În ziua de vineri, 19 mai, timp de mai bine de trei ore, sala de festivități a muzeului ANU[1]  din Tel Aviv a fost gazda întâlnirii organizate de Institutul Cultural Român în colaborare cu Uniunea Evreilor Originari din România (AMIR) sub genericul Timișoara Evreiască. Au fost domni și doamne, unii trecuți demult de prima tinerețe, ba chiar și de a doua, pentru care Zsidlic[2] este un cuvânt emblematic, chiar dacă el nu figurează în dicţionare. Au fost persoane de toate profesiile, oameni care făcuseră o școală, căci așa era regula acolo, trebuia să ai carte ca să ai parte, prin Timișoara nu prea funcționau scurtăturile. Ei vorbesc cel puțin trei limbi.

De fapt cam toate au funcționat sub semnul cifrei trei – Timișoara este orașul celor trei teatre și a celor trei sinagogi, iar vedeta incontestabilă a întâlnirii, László Roth, fostul dirijor al Operei Naționale din oraș, are și el trei ani, dacă nu i-am socoti pe cei 100 de dinainte. Tot trei este numărul de Campionate Mondiale la care a arbitrat un alt timișorean celebru, Abraham Klein, prezent și el la întâlnire.

Liantul care a stat în spatele acestei reuniuni a fost Getta Neumann, fiica fostului Prim Rabin al Timișoarei, Ernest Neumann, un punct de referință pentru toți membrii comunității. Getta Neumann a prezentat istoria Timișoarei Iudaice, istorie începută demult, în 1636, cu un evreu sefard pe nume Azriel Asael, sosit de la Salonic. De atunci până acum, Timișoara a fost în general blândă față de evrei, dar nici ea nu a rămas imună la demența prin care a trecut Europa în secolul trecut, culminând cu atentatul cu bombă din clădirea teatrului local, atentat în care și-a pierdut viața și unchiul fostului ministru al Industriei și Comerțului din Israel, Micha Harish, un alt timișorean, prezent la întâlnirea de săptămâna trecută.

Luciana Friedmann, actuala președintă a Comunității, a adus o boare proaspătă din oraș în ebraică, engleză și română, iar domnul Dominic Fritz, primarul orașului, singurul primar din România care nu e și cetățean, fiind născut și crescut în Germania, a transmis un mesaj comunității de care știm că este foarte apropiat. Raluca Doroftei de la Asociația Pantograf ne-a arătat că o fi Banatul „fruncea”, dar el nu e complet fără a aminti și comunitățile din Lugoj, Caransebeș și vecinul de rivalitate fotbalistică, Aradul. Excelența Sa Radu Ioanid, ambasadorul României în Israel și Martin Salomon, președintele ICR Tel Aviv, au rostit cuvântul de deschidere iar Dita Gera de la AMIR l-a spus pe cel de închidere.

Fără îndoială că întâlnirea s-a desfășurat sub semnul Muzicii de Operă, asta pentru că atunci, în anii patruzeci, când elevului László Roth i s-a propus să aleagă intre muzica simfonică și cea de operă, el a ales opera. Au venit să-l onoreze cu această ocazie doi cunoscuți artiști ai Operei din Timișoara: soprana Gabriela Varvari și baritonul Christian Rudik, pe care László Roth i-a acompaniat la pian. Am vrut să-l întreb care este secretul tinereții sale, dar nu a fost nevoie, căci i-am citit în ochii înțelepți răspunsul. Așa cum l-am citit și în privirile lui Abraham Klein și Micha Harish care, la fel ca László Roth, au știut să transforme cenușa în flacără. Toți trei și împreună cu ei participanții din sală ne-au dat o lecție extraordinară de vitalitate care se vede și se măsoară în sufletele lor și nu în fișele de sănătate de la Policlinică.

La ieșire o doamnă îl apostrofează pe fotograf. “De ce ne-a pozat doar din spate, voiam să ni se vadă fețele”. E un fel de a spune: da suntem mândri de noi înșine, de ce am realizat, de copiii noștri, de nepoți și strănepoți și suntem mândri și de ridurile noastre, căci și ele ne definesc. Iar un alt domn de lângă ea îmi strânge mâna și îmi spune: «A fost frumos. Timișoara întotdeauna a fost un oraș…» și nu mai e nevoie să continue căci eu știu la ce se referă.

Tinerii sabri de pe coridoarele muzeului se dau respectuos la o parte din fața lor, ca din preajma unor generali în retragere pe care îi saluți cu onor. Iar ei, participanții la colocviu, se îndepărtează, care mai sprinten, care mai șontâc, grăbiți să prindă ultimul tren ori ultimul autobuz dinainte de intrarea în liniștea Şabatului. Îi urmăresc cu privirea și mă simt din nou student și cursant la Talmud Tora când mâncam de 3 lei și cântam de cincizeci de bani, dar cel mai important este că înțeleg de ce Timișoara este un oraș mai… altfel și de ce este Capitala Culturală a Europei în 2023.

(Fotografii preluate de pe pagina de Facebook a Lucianei Friedmann, căreia îi adresăm mulţumirile redacţiei)

George Schimmerling

---

[1] Muzeul Poporului Evreu, fostul Muzeu al Diasporei Evreieşti

[2] Zsidlic – cuvânt obţinut prin juxtapunerea primelor silabe ale sintagmei maghiare Zsidó Liceum (Liceu Evreiesc) folosit de elevii din liceele evreieşti din Transilvania (TImişoara, Oradea, Cluj).