De ani de zile, în ultima seară de februarie, aştept cu emoţie mărţişoarele, aşa cum îşi aşteptau tinerele de odinioară cavalerii, la primul bal. După un ritual stabilit de-a lungul anilor, scot caseta în care păstrez mărţişoarele cele mai dragi încercând să alcătuiesc un top.

Ordinea se schimbă de la an la an, ca într-un cadril guvernat de capriciile sufletului meu. Rânduiesc leul de jad, lângă căprioara de argint cu mărgică de turcoaz, peştişorul emailat, lângă coşuleţul din argint aurit. Acesta din urmă l-am primit în anul logodnei noastre, dar ţin minte exact şi primul mărţişor primit în anul întâi de facultate, de la cel care avea să-mi fie bărbat. Un lănţişor de argint aurit pe care erau prinse: o potcoavă, un trifoi cu patru foi şi o inimioară.

Mărţişorul acela purtător de noroc s-a pierdut în primele zile însă, după cum avea să se dovedească, norocul se desprinsese de el. Mărţişoare din sticlă, piele, ceramică, pene, sârmă şi aţă; flori, hornari, puişori, steluţe şi multe, multe inimioare. Care să fi fost cel mai frumos mărţişor din toţi aceşti ani, de când suntem împreună? Cu siguranţă unul dintre cele confecţionate de Adi.

Inimioara de sidef (decupată dintr-un nasture) încrustată cu numele meu din argint? Medalionul dublu purtând în interior fotografia fiului nostru? Iniţialele noastre îngemănate? Am primit şi mărţişoare vesele (în anii cei mai sumbri) şi chiar unul cu totul inedit: interiorul unui ceas electronic – un bănuţ de sticlă pe care traseele circuitelor semănau cu nişte hieroglife. Fiecare mărţişor era însoţit de un răvaş cu câteva cuvinte de drag. A sosit ultima seară de februarie şi s-au deschis, iarăşi, uşile sălii de bal a Primăverii. Îi trec pragul cu emoţia nealterată a tinerei de odinioară (care sălăşluieşte în mine) şi-mi aştept cavalerul. Ştiu că astăzi voi primi cel mai frumos mărţişor.

Andrea Ghiţă

apărut în 2010, în publicaţia www.acum.tv