Din toate limbile străine pe care le-am învățat, limba germană este cea pe care o cunosc cel mai puțin. (Nu socotesc ebraica pe care am învățat-o doi ani la masterat. Am uitat-o, nu mai știu decât literele și nu toate. Dar am o scuză – aveam 70 de ani). Revenind însă la germană, totuși cu puținul pe care l-am știut (și în ultimă instanță nu era chiar atât de puțin) m-am descurcat cu câteva prilejuri, uneori chiar asigurându-mi existența.

Contrar obiceiurilor familiilor burgheze din Ardeal, din cauza condițiilor… istorice nu am avut Fräulein. Era perioada războiului, evreii oricum nu aveau voie să aibă personal de serviciu și în niciun caz de naționalitate germană, astfel că bona noastră (ilegală) a fost Imi néni, o tânără învățătoare unguroaică șomeră. A fost la noi vreo patru ani, până când s-a măritat. Avea talent la copii, am iubit-o foarte mult și fratele meu la fel, petreceam cu ea mult mai mult timp decât cu mama. După aceea, până m-am dus la școală nu am mai avut bonă, aveam o femeie de serviciu care mă spăla, mă îmbrăca și mă pieptăna, atât.

Când am învățat să scriu (de citit știam încă înainte de școală), urma să încep o limbă străină. Se terminase războiul și familia mamei mele care era din Târgu Mureș, aproximativ 30 de persoane, a pierit în Holocaust, așa că nu s-a pus problema limbii germane și am fost dată la franceză. Și totuși în familie și în jurul meu se vorbea germană și multe cuvinte ”s-au lipit” de mine, le înțelegeam, dar desigur nu știam să vorbesc.

Cam pe la 10-11 ani, într-o zi mama m-a chemat și mi-a spus că de săptămâna viitoare mă voi duce la germană la tanti Klara Dan și voi învăța împreună cu niște prietene care mergeau la ea de câțiva ani. ”Bine, dar ele sunt avansate, eu nu am învățat niciodată germană”, i-am replicat mamei care a spus că nu contează, o să recuperez. Cum tanti Klara era una din prietenele mamei și era foarte simpatică, m-am dus. Nu m-a deranjat, chiar mi-au plăcut lecțiile, am învățat cuvinte noi, puțină gramatică, dar tot cursul nu a durat decât vreo trei luni – la un moment dat mama mi-a spus că nu mai trebuie să mă duc. Au trecut ani, eram de-acum adolescentă, când mama mi-a explicat că am fost subiectul unui test: elevele doamnei nu progresau deloc și ea voia să știe dacă metoda ei este greșită, sau dacă elevele sunt proaste. Cum eu am reușit să învăț… nu mai trag concluziile.

Pe la 30 de ani, când știam de-acum destul de bine franceza și engleza și oarecum și rusa, am decis să învăț totuși germana. Am studiat întâi cu o profesoară, apoi redacția m-a trimis la un curs intensiv de germană, de șase luni. În curând s-a confirmat că nu a fost chiar inutil, într-un context destul de simpatic care a început prost. De 1 mai, un colaborator al soțului meu, un sas din Germania, ne-a invitat să vizităm Sighișoara. La fabrica unde lucra el se construia o secție cu colaborare germană, iar soțul meu, care vorbea foarte bine germana, lucra împreună cu delegatul german. Acesta intenționa să plece împreună cu soția, o nemțoaică din RFG, să-și viziteze sora care locuia la Sighișoara și cum avea o mașină imensă, ne-a propus să ne ia și pe noi.

Toate bune și frumoase, dar la Brașov mașina s-a stricat. Era 1 mai și duminica Paștelui, cine să o repare? Sasul avea la Brașov niște cumnați din partea surorii de la Sighișoara, români, așa că ne-am dus la ei în speranța că vor cunoaște ei pe cineva. Cei trei bărbați au plecat să caute un meseriaș și pe mine m-au lăsat cu soția nemțoaică și cumnata… româncă. Aceasta voia să facă conversație cu ruda nemțoaică și îmi cerea tot timpul: ”vă rog, traduceți”. Din cele șase luni și din ce mai învățasem anterior nu știam mare lucru, dar până la urmă cele două părți au fost mulțumite.

Au trecut vreo 15 ani. Ceaușescu, supărat că agențiile internaționale de presă l-au criticat, ne-a refuzat fondurile pentru abonamente la agențiile engleze, franceze și americane. Cum lucram la Agerpres, aceasta era pâinea noastră cea de toate zilele. Ne-au rămas numai așa-numitele agenții mici, cele naționale și câteva în engleză și în franceză. Mulți redactori nu prea aveau ce să facă. Dar cele în limba germană au scăpat, probabil s-a considerat că intrau în categoria celor naționale. Un singur coleg știa germana și se lucra în două ture, M-am decis atunci să-mi reîmprospătez cunoștințele de germană și să mă ocup, împreună cu colegul meu, de agențiile germane, respectiv cele din RFG, RDG și Austria care, de fapt, preluau foarte multe știri de la agențiile internaționale. Astfel am reușit să ”supraviețuiesc” fără probleme timp de aproape doi ani, având siguranța locului de muncă. Un alt câștig a fost că, vrând-nevrând, mi-am îmbogățit și cunoștințele de limbă, iar când m-am dus în Germania, m-am descurcat.

Între timp a venit revoluția, am recăpătat agențiile în engleză și franceză, au mai fost angajați redactori noi care știau bine germana, așa că am abandonat-o și, bineînțeles, am uitat destul de mult. Uneori îmi zic în glumă că dacă revoluția ar fi întârziat cu un an-doi, poate mă perfecționam în germană. Totuși, prefer așa. În fond, nimic nu mă împiedeca să citesc în germană. Dar îmi venea greu și deh… comoditatea e mai presus de orice!

Eva Galambos