1940-1944 – Limba germană

În primii ani ai copilăriei, între vârsta de patru și cinci ani, D-na Button, vecina noastră de pe strada Rudului din Ploiești, mi-a dat primele noțiuni de limba germană.

Lecțiile mi-au fost utile, deoarece mai târziu am fost înscris la grădinița evreiască de limba germană din Brașov. Seara, după orele de muncă obligatorie, în puținul timp când era liber, tata a urcat cu mine la primul etaj al clădirii de pe strada Hirsch unde era instalată grădinița. Mi-a arătat un buton de sonerie accesibil înălțimii copiilor.

– Mâine dimineață vei veni aci singur, repet, singur, vei apăsa pe acest buton și vei fi primit în grădiniță. Te vei recomanda în limba germană, vei asculta de educatoare și te vei împrieteni cu ceilalți copii. La plecare, D-na Neiger îți va pune o gustare în gentuța ta de care trebuie să ai grijă să n-o uiți undeva. Amintesc că D-na Neiger, proprietăreasa noastră, cu care urma să-mi petrec restul timpului, vorbea numai limba germană…

În continuare am mers împreună cu tata pe strada Mureșenilor unde am urcat la etajul unei alte clădiri.

– După ce termini programul la grădiniță, vei veni aici să mănânci prânzul, mi-a explicat tata.

Am urmat întocmai sfatul părintesc. Dimineața am spus auf Wiedersehen doamnei Neiger și cu gentuța în mână am coborât strada Carmen Sylva unde locuiam, am parcurs Strada Castelului și am ajuns la grădiniță. Am sunat și când ușa s-a deschis am spus:

– Guten Tag, ich bin Dorel Toivi!

Am urcat o alee în pantă, împreună cu ceilalți copii, ținându-ne de o coardă, până la Casa Apelor de pe promenada muntelui Tâmpa. Acolo, într-un chioșc, am savurat gustarea din gentuța metalică.

La terminarea programului, m-am deplasat pe Strada Mureșenilor, recomandându-mă la intrarea în pensiune. Am fost primit și servit cu o porție delicioasă de ardei umpluți…

După 23 august 1944, am părăsit Braşovul, întorcându-ne în atmosfera viciată de gazele rafinăriilor din Ploiești, oraș unde nu era obligatoriu sa știi nemțește…

Pe atunci am început să citesc limba română cărţi pentru copii: romanul “Tuș-tuș romanul unui măgăruș” și cărțile lui Nicolaie Batzaria (Haplea)

1942-1948, 1980 – Limba ebraică.

În școală primară am început spinosul drum al limbii ebraice, care a continuat în 1980, după emigrare, la Centrul de Absorbție din Kiriat Yam. Am început serviciul înainte ca lecțiile să ajungă la conjugarea verbelor la timpul viitor, deficiență pe care o resimt până azi. Deși înțeleg perfect emisiunile de știri ale televiziunii israeliene și acceptabil teatrul în limba ebraică, la citirea ziarelor mă rezum la anunțurile publicitare. La lucru, în cursul prezentării unui proiect, am convenit cu șefii că atunci când nu cunosc un termen în ebraică, îl înlocuiesc cu echivalentul în limba engleză…

Lecturi: Hagada de Pesah, tradusă și comentată anual de tatăl meu și rugăciuni învățate pe de rost, fără să înțeleg toate cuvintele: Shema Israel și altele. În română: Ispirescu și Sadoveanu.

Idiş: Limba părintilor

Părinții mei foloseau limba idiş atunci când intenționau ca eu să nu înțeleg discuția lor. Efectul a fost invers. În scurt timp înțelegeam satisfăcător spectacolele teatrului TES în turneu la Ploiești și pe actorii Bodo și Dudu Fisher in Haifa. Am rămas impresionat toata viața de melodiile: Vu nemt men a bisele mazl, Vu nemt men a bisele glik şi A idişe mome…

https://www.youtube.com/watch?v=gAq1I0OPao0

1948-1958 – Frumoasa limbă franceză.

După absolvirea școlii primare, la Liceul Nicolae Bălcescu, am început studiul limbii franceze. Studiul a fost întrerupt după doi ani din cauza reformei învățământului…

Mi-am perfecţionat franceza prin lectura ziarelor pe care reușeam să le cumpăr pe atunci: L’Humanité, Temps Nouveau (tradus din limba rusă) şi uneori Le Monde. În 1967 şefii mi-au împrumutat câteva numere din Paris Match, unde Războiul de Şase zile era relatat total diferit decât în Scânteia, care prelua informaţii din ziarul egiptean Al Ahram. După emigrare am citit cu plăcere Le Figaro, apropiat vederilor mele politice.   

Am folosit franceza o singură dată, în Pas Aravis, unde am fost oprit de poliție. Evitând să folosesc engleza, pentru a nu ofensa La Police Française, am cerut explicații în limba lui Molière.

– Parcați pe dreapta! – mi-au ordonat oamenii legii. Urmează Tour de France!

1948-1958 – Obligatoriu: Limba rusă.

Am început să învăț limba rusă în clasa VII-a, continuând în școala medie tehnică cu dirigintele nostru căpitanul (r) Stepanov și în facultate cu frumoasa d-nă Vera Popescu. Deși în 1968 am călătorit în Azerbaidjan, la Baku, și de cinci ori la Moscova, între anii 1968-1977, nu am reușit niciodată să vorbesc cum trebuie această limbă. Am reușit însă a mă descurc destul de bine în Spravocinik Maşinostroiteli și alte cărți tehnice. De literatură în limba rusă sau ziare nici vorbă!

Am citit totuși numeroase traduceri în limba română: Fiodor Dostoevsky (Crimă și Pedeapsă, Idiotul), Maxim Gorki (Mama, Viața lui Klim Samgin), Lev Tolstoi (Război și Pace), Lermontov, Cehov și poetul Serghei Esenin (Scrisoare mamei).

1958 – Succesul limbii engleze.

Absolvent cu nota 10 al Facultății de Utilaj Petrolifer din București în anul 1958, am realizat că am un mare handicap: nu cunoșteam limba engleză! Am început să învăț asiduu limba lui Shakespeare, autor pe care din păcate nu am reușit să-l citesc niciodată. Inițial cu volumul Învățați limba engleză fără profesor, apoi cu un profesor particular și finalmente cu exceptionalul profesor Diplan de la IPG, într-un curs organizat de întreprinderea unde lucram.

Inițial eram intrigat că laturile unui trunghi, a, be, ce au devenit ei, bi, si, Cezar a devenit Siăzăr și scriitorul adolescenței, Wallace, a devenit Ualas. Am continuat să ascult la radio emisiuni sovietice în engleză și am citit broșuri propagandistice tipărite de vecinii noștri din est, într-o engleză ușoară, destinate cititorilor din lumea a treia.

După un timp, pe litoral am cumpărat un ziar tipărit în Marea Britanie și m-a surprins cât de greu era de înțeles.  Am reținut că PM înseamnă primul ministru și MP membru al parlamentului. Am continuat cu studierea voluminosului catalog american în trei volume: Composite Catalog Of Oilfield Equipment and Services, lectură obligatorie în profesia mea.

Deplasându-mă în Polonia și Rusia, am folosit pentru prima oară limba engleză, fiind primit cu mai multă consideraţie decât în întâlnirile anterioare, când folosisem limba rusă.

Nou venit în Țara Sfântă, la marea întreprindere din Haifa  unde lucram, engleza mea s-a perfecționat, fiind implicat în proiecte de colaborare cu întreprinderi din Statele Unite. În acea perioadă am călătorit frecvent peste ocean și am elaborat în engleză numeroase documentații tehnice. În afară elogierii proiectelor noastre, lăsând modestia la o parte, am primit de la beneficiar o scrisoare de apreciere a englezei folosite!

În continuare a survenit un moment crucial al englezei mele. Trebuia să studiez într-un timp scurt cereri de ofertă cu specificații tehnice detailate în sute de pagini și – deloc simplu – să recomand  șefilor mei opțiunile de acceptare sau nu a produsului solicitat.

La Londra am vizionat spectacolul muzical The King and I. Umorul bazat în mare măsură pe folosirea improprie a unor cuvinte şi pe sensul alterat de timp al unor expresii, stârnea hohotele de râs ale publicului cu limbă maternă engleză, în timp ce noi participam doar cu un zâmbet de conveniență. Am ieşit în stradă fredonând nemuritoarea melodie We shall dance, evaluându-mi şansele relativ reduse de a înţeleger vreodată poantele auzite în acest spectacol.

Ieșind la pensie am continuat perfecţionarea limbii engleze care a culminat în secolul XXI prin citirea a două cărți în original, scrise de Dan Brown: The Da Vinci Code (2003), și The Lost Symbol (2009).

Theodor Toivi