În noaptea de 30 ianuarie a.c., după o așteptare de trei ani și jumătate care a pus la încercare răbdarea britanicilor și a Uniunii Europene, divorțul s-a pronunțat. Mariajul de 47 de ani a luat sfârșit. Dar ca la orice proces de divorț, urmează cel mai dificil capitol al despărțirii – împărțirea bunurilor, ce primește fiecare, ce pierde și ce câștigă. Și cu toate că în cei trei ani și jumătate părțile s-au confruntat, au negociat, au făcut și compromisuri, cele 11 luni cât a primit de-acum înainte Marea Britanie pentru a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană se vor dovedi cele mai dificile, cu toate că atât Londra cât și Bruxelles vorbeau de o despărțire amiabilă. Nu este cazul și nici nu poate fi. Așa cum afirma un comentator, există incertitudini și atunci când o țară aderă la Uniunea Europeană, dar cel puțin se cunosc regulile care se vor aplica și vor trebui respectate. Ieșirea este însă un adevărat black box, sau un salt în necunoscut.

Atât Marea Britanie cât și UE vor să obțină cele mai bune condiții, cu cele mai puține concesii. Premierul Boris Johnson și brexitiștii din Parlament ar dori să contrazică previziunile care vorbeau de pierderi de milioane de lire sterline, aceasta deoarece au promis că suveranitatea recâștigată în luarea deciziilor le va aduce în ultimă instanță britanicilor nu numai satisfacții morale – nimeni nu le va mai dicta ce și cum să facă – dar și materiale. Greu de imaginat.

Realitatea este că așa cum la prăbușirea sistemului comunist din Europa de est și URSS nimeni nu știa (și nici acum nu se prea știe) cum se face trecerea de la comunism la capitalism, nici acum nu se știe ce cale ar trebui să aleagă Marea Britanie după Brexit în relațiile sale cu Uniunea Europeană.

Analiștii economici vorbesc deocamdată de trei posibilități: O asociere de tip Norvegia – Elveția, dar aceasta se apropie, sau este chiar mai severă decât vechea calitate de membru în UE, deoarece Elveția de pildă este în spațiul Schengen, pe care Marea Britanie nu l-a acceptat. Există varianta canadiană (sau australiană), după modelul acordului dintre Bruxelles și Ottawa, agreat de Londra, care figurează și printre ofertele UE, cu condiții favorabile și puține obligații. Intrat în vigoare în 2017, acordul de liber schimb cu Canada sau CETA elimină cele mai multe taxe, impozite sau vămi pentru mărfurile comercializate între UE și Canada, iar mărfurile importate vor fi supuse aceluiași regim ca mărfurile produse pe piața internă. Dezavantajele acestei opțiuni sunt impunerea de controale la frontieră și faptul că acordul nu se referă la servicii, ori acestea reprezintă sectorul economic cel mai important al Marii Britanii. Dacă părțile nu ajung la nicio înțelegere, rămânenumai varianta de a desfășura comerțul conform standardelor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), ceea ce va face schimburile deosebit de dificile.

A doua zi după despărțirea oficială ambele tabere și-au prezentat opțiunile și se așteaptă ca negocierile să fie ”aprige și tensionate”, după cum a calificat Agenția France Presse, mai ales la capitolul comerț. Negociatorul șef al UE, Michel Barnier, care a condus și prima parte a discuțiilor cu Londra, a declarat că accesul la piețele comunitare va fi proporțional cu angajamentul britanicilor de a respecta un anumit număr de reguli. Practic, Uniunea Europeană poate oferi Londrei un acord comercial ”extrem de ambițios”, care să includă tarife, cote zero și multe servicii, cu condiția ca Marea Britanie să respecte și în viitor standardele UE. Dar accesul Londrei pe piața unică va fi condiționat de respectarea normelor sanitare, de mediu, sociale și fiscale, sau cele privitoare la ajutoarele de stat pentru întreprinderi. Barnier a precizat că o a doua condiție va fi ca Londra să permită UE accesul la apele sale pentru pescuit și invers. De menționat aici că Marea Nordului și Canalul Mânecii sunt locurile cele mai bogate în pește, unde vin în primul rând pescarii francezi, iar prima interdicție, pronunțată imediat după declararea Brexitului, a fost oprirea accesului pescarilor comunitari în insula Guersney din Canalul Mânecii, insulă anglo-normandă care, teritorial, nici măcar nu face parte din Uniunea Europeană.

Tocmai condiționările enumerate displac Marii Britanii, premierul Boris Johnson afirmând că prin Brexit, Londra vroia să scape de ele. La începutul săptămânii, Johnson a prezentat strategia Marii Britanii. El și-a manifestat convingerea că țara sa va prospera, chiar dacă nu se va ajunge la un acord comercial cu UE în condițiile dorite de el, un deziderat practic imposibil de realizat, un wunschtraum al lui. Dacă liderii europeni nu acceptă un acord de liber schimb similar celui dintre UE și Canada, Regatul Unit se va retrage de la negocieri și va reveni la reglementările OMC, a spus Johnson.

Premierul britanic are două arme cu care poate să amenințe UE: un acord comercial favorabil cu Statele Unite care, prin vocea președintelui Donald Trump, antieuropean convins, a promis Londrei marea cu sarea. Numai că, potrivit experților, toate acordurile comerciale americane sunt condiționate și nu ar conveni Marii Britanii. Celălalt instrument, potrivit presei britanice, ar fi șantajul. Johnson se pregătește să introducă la frontieră controale vamale pentru toate bunurile din UE care intră în Marea Britanie. Se pare că măsura va fi luată pentru ca Londra să aibă un atu puternic în negocierile cu UE. Această măsură va avea un impact sever în primul rând asupra industriei auto, în condițiile în care această industrie este strâns integrată între Marea Britanie și UE și niciuna dintre părți nu dorește bariere tarifare sau netarifare. Europenii se tem și de posibilitatea ca britanicii să introducă standarde noi pentru autovehicule, ceea ce ar stopa importurile de mașini europene.

Sunt numai câteva dintre marile probleme ale acestei despărțiri. Alături de ele există o listă lungă care va trebui soluționată, nu în ultimul rând circulația liberă a persoanelor, respectiv cea a imigrării și statutul europenilor aflați în Marea Britanie și cea a britanicilor aflați în UE.

Așa cum am văzut, arsenalul celor două părți este foarte bine echipat. Teoretic, atât Londra cât și Bruxelles vor o înțelegere, dar nu oricum. Ca în orice proces de divorț, totul depinde de avocați. În prima etapă, ”omul” Uniunii Europene, Michel Barnier, s-a dovedit mai bun. În cea de a doua etapă, deocamdată nu se știe. Depinde ce as va scoate din mânecă Boris Johnson. Din păcate, rareori se întâmplă ca după un divorț ambele părți să fie mulțumite. Cineva pierde și așa se va întâmpla și aici. În următoarele 11 luni (dacă termenul nu va fi prelungit) vom vedea rezultatele.

Eva Galambos