Oare se poate vorbi de o modă specific israeliană?  Se poate vorbi de costumul clasic al tânărului israelian „neaoș”, țabar: pantaloni scurți, tricou, sandale și pălăriuță de soare numită kova tembel.  Încă din anii 50 unul din marii noștri caricaturiști l-a creat pe Srulik, (diminutiv al numelui Israel), care a devenit un adevărat simbol al țării.

(A propos, țabar, sau sabra în idiș este fructul de cactus, țepos pe dinafară și dulce pe dinăuntru, așa cum îi place israelianului „neaoș” să se caracterizeze pe sine însuși: cam obraznic, cam necrescut, dar cu o inimă de aur.)

Dar de la kova tembel și până la haute couture e o mare diferență…  E destul de greu să ne închipuim croitoria de lux în primii ani după obținerea independenței.  Țara se afla într-o situație economică precară.  Era sărăcie mare, mâncarea se dădea pe cartelă, imigranții erau atât de numeroși încât în primii trei ani și jumătate populația evreiască a țării s-a dublat. Au venit supraviețuitorii Holocaustului din Europa, precum și nenumărați refugiați evrei din țările arabe, din Maroc până în Yemen. Lipsea infrastructura, imigranții erau cazați provizoriu în tabere de corturi sau de barăci (maabarot)…

Într-una din aceste maabarot lucra ca îndrumătoare Ruth Dayan.  (Soțul ei, Moshe Dayan, avea să devină eroul Războiului de Șase Zile.)  Ea a observat că multe femei care nu-și găsiseră un loc de muncă își petreceau zilele făcând lucru de mână.  Și atunci i-a ventit o idee: femeile ar putea să-și câștige în felul acesta existența și în același timp să păstreze și meșteșugurile tradiționale.  Ea a organizat un atelier unde le-a angajat pe cele mai talentate.  Majoritatea erau într-adevăr femei, dar erau și bărbați, de exemplu giuvaergii yemeniți, care făceau bijuterii tradiționale din aur și argint. 

În atelier se produceau obiecte de artizanat de calitate, vândute apoi în magazinele proprii.  Așa s-a născut firma Maskit. 

De aici nu mai era decât un pas până la producerea de veșminte artizanale.  Ruth Dayan a început o colaborare de lungă durată cu cea mai cunoscută creatoare de modă din acea perioadă, legendara Finy Leitersdorf (1906-1986), iar ca urmare Maskit a devenit cea mai vestită casă de modă din primele decenii ale statului Israel. 

Finy Leitersdorf (o chema de fapt Adolfina, dar e lesne de înțeles de ce prefera să fie cunoscută ca Finy) era originară din Ungaria.  S-a stabilit în Palestina încă înainte de război și și-a deschis un atelier de croitorie în centrul orașului Tel Aviv.  În afară de haine pentru clienți bine situați, ea a creat și costume pentru teatrul Cameri și pentru trupa de dans Inbal.  Se povestește că în timpul Războiului de Independență Golda Meir a fost trimisă în America să obțină donații pentru tânărul stat.  Avea nevoie de o rochie cu care putea să apară la o adunare festivă și s-a dus la Finy Leitersdorf.  Materiale nu se găseau.  Finy a creat pentru ea o rochie cusută în întregime din panglici!

Stilul lui Finy Leitersdorf poate fi considerat specific israelian.  Ea a creat o linie originală, cu iz oriental, s-a inspirat din culorile deșertului și ale mării și a folosit numai materiale naturale, țesături produse de meșteri locali, broderii, accesorii făcute special din argint, lemn sau scoici… Materialele erau atât de neobișnuite încât marile case de modă din Paris le cumpărau de la Maskit.  Veșmintele create de ea sunt largi, comode, adaptate climei calde din Israel.  De fapt nu sunt legate de niciun fel de modă, ele mai pot fi purtate și acum, după 50 de ani.

Una din creațiile ei clasice este „mantoul deșertului”, un veșmânt larg, cu glugă, ceva între un mantou și o capă, care amintește vag de costumul unei femei beduine. 

El există în mai multe variante: din bumbac, din păr de cămilă, sau din lână tivită cu piele.  Cu puțin noroc se mai poate găsi un exemplar pe e-Bay – recent s-a vândut unul, ca obiect de artă, cu $2,500!

Rochia „Ein Gedi”, un alt model clasic al lui Finy Leitersdorf, are o istorie ieșită din comun. 

Ea a fost inspirată de un fragment de țesătură găsit de arheologul Yigael Yadin într-una din grotele de la Qumran.  Na’ora Warshawsky, țesătoarea artistică a firmei Maskit, a reușit cu mari eforturi să o imite, iar rezultatul a fost un veșmânt cu o tradiție de 2000 de ani.

Așa s-a făcut că la sfârșitul anilor 60 Maskit a devenit una din marile case de modă ale lumii, care număra printre clienții ei tot felul de celebrități, printre care chiar Audrey Hepburn.  Firma avea zece magazine în Israel, unul în New York și în plus produsele ei erau vândute de cele mai elegante magazine americane.  Iar în 1983 Muzeul de Artă din Tel Aviv a expus o retrospectivă a produselor Maskit.

Din păcate succesul nu a durat.  În 1970 Finy Leitersdorf a încetat să lucreze pentru Maskit, era și destul de înaintată în vârstă.  Încetul cu încetul firma și-a pierdut din popularitate, a devenit nerentabilă și și-a închis porțile în 1994.  Eu îmi mai amintesc unde era sucursala din Ierusalim: în clădirea numită Beit Yoel de pe strada Yafo, în centrul orașului.  Am trecut pe acolo nu de mult.  Tot ce a mai rămas este o librărie, o pizzerie și un restaurant.  Sic transit gloria mundi… 

Totuși acesta nu a fost sfârșitul – cu douăzeci de ani mai târziu firma a renăscut aidoma păsării Fenix!  Sharon Tal, o tânără creatoare de modă care și-a făcut ucenicia la marile case de modă din Paris și din Londra, s-a întors în țară, căutând să se afirme pe scena locală.  S-a întâlnit cu Ruth Dayan, care avea pe atunci nu mai puțin de 97 de ani și a rugat-o să-i vândă brandul. 

Nu a fost ușor să o convingă, dar a reușit, este într-adevăr o demnă urmașă a lui Finy Leitersdorf.  Veșmintele create de ea au același iz oriental și aceleași broderii tradiționale, dar nu sunt copii ale creațiilor clasice, ci reinterpretări ale „modei tipic israeliene” în secolul XXI.  Noua casă de modă Maskit și-a deschis primul magazin pe o stradă pitorească din Yafo și încă unul în centrul orașului Tel Aviv.  Firma a reușit chiar să supraviețuiască pandemiei, mutându-și afacerile în spațiul virtual.  Îi urăm mult succes și la mai mare!

Contribuția lui Ruth Dayan a fost recunoscută.  În 2007 i s-a decernat premiul „Partener al păcii”, iar în 2010 a fost numită cetățean de onoare al orașului Herzlia.  A murit la vârsta de aproape 104 ani.

Hava Oren