeuropeana.ro/eurostat-romania-cheltuie-de-10-ori-mai-putini-bani-pentru-sanatate-pe-cap-de-locuitor-decat-state-membre-ue-precum-luxemburg-suedia-sau-danemarca/.

În plus, fondurile existente sunt sifonate prin diferite forme ilegale şi profund imorale

(https://www.money.ro/bugetul-pentru-sanatate-sac-fara-fund-pentru-fraude-50-de-dosare-penale-noi/,

https://bionursecuore.ro/decontari-ilegale-de-servicii-medicale-23-de-perchezitii-in-bucuresti/, etc.).

Banii adunaţi prin sistemul public de asigurări de sănătate reprezintă cea mai mare pondere din finanţarea serviciilor publice de sănătate din România, la care se adaugă alocările de la bugetul de stat şi fondurile europene pentru diferitele proiecte şi programe naţionale prioritare, etc. (https://lege5.ro/Gratuit/g42tmnjsgi/constituirea-fondului-national-unic-de-asigurari-sociale-de-sanatate-lege-95-2006?dp=hazdanbzgq2tg)

Dacă, potrivit reglementărilor iniţiale, asigurarea de sănătate era plătită în tandem de către angajatori şi angajaţi, practicanţii profesiunilor liberale, etc., precum şi de către pensionarii cu o pensie care depăşea un anumit prag. (http://www.cnas.ro/casailfov/page/contributia-de-asigurari-sociale-de-sanatate.html ), de o vreme încoace ea este suportată doar de angajat, iar  pensionarii – indiferent de cuantumul pensiei – beneficiază de asigurare de sănătate, fără a mai achita  vreo contribuţie. Printre aceştia mă număr atât eu, cu o pensie modică, cât şi pensionari cu pensii mai mari sau mult mai mari decât mine.

România are peste 5 milioane de pensionari, cinci milioane de persoane care nu dau nici un leu contribuţie la asigurările de sănătate. Această măsură populistă luată de guvernarea social-democrată urmărea, probabil, securizarea  milioanelor de voturi din partea pensionarilor, fără a lua în calcul impactul negativ asupra finanţării serviciilor de sănătate publice de care au nevoie, mai ales, persoanele vârstnice.

Judecata de mai sus este la mintea cocoşului şi totuşi reintroducerea contribuţiei de sănătate pentru pensionari nu le-a dat prin cap nici actualilor guvernanţi (liberali). Nu vor, probabil, să achite costurile electorale ale unei astfel de măsuri, lăsându-i pe pensionarii asiguraţi să se descurce după…posibilităţi. Cei mai cu dare de mână se adresează sistemului de sănătate privat, suportând preţurile pipărate, iar restul (grosul) pensionarilor, înarmaţi cu răbdare şi încrezători în steaua lor norocoasă, stau la rând în sălile de aşteptare ale instituţiilor medicale publice.

Andrea Ghiţă

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

7 Comments

  • Ivan G Klein commented on February 12, 2020 Reply

    Articol interesant prin unele detalii despre realitatea cu care se confruntă asiguratul/pensionarul obișnuit .

  • George Kun commented on February 7, 2020 Reply

    O concluzie succinta: “Mai bine sanatos si bogat decat bolnav si sarac”

  • Julian Satran commented on February 6, 2020 Reply

    Daca systemul este subfinatat de stat dvs. propuneti ca o parte din banii de pensii sa fie “mutati” de stat (care plateste pensiile) in fondurile systemului de sanatate. Statul ar face mai bine (si mai equitabil) sa mute banii direct si sa micsoreze pensiile. Ar fi putin mai efficace (nu e nevoie de un aparat administrativ care sa calculeze “un prag” si sa stranga banii) dar ar fi foarte greu de suportat politic. Pensiile sunt destul de modeste in Romania si dac va inchipuiti ca statul poate cu usrinta sa evalueze veniturile unui pensionar (pensie, venituri din muca, venituri financiare) probabil subapreciati complexitatea systemului de taxare si distributie si implicatiile lui sociale. Dupa cate stiu Romania nu are nici taxare progressiva dramatica a veniturilor (si nu este nimic rau in asta) si sytemul finaciar si bancar este stabil. Daca nu sunt detui bai pentru sanatate (inclusiv pentru ce 5 mil de batrani) trebuie marite taxele sau scazute salariile si pensiile.

  • Tiberiu Ezri commented on February 6, 2020 Reply

    Intai despre cadourile care se dadeau medicilor inainte de 1989, circula un banc: “Ce scrie pe usa cabinetului ginecologilor?” “Nu bem bomboane si flori “.

    Solutia medicinei publice “sanatose” este complexa.
    Un exemplu, desi nu ideala, medicina publica israeliana asigura tratamente de calitate intregii populatii.
    Intr-adevar, fondurile alocate sunt cel mai important factor. Poporul trebuie sa-si ceara drepturile la alegerile democratice excluzand din functiile de conducere persoanele corupte. Fondurile se pot recanaliza din spre salariile grase ale functionarilor suspusi spre medicina publica. Pe de alta parte, calitatea medicinei publice se mentine prin evitarea emigrarii in masa a cadrelor medicale prin ridicarea salariilor acestora, care sunt tot fonduri mari.
    Pe scurt nu e simplu dar din pacate depinde in mare masura de politicieni…

  • evagalambos commented on February 6, 2020 Reply

    Și eu susțin ideea ca cei cu pensii mai mari, de la un anumit nivel mai sus, să contribuie la sănătate. Nu cred că ar afecta nivelul de trai al pensionarilor respectivi, în fond nu ar fi vorba de sume mari, în schimb, în condițiile sărăciei bugetare, ar mai îmbunătăți situația din sănătate. Eu de ani de zile de exemplu, nu pot face analize gratuite, banii la laboratoare se termină în câteva zile iar pentru programări stai ore și ore. Practic, pentru mine analizele nu mai sunt gratuite. Apoi, o mulțime de servicii -radiografii, ecografii sunt externalizate și, oricum, le plătești. Poate cu bani mai mulți la buget, prin contribuțiile noastre, s-ar reveni și aici la gratuitate..

  • Julian Satran commented on February 6, 2020 Reply

    Imi pare rau dar trebuie sa-mi exprim nedumerirea. Asigurarea medicalana oamenilonin varsta este gratuita (aproximativ) pana si in bastioanele capitalismului – USA indiferent daca au platit sau nu. In plus in Romania pensiile provin din buget plus contributii ale celor care lucreaza. In principiu sa le ceri pensionarilor sa plateasca este equivalent cu a muta banii dintrun buzunar in altul iar pentru persoane este profund nedrept (si neconform cu notiunea de asigurare medicala. Cu toate acestea este practicat in unele insule socialiste. Propunetzi asta si pentru Romania?

    • Andrea Ghiţă commented on February 6, 2020 Reply

      După cum am spus, pensionarii cu pensia mai mare decât un anumit prag – stabilit luând în consideraţie mai mulţi factori – ar putea contribui la fondul asigurărilor de sănătate, în condiţiile subfinanţării cronice a sistemului public de sănătate. În România sunt circa 5 milioane de pensionari şi vreo 4 milioane de persoane angajate care p0lătesc asigurările de sănătate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *