Oare există cineva care nu cunoaşte vechea dilema expusă în Vechiul Testament, (Cartea Împăraţi 1, Pericopa 3:16) ca fiind Judecata în faţa căreia a fost pus Solomon? [1]
Continuând a-mi petrece părţi semnificative ale zilei în faţa canalelor de televiziune, urmăresc cu sufletul înecat de emoţie şi lacrimi poveştile oamenilor ale căror rude apropiate sau mai îndepărtate au fost răpite acum mai bine de 40 de zile.
Astăzi am auzit că o persoană căreia i-au fost răpite sora, nepoţeii de trei şi nouă ani şi mătuşa, a iniţiat un marş din Piaţa Ostaticilor[2], centrul oraşului Tel Aviv, de la intrarea în Muzeul de Artă al oraşului şi până la locuinţa primului ministru Netanyahu din Ierusalim [3], un marş de protest care a reunit sute, dacă nu chiar mii de oameni. Mărşăluiesc cei care au speranţa şi credinţa că prin solidarizarea lor vor reuşi să schimbe atitudinea guvernului, determinându-l ca în acţiunea militară actuală să dea prioritatea cea dintâi eliberării şi readucerii ostaticilor.
Se aud din ce în ce mai puternic vocile hotărâte, astăzi chiar violente, ale oamenilor disperaţi că după atâta timp (o eternitate!), copiii lor, fraţii, surorile sau rudele nu au fost nici măcar vizitate de Crucea Roşie pentru a vedea dacă mai trăiesc.
O mamă disperată a strigat sfâşietor: “Dacă copiii noştri nu se vor întoarce ASTĂZI, ACUM, vom da foc acestei ţări!”
De partea cealaltă politica guvernului, în care primează operaţiunea militară, lentă, vitejească, aparent sigură, cu riscul pierderii altor vieţi omeneşti (aproape zilnic cad în luptă militari în Gaza, uneori şi în nordul ţării) angrenată pe toate căile posibile – după cele declarate de vorbitorul armatei, astăzi deosebit de pertinent – vizează în primul rând spulberarea imperiului terorii Hamas, atât militar cât şi administrativ.
Adică binele ţării primează binelui individual.
În acelaşi timp, aparţinătorii şi reprezentanţii ostaticilor se zbat între speranţă şi deznădejde, iar atunci când este vorba de sugari, copii mici sau de fete tinere, adolescente, gândul la ce li s-ar putea întâmpla frizează nebunia.
Dacă în primele zile ale conflictului unii dintre aparţinători au vorbit echilibrat, au dat dovadă de o nespusă stăpânire de sine, după patruzeci de zile, tăria sufletească se subţiază până la dispariţie. Cine îşi poate închipui cu adevărat prin ce trec aceşti părinţi, aceşti aparţinători?!
Şi aici apare dilema, acea dilemă care îi lasă – aparent sau nu – pe reprezentanţii familiilor într-o relativă umbră; câteodată în discursurile scurte ale celor trei lideri care reprezintă guvernul, eliberarea ostaticilor este amintită doar ca “a doua misiune”, prima fiind distrugerea terorismului din Gaza, sub toate aspectele sale.
Factorii decidenţi, cei care ţin acum cârma puterii, se gândesc, probabil, că ordinea priorităţilor armatei nu poate fi inversată. Şi unde este oare limita dincolo de care pretenţiile teroriştilor nu ar putea fi îndeplinite:
– Încetarea focului ar permite refacerea structurilor teroriste şi fuga căpeteniilor Hamas prin reţeaua de tunele.
– Eliberarea tuturor prizonierilor deţinuţi în închisorile israeliene – se vorbeşte despre cinci mii de palestinieni terorişti, dintre care doar 20% aparţin Hamasului.
– Nu ar fi exclus ca o altă condiţie extremă a celor care doresc distrugerea Israelului să fie ca toți israelienii, cei care nu s-au născut aici, să părăsească teritoriul țării. Aceasta ar fi o variantă mai “blândă” decât cea în care toţi evreii dintre Iordan şi Marea Mediterană să navigheze încotro văd cu ochii. (Într-o discuţie televizată despre demonstraţiile palestiniene în instituţiile academice americane, sponsorizate de islamici, una dintre femei a fost întrebată: despre care râu e vorba în sintagma pe care o afişaţi? Răspunsul a fost: Mississippi??).
Se povesteşte cum, cu ani în urmă, Geula Cohen, [4] o membră ferventă în Likud, care ulterior a întemeiat un partid de extremă dreaptă, Tehyia, şi a fost mereu adepta păstrării teritoriilor cucerite în Războiul de Şase Zile, ar fi declarat: “Dacă fiul meu ar fi fost printre ostatici aş fi fost și eu de aceeaşi părere cu părinţii şi rudele lor, dar în acelaşi timp aş fi spus guvernului să nu mă asculte, nici atunci şi nici acum“.
Ar mai fi de menţionat că o opinie similară ar fi exprimat în ultimele săptămâni unii membrii ai ramurii sionismul religios (religioşii moderaţi), susţinând că soarta unor copii ai lor, răpiti sau ucişi în Gaza, nu ar fi un motiv pentru care armata israeliană să cedeze presiunii teroriştilor, aşa cum s-a întâmplat cu Gilad Shalit,[5] ţinut peste cinci ani în captivitate în Gaza și în schimbul căruia au fost eliberați nu numai peste 1000 de deţinuţi palestinieni, printre ei şi Yahia Sinwar, devenit una din figurile înspăimântătoare din fruntea organizaţiei Hamas.
În acest moment contradicţia dintre opiniile celor doua părţi conduce la dilema pe care nimeni nu poate s-o rezolve… Din acest motiv marşul către Ierusalim, ca un simbol al tragediei personale, are ca scop să se ajungă la “simbolul” puterii aflat acolo, în Oraşul Sfânt, oraşul disputat, oraşul care în decursul timpului a absorbit atâtea conflicte religioase, politice, terminate adeseori cu violenţe, acum mai mult ca oricând.
Desigur că dilemei îi lipseşte soluţia în lipsa unui personaj de talia legendarului Rege Solomon, dar şi a sabiei ameninţătoare care a făcut, în cele din urmă, ca una dintre mamele venite la judecată să pună capăt disputei “cui aparţine copilul”.
Veronica Rozenberg, 14 noiembrie, 2023
[1] https://dexonline.ro/definitie/judecata%20lui%20solomon/1328490
Judecata lui Solomon – E faimoasa judecată care i-a adus lui Solomon, regele izraeliților, denumirea de „înțeleptul Solomon” (și aceasta devenită expresie). Regele, care a domnit cu 1000 de ani înaintea erei noastre, era și împărțitorul dreptății. Într-o zi, două femei veniseră în fața lui să revendice un copil. Neputându-și da seama al căreia era pruncul, Solomon recurse la o stratagemă: hotărî să se taie copilul în două. În felul acesta puse la încercare dragostea maternă, căci mama adevărată preferă numaidecât să-l cedeze celeilalte decât să-i fie spintecat copilul. Se folosește expresia „judecata lui Solomon” pentru o sentință ingenioasă, un arbitraj înțelept, pentru rezolvarea unei dileme care solicită multă ascuțime de minte.
[3] https://en.wikipedia.org/wiki/Kiryat_HaLeom
[4] https://en.wikipedia.org/wiki/Geulah_Cohen
[5] https://en.wikipedia.org/wiki/Gilad_Shalit
18 Comments
Ca de obicei, orele serii, ora 20 sunt dedicate ştirilor, ceva aproape sfânt aici în Israel, aşa a fost de totdeauna. Marşul “răpiţilor” (adică a rudelor şi prietenilor lor) şi-a încheiat a treia zi, în drumul către Ierusalim, ultima lor staţie, unde vor ajunge sâmbătă.
Jurnaliştii îi însoţesc mai ales în clipele în care se întinde o tabără pentru înnoptat. Din public, se aud iarăşi vocile părinţilor şi se vorbeşte de posibilă înţelegere cu Hamasul de a elibera în jur de 50 de persoane, este vorba de copii şi de părinţii lor. Din păcate, nici această înţelegere, nu mai pare să fie reală, în ultimele ceasuri aproape că nu au mai menţionat-o. Totuşi sperăm. Şi deodată din public, vocea uneia mame răsună:
cu următoarele cuvinte, pe care vi le împărtăşesc: “Ce înseamnă asta, 50 de persoane, ce înseamnă eliberarea doar a unora dintre ostatici? Mişpat Shlomo?”
E adevărat că alaltăieri când m-am gândit la această situație de conflict irezolvabil, o văzusem pe aceeași mamă, atunci insă, ea era cea care spunea că “vom arde țara”.
O tristă coincidenţă…..
Articol foarte relevant. Cele doua probleme care stau in fata Israelului acum, sunt cele relatate de Veronica si pe care le cunoastem cu totii.Dar ,nu toti s- au gandit la dilema imposibila, rezolvata atat de intelept de regele Solomon.Unde esti tu Solomon? Avem atata nevoie de intelepciunea ta. Nu vad cum problemele (ambele) vor fi rezolvate :un lucru este sigur,vor fi rezolvate fiindca este imperios necesar. Veronica,ca intotdeauna,scrie frumos,corect si ne aduce la cunostinta tot ceea ce este esential.Apreciez si sper ca si ceilalti membrii ai Baabelului apreciaza la randul lor colaborarea atat de pretioasa ,emotionanta si in acelasi timp obiectiva a prietenei mele Veronica.
Dragă Mariana, Îţi mulţumesc şi pentru premiera ta la baabel, dar şi pentru aprecieri şi înţelegere a situaţiei pe care am încercat s-o aduc în discuţie.
Corectitudinea scrierii mele se datoreşte însă, unei colaborări cu persoana cea mai harnică, cea mai activă şi totdeauna inspirată, care participă la TOT ceea ce se scrie aici. Dacă nu ai ghicit încă la cine mă refer, îţi dezvălui, că este vorba de Andrea Ghiţă, sufletul baabelului, care şi de această dată a făcut un efort special, ca articolul meu, fabricat peste noapte să apară în această ediţie 🙂 🙂
Apreciez expresia “to put yourself in someone’s shoes” – ați imagina ce ai simți / cum ai acționa fiind în aceeași situație cu acel altcineva . Am mare admirație pentru judecata lui Solomon , dar acesta a putut să dea verdictul fără să fie nevoit să se …..descalțe și să încerce încălțămintea ambelor părți . K.I.
In primul rand, nimeni dintre cei care sunt in capul posibilitatilor de alegere (dintre ostaticii, si Hamas) nu s-a pus in nici un fel de incaltaminte, mult mai rau decat atat !!
Practic, in momentul de fata, si am mai spus-o si Evei, situatia este inca foaaaaaaaaaaaaaaarte neclara.
Voi explica imediat, dar mai intai, vreau sa spun ca nu ai dreptate, pentru ca Solomon chiar s-a pus exact in pantofii femeilor pretendente, si numai de aceea a stiut ce verdict sa dea, dand dovada de intelepciunea care i se atribuie de atunci.
In al doilea rand, privind situatia de acum, asa cum o inteleg eu, care am devenit in ultima luna cineva care incearca sa inteleaga ce se intampla in jur, cum nu am mai facut-o niciodata:
Problema Shiffa, spitalul de care s-a tot vorbit, acum este scanat incet, incet si deocamdata nu s-au gasit foarte multe vestigii folositoare (s-au gasit unele, inca nu au fost prelucrate, vom vedea), in al doilea rand, oare ce asteptari puteau fi in legatura cu criminalii, care initial erau acolo in sediul principal? Doar nu erau sa-i astepte pe israelieni. Intelege din aceasta ceea ce doresti. Nu vreau sa extind ceea ce cred eu. Si mai departe cum se va petrece cu partea sudica, culoarele subpamantene de acolo ajung in Egipt. Criminalii probabil, au iesit de mult la suprafata.
Ce va fi cu copiii, femeile, adultii, soldatiI? Ce legatura are cu incaltamintea, nimeni nu se pune cu adevarat in pantofii lor, probabil ca nu se poate.
Logica, in viata nu este doar cu doua valori, din pacate, uneori din fericire, dar nu in acest caz.
Acesta e motivul, pentru care, dupa parerea mea, Geula Cohen a afirmat ceea ce a afirmat atunci, demult. Cred ca era o fraza in care incerca sa impace doua situatii care impreuna alcatuiau intregul, dar ea nu se putea cu adevarat identifica cu nici una dintre ele 😉
Hamasul ar fi luat tot Israelul ostatec sau ar fi ars de vii pe oricine ar fi întâlnit în cale, lăsând în urmă schelete arse, așa cum a făcut în 7. Oct. S-au găsit hărți care arată ce intenționau mai departe, dacă nu întâlneau opunere. Totul a fost făcut gândit, organizat și cu speranța ca celelalte țări dușmane în frunte cu Iranul să se alăture la EXTERMINAREA Israelului.
UNICUL SCOP !!!
De aceea, în contextul general este pentru prima oară când terorismul islamic a dovedit de facto ceea ce tot timpul afirmă. E cea mai mare lovitură de când există Israelul, la nivel fizic și moral.
Oamenii din kibuțurile măcelărite erau oameni ai păcii. Dacă a rămas speranță, singura care mai este- e în popor și puterea lui de a se apăra și a lovi pe cine vrea să ne extermine. S-a dovedit că poporul evreu e curajos și e unit când e nevoie. Ostaticii sunt un atu puternic în mâna Hamasului.
Eva, chiar daca e foarte adevarat tot ceea ce scrii, in primul rand faci putina abstractie de dilema adusa in discutie. Dar asta e alegerea ta si e mai mult decat OK.
Problema pe care o vad eu, in raport cu ceea ce scrii tu, este ENORMITATEA ingrozitoare, ca o organizatie de teroristi, pe care nu-i poti include in categoria OAMENILOR, a reusit sa duca Israelul, o tara care a renascut din cenusa, o tara care a impresionat intregul Glob Pamantesc prin realizarile sale pe taram economic, cultural, social (cu toate problemele inter-etnice care au existat in decursul celor 75 de ani de existenta) Israelul acesta remarcabil prin oamenii sai si puterea pe care o are, a fost pus cu botul pe labe intr-o singura dimineata (indiferent cat de viteaza este armata, deocamdata criminalii sunt liberi, persoanele rapite sub captivitate si soldati s-au sacrificat pentru ca asa este in razboi :-().
Ce o sa invete desteptii din lumea politica, nu stiu, sper ca acel NEVER AGAIN, care intre timp a devenit o lozinca sparta, isi va strange din nou cioburile si se va ridica pe deasupr rautatii, a urii si a barbariei !!
Da. Din păcate ai dreptate . Asta nu înseamnă că ei sunt singurii care ne doresc pieirea. Ei sunt numai o ramificare a răului. Iar Israelul…cu motivele pe care le cunoaștem, a dat ocazia. Oare ,dacă vom apuca sfârșitul acestui război, vom putea fi uniți, ca popor?
Iar la dilema cu ostatecii și eu aș fi dat orice pentru eliberarea lor.Ce pot schimba câteva mii de hamasnici eliberați din închisorile noastre? Hamasul e răspândit în toată lumea. Câteva mii în plus sau minus nu contează pentru ei. Oare mărinimia noastră ar fi ajutat? Cum spune Tibi.Ezri..altă mentalitate.
Articol excelent! După părerea mea, ceea mai mare problemă este diferența radicală în modul de gândire, judecată și definiția adevărului dintre Israel și Hamas.
Cineva care are că ideal moartea ca sfânt, are judecata și deci criteriile de negociere complet diferite față de un popor care sfințește viața. Legea lui Solomon nu se poate aplica aici. Nu poți avea încredere în ei. Poate era mai bine ca Israelul să-i fi eliberat din închisori pe cei 5000 de criminali în schimbul celot 240 de ostatici și numai după aceea să intre în Gaza. Dar cum spunea un milițian din Marghita “după ploaie chepeneaga”, adică logică post factum.
Draga Tibi, desigur ca judecata lui Solomon era o provocare. Multi cred ca si tine, ca intai trebuiau eliberati captivii – am adopatat un nou cuvant – si in schimbul lor eliberati toti prizonierii din inchisorile israeliene. Nu puteam avea convingerea ca acest lucru ar fi fost faisabil cu siguranta, s-r fi putut incerca. Dar a durat ceva timp si nici un partener de negocieri nu a venit cu o propunere pe tava, Israelul a asteptat pana la lansarea campaniei terestre. Nici in momentul de fata, nu este deloc clar cum se va continua campania anti-Hamas in Sudul Fasiei Gaza, unde sunt concentrati cei peste 1 milion de palestinieni (nu stiu exact numarul). Cum se va desfasura campania in Sud, atat pentru distrugerea infrasctructuii, cat si pentru a-i cauta pe criminali? Acest lucru pare o necunoscuta in sistemul de ecuatii care nu pare ca va fi solutionat.
În logica judecăţii lui Solomon, mama bună renunţă la copil ca acesta să nu fie ucis. Aici este invers: dacă Israelul renunţă la copiii săi răpiţi, aceştia vor pieri, dacă nu renunţă, s-ar putea ca întreaga ţară să aibă de suferi. E o problemă foarte, foarte dificilă, ca majoritatea problemelor întâmpinate de poporul evreu. Totuşi, având în vedere că mulţi şahişti de top au fost evrei, sper să poată fi anticipată rezolvarea.
Dilema in cazul legendei a fost rezolvata printr-o stratagema de gandire, in cele din urma, mama copilului a fost gasita si copilul inapoiat ei. Desigur ca dimensiunile dilemei din 2023 sunt multiple si de aceea e aproape imposibil ca o stragema unica, sa rezolve problema. “Copilul” in acest caz, din pacate, e foarte posibil ca nu va ramane “intreg”.
Ai pus degetul pe rană Veronica, articolul tău atât de frumos reflectă realitatea zilnică pe care o trăiți cu sufletele zbuciumate de durere, în timpurile acestea înfricoșătoare. Extrem de important demersul tău prin care ne conectezi spiritual și emoțional.
Multumesc empaticei mele prietene, Anca 🙂
A fost o inspiratie de moment, care ma facut sa ma gandesc la paralela intre cele doua situatii si cred ca ea corespunde urgiei incredibile abatute peste atatia oameni, care credau in pace si apropiere chiar cu cei de dincolo de gard. De ce au crezut astfel, de ce nimeni nu i-a avizat ca pot intelege gresit realitatea? Nu e usor de explicat, si mai ales de generalizat.
Durerea “din aer”, fiind vorba de atat de multi oameni, civili in majoritate, este de-a dreptul greu de perceput.
Ai dreptate, in privinta starii de infernal, posibil ca aceasta a fost unul dintre motivele are m-au dus cu gandul la aceasta problematica. Si sa nu uitam ca Geula la 17 ani era deja o luptatoare constienta de ceea ce – dupa opiniile sale care s-au dezvoltat ulterior spre dreapta – nu parea sa vina in discutie: solutia celor doua state. Dar nu stiu suficient despre cum au evoluat aceste opinii. Sentimentul de mama, a prevalat aparent. Exista in Israel destule persoane care isi pot incalca si acest sentiment amintind poate chiar de legenda sacrificarii de catre Abraham, a fiului sau Itzhak.
Dilema este infernală și nu există o soluție ideală. Dar cuvintele pronunțate de Geula Cohen mi se par cele mai apropiate de înțelepciunea regelui Solomon.
Mie “cuvintele pronunțate de Geula Cohen mi se par cele mai apropiate de ” verdictul lui Nastratin Hogea care a dat dreptate la două persoane cu interese opuse . La mirarea exprimată de propria soție “cum pot să aibă amîndoi dreptate” , N.H. i-a replicat “și tu ai dreptate ” . Geula Cohen a afirmat cele menționate în articol cu 40+ ani în urmă , pe cînd era membră a Knesset ( parlament ) – o declarație de politician menită să satisfacă cît mai mulți votanți. Eu , îmi permit o părere de departe , cred că guvernul israelian a procedat corect cînd de la început și-a precizat fără fără echivoc prioritățile . K.I.