Medicina între ştiinţe, la fel ca muzica între arte,
este cea mai apropiată sufletului omenesc.
Prof. Sergiu Duca
Acum 30 de ani s-a produs un eveniment important în chirurgie: s-a introdus chirurgia mini-invazivă care a fost prezentată pentru prima oară în 1992, la Congresul de Chirurgie Endoscopică de la Göttingen. Este vorba în primul rȃnd de chirurgia laparoscopică, iar ceva mai tȃrziu, de chirurgia robotică (despre care voi scrie cu altă ocazie).
Metoda laparoscopică poate fi folosită atât în scopuri diagnostice (de exemplu biopsii), cȃt şi în scopuri terapeutice.
Istoric vorbind, încă din 1853 Jean Désormeaux construieşte primul endoscop iluminat, folosit în urologie. Douăzeci de ani mai târziu Nitze din Dresda şi Leiter de la Viena reuşesc prima cistoscopie cu un aparat inventat special pentru a putea examina vezica urinară.
In 1881, Mikulicz-Radecki efectuează la Viena prima gastroscopie, (examinarea stomacului în scop diagnostic).
În 1901, chirurgul german Kelling face o demonstraţie de laparoscopie pe un cȃine.
Ce este laparoscopia şi ce a adus nou pentru bolnavi?
Chirurgii au căutat întotdeauna metode care să uşureze suferinţele bolnavului şi să reducă timpul de vindecare postoperator. Şi iată că după multe încercări începute încă din secolul al XVI-lea de Giulio Cesare Aranzi, sfȃrşitul de secol XX a adus succesul aşteptat sute de ani.
Laparoscopia modernă este o tehnică chirurgicală care foloseşte un tub subţire, iluminat – laparoscop – care se introduce în abdomen printr-o mică incizie abdominală. Ea este folosită pentru examinare sau pentru chirurgia anumitor organe. Chirurgul poate urmări pe un ecran toate procedurile pe care le efectuează prin această tehnică.
Această intervenţie mini-invazivă (numită chirurgia „prin gaura cheii”) elimină necesitatea deschiderii cavităţii abdominale. Cu această metodă se pot face operaţii de hernie, de îndepărtare a unor organe precum uterul, splina, vezica biliară (colecistectomie laparoscopică), apendicele, sau chiar o parte din colon (intestinul gros).
Prin noua tehnică revoluţionară, riscurile operatorii sunt mai mici, vindecarea e mult mai rapidă (1-2 zile), iar numărul complicaţiilor scade proporţional. Alte avantaje ale laparoscopiei sunt costurile mult mai mici ale operaţiilor şi rezultatul estetic.
La sfȃrşitul anilor 1980 s-a realizat prima operaţie laparoscopică la Paris, de către Philippe Mouret. A fost o operaţie reușită de îndepărtare a colecistului.
În Romȃnia, părintele laparoscopiei a fost profesorul Sergiu Duca de la Clinica Chirurgie 3 din Cluj (fostul Spital Evreiesc).
Chirurg de excepţie, Sergiu Duca, (1936-2004) a realizat şi primul transplant hepatic experimental în Romania, în anul 1975. El a introdus tehnica laparoscopică în România, fiind şi preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Laparoscopică. Profesorul Duca şi colaboratorii lui au efectuat peste 9.500 de colecistectomii (una dintre cele mai mari cazuistici europene). A introdus această tehnică revoluţionară şi în urologie.
A scris şi o carte, Obstacole, apărută la Cluj în 1998, în care descrie greutăţile întȃmpinate de chirurg în viaţa profesională, în administraţie şi în relaţiile cu colegii chirurgi.
De-a lungul anilor chirurgia laparoscopică a făcut progrese uriașe. Astăzi metoda se aplică la operaţii din ce în ce mai complicate în chirurgia abdomenului, chirurgia urologică şi cea ginecologică.
În Israel, primele operaţii laparoscopice realizate în anii ’90 s-au făcut la Spitalul Hadassah din Ierusalim, sub conducerea profesorilor Arie Durst și Herbert Freund. Pe ambii am avut onoarea să-i cunosc personal.
Şi la sfȃrşit, o notă personală.
Cȃnd aveam 17 ani şi mă pregăteam pentru admiterea la medicină, am aflat că un tȃnăr anatomist de la catedra temutului Prof. Albu pregătea pentru examen. Tȃnărul era doctorul Sergiu Duca. Închiriase o sală la şcoala Ady-Şincai, unde în orele târzii ale serii pregătea vreo 25 de candidaţi pentru examenul de anatomie. Manualele școlare de anatomie din acea perioada erau insuficiente pentru nivelul cerut la admiterea la medicină şi cei mai mulţi învăţam din tratatul de anatomie al lui Voiculescu.
Lecţiile lui Sergiu Duca mi-au rămas în memorie prin claritatea, eleganţa şi logica lor. Pȃnă azi mai păstrez notele şi desenele acestui om deosebit, corect, modest şi plin de cunoştinte, pe care nu-l voi uita niciodată.
Johanan Vass
14 Comments
MULTUMESC LUI ANDREA-JULIKA PENTRU ACEST COMENTARIU SI PENTRU INTERESUL MANIFESTAT FATA DE ARTICOL.CIT DESPRE SERGIU DUCA PUTEA SA MAI TRAIASCA MULT SI BINE DACA-SI FACEA TIMP SA-SI FACA O COLONOSCOPIE. ERA ASA DE DEDICAT STINTEI SI BOLNAVILOR INCIT NU A GASIT TIMP PENTRU SANATATEA LUI SI CIND A FACUT ACEASTA ANALIZA RELATIV SIMPL A FOST PREA TIRZIU .
Am scos de la bibliotecă şi am citit cu mult interes cartea Obstacole – File de jurnal, scrisă de profesorul Sergiu Duca, care relatează, cu certe calităţi de scriitor, încleştarea cu clica aflată la conducerea Spitalului Clinic Chirurgie III, cu minciunile colportate în privinţa persoanei lui şi a altor colegi incomozi, cu nedreptăţile la care au fost supuşi aceşti medici specialişti şi cadre didactice tinere din IMF. Sergiu Duca a luptat în condiţiile încorsetării sistemului totalitar, folosind toate instrumentele legale aflate la dispoziţia sa, riscând să-şi piardă postul şi asumându-şi toate toate vicisitudinile. Cartea este şi o frescă a societăţii comuniste din anii 1967-1977 ( înainte de epoca strângerii definitive a şurubului) când exista totuşi o relativă libertate de exprimare şi acţiune. Am regăsit în carte o mulţime de nume cunoscute din chirurgia clujeană a acelor ani, precum şi figura luminoasă a profesorului Octavian Fodor, rectorul IMF, din păcate plecat la cele veşnice tocmai în acei ani. Am admirat cu toată fiinţa dârzenia şi decenţa medicului Sergiu Duca. Din păcate, după publicarea cărţii în 1998, a venit şi replica vrăjmaşului său, plecat de mulţi ani în străinătate. O carte pe care o citesc acum, cu un sentiment acut de jenă, cu un gust amar, provocat de stilul prost, ostilitatea făţişă, incriminările nedovedite şi jignirile gratuite aduse nu numai lui Sergiu Duca. Chiar şi din această comparaţie reies clar diferenţele dintre cei doi adversari. Sergiu Duca se bazează pe documente, pe paginile de jurnal din perioada prezentată, în timp ce duşmanul său, fostul profesor univ. Cornel Toader, şeful Clinicii Chirurgie III, recurge la amintiri şi speculează nişte date şi informaţii publicate în cartea lui Sergiu Duca, atacându-l atât pe autor, cât şi pe scriitorul Dan Damaschin, cel care a scris prefaţa cărţii sale. Din păcate, Sergiu Duca a decedat la o vârstă relativ tânără. Ar mai fi putut trăi spre binele studenţilor şi pacienţilor săi.
Draga Andrea, sunt cu adevarat impresionata si iti multumesc din suflet pentru stradania de a povesti despre aceasta carte atat de interesanta !!!
Imi plac foarte mult articolele prietenului meu Dr. Vass Johanan pentru subiectele foarte interesante care le prezinta precum si datele iatorice valoroase. Nici acest articol nu este mai prejos in prezentarea subiectului de laparoscopie, care este tot mai mult auzit printre persoanele care au nevoie de interventii chirurgicale, si isi pun intrebarea care metoda (traditionala) sau laparoscopia este mai buna, mai sigura ai mai putin dureroasa.
Acest subiect este foarte bine prezentat, cu multe date putin cunoscute ai cred ca are valoare si mai mare prin faptul ca medicina clujeana este printre pionerii acestei metode.
Felicitari si astept alte articole la fel de interesante.
Îndrăznesc să afirm, cu toate că nu sunt chirurg de meserie ,că laparoscopia, în scop de excizie a unei părți din organe oricât de înaintată o fi ea, poate fi făcută doar de acei chirurgi care știu să se folosească de ea și numai în cazurile când nu e necesar să deschizi , ca să vezi toată zona care trebuie operată. De exemplu în cancer. În cazul acesta e bine să se folosească vechea metodaă, pentrucă altfel bolnavului i se scurtează zilele substanțial.
Prefer să nu aduc exemple.
Pentru mine cunoștiințele medicului sunt primordiale tehnicii.
D- na Eva Gross, si eu găndesc exact ca si dvs. Cunosc persoane care aveau
cancer si au refuzat categoric operatia laparoscopica de extirpare a unor organe si ganglioni, avănd certitudinea ca ar fi decedat pe masa de operatie.
Au ales un alt doctor, excelent chirurg cu experienta, care a declarat de la inceput ca o asemenea operație ampla si complexa nu poate fi facuta decăt in mod clasic ( laparatomie)
AICI SE INCHIDE UN CERC. DR.IVAN SCHWARTZ MI-A FOST INSTRUCTOR DE PIONIERI LA TABARA DIN COLIBITA SAU PRUNDUL-BIRGAULUI. ASTA IN URMA CU MULTE DECENII.L-AM REINTILNIT ACUM O LUNA LA INTILNIREA CLUJENILOR IN PARK HA YARKON.
Extraordinar!
Articolul ma afecteaza in mod personal. Sunt absolvent a liceului Ady Sincai, prof Albu a fost prof meu de anatomie, m-am indragostit de chirurgie ca student la medicala 3, am devenit chirurg in Israel, si am fost printre primii chirurgi care au inceput sa practice chirurgia laparoscopica in anii 90 pana cand am iesit la pensie. Da, aceasta tehnologie a revolutionat chirurgia clasica, mai putin cunoscuta noilor generatii de chirurgi. Mai pe larg intr-un articol viitor despre chirurgia laparoscopica in tratamentul obesitatii morbide.
Întotdeauna m-a uimit îndemânarea chirurgilor care fac laparoscopii, capacitatea de a coordona mişcările cu ceea ce vedeau pe ecranul aparatului. Ce se întâmplă însă dacă e pană de curent sau se defectează dispozitivele?! Unii spun că laparoscopia poate provoca leziuni interne..
Pană de curent nu va fi, pentru că în lumea civilizată fiecare spital are generatoare care intră în funcțiune automat în caz de urgență. Cât despre defectarea unui dispozitiv, nu știu. Ce facem dacă un avion se defectează în timpul zborului? Cred că acestea sunt riscuri inerente civilizației și trebuie să le acceptăm.
Chirurgia romana a excelat intotdeauna,
Problema universalizarii chirurgiei laparoscopice este ca tanara generatie de chirurgi nu se prea descurca atunci cand e nevoie urgenta de laparotomie-taierea burtii.
Pentru admitere la medicina si eu am invatat din Voiculescu.
Eu nu! Pe mine m-a pregătit tata cu cinci cărți deschise pe masă – nici nu mai știu care erau. Dar din anatomia și mai ales din fiziologia învățată cu tata m-a rămas mai mult decât tot ce am învățat într-un an de medicină.
De bună seamă că i-am cunoscut și eu, atât pe Prof Durst, cât și mai ales pe Prof Freund. Acesta a din urmă a fost chirurgul despre care povesteam că în jurul anului 1980 a plecat la studii în SUA și apoi a fost primul care a introdus alimentația intravenoasă în Israel. Tot el a stabilit formulele de bază pe care le-am preparat ani de-a rândul, până când au apărut pe piață preparatele comerciale. Le mai știu pe dinafară până astăzi!