Unele consecinţe ale celei de a doua carantine Covid 19 în Israel

Parlamentul israelian a votat duminica trecută ca de vineri 18 septembrie, ora 14.00, să înceapă o nouă carantină/lockdown, pentru o perioadă de minimum trei săptămâni. Se nimereşte tocmai în ajunul sărbătorii de Roş Haşana, Anului Nou Iudaic, urmat de prima zi, a celei dintâi luni din calendarul evreiesc, Aleph, al lunii Tishrei. De fapt, vineri este ultima zi a lunii Elul, luna care închide anul ebraic. În momentul de faţă Israelul este ţara cu numărul cel mai mare de îmbolnăviri zilnice, raportate la măsurătorile obişnuite, şi situaţia aceasta continuă, aproape fără o îmbunătăţire, de ceva vreme. În ultimele zile s-a înregistrat o uşoară scădere de la circa 5000 de îmbolnăviri, spre 3800. La începutul pandemiei, cam prin luna mai, situaţia era inversă, Israelul fiind printre ţările cu un număr minim de îmbolnăviri, aceasta urmând carantinei care a fost instituită în luna aprilie. Anularea grabnică a carantinei, a adus după sine aşa-zisa „fază de normal”. Se pune întrebarea care au fost motivele pentru care s-a ajuns la această răsturnare de situaţie. S-a pus problema, cum de s-a ajuns la această schimbare de model? Ce s-a întâmplat în Israel diferit de ceea ce s-a întâmplat in celelalte ţări ale lumii? Concluzia ar fi legată de următoarele aspecte: Read more…

Reţele de Socializare

De peste un deceniu reţelele de socializare[1] sunt o cale de comunicare interumană folosită pentru aproape orice mărunţiş, dar și pentru probleme majore, pentru a crea legături cu oameni cunoscuţi sau încă nu, pentru a împărtăşi noţiuni, impresii, fotografii şi cunoştinţe cu caracter general su personal și poate nu în cele din urmă pentru a stabili legături serioase, prietenii de durată, uneori căsătorii, sau angajări în diverse companii. Ideea de a scrie despre reţelele de socializare a apărut în contextul celebrării aniversării de 8 ani a revistei Baabel. Chiar dacă Baabel este o revistă, totuși ea este și un mod de înfăptuire a socializării. Folosind legătura oferită de Internet, revista pune în valoare elementele menţionate mai sus, publică opinii, impresii, amintiri, dialoguri, contribuind la stabilirea unor legături între participanţii aflaţi în puncte diferite de pe glob. Capacitatea tehnică oferită de Internet a condus în timp la apariţia și răspândirea reţelelor de socializare. Dacă la început exista un oarecare anonimat când oamenii comunicau prin intermediul calculatoarelor interconectate, cu timpul acesta a fost înlocuit prin definirea noţiunilor de „prieteni” sau „contacte”, eventual cu unele interese similare, culturale, sociale, matrimoniale, obiective de afaceri sau academice. tpate acestea împreună creând conceptul de COMUNITATE internetică. Read more…

Post Scriptum la articolul Reţele de Socializare

M-am bucurat de interesul pe care l-a stârnit în articolul meu care prezenta foarte scurtă şi concisă istorie a apariţiei tehnologiei de conectare între calculatoare şi, ulterior, cu orice alt “device” care poate fi “legat” la o reţea care transmite date, de cele mai multe ori reţeaua Internet. Există insă şi alte reţele cu caracteristici mai specifice, folosite în scopuri diferite, care sunt de obicei şi mult mai restrânse. Cel puţin aşa erau cu ani în urmă când eram mai aproape de acest domeniu. Unele dintre aceste retele sunt de exemplu foarte rapide, altele au alte caracteristici făcute sa îndeplinească anumite scopuri.Read more…

Prezentarea evenimentelor istorice precum s-au întâmplat

Articolul de faţă este o dezvoltare a unui comentariu privitor la comentariul postat de Andrea Ghiţă la articolul lui Gabriel Ben Meron “Între subiectiv şi obiectiv – eterna dispută” .Deşi comentariul iniţial era axat pe o idee care m-a preocupat în timpul vizitei mele la Berlin, în 2001, m-am simţit obligată să văd filmul ecranizat după cartea despre care relatează articolul. Filmul este expresia vizuală a jurnalului scris de femeia între 35 şi 40 de ani, cunoscută drept ”Anonima”. Motivele care au determinat-o să scrie le-am perceput chiar de la început. Femeia era jurnalistă, vizitase Moscova şi alte ţări şi oraşe europene, cunoştea limbi străine, franceza şi mai ales rusa, care i-a fost un nepreţuit ajutor. În condiţiile apocaliptice în care a trăit, instinctul jurnalistic a condus-o să pună pe hârtie cele trăite şi simţite în Berlinul sfârşitului de război. În scurtul timp care mi-a stat la dispoziţie am verificat unele lucruri. “Anonima”, autoarea Jurnalului, este Marta Hillers, E interesant de menţionat că la publicarea cărţii în Germania (1959), împotriva ei s-au ridicat voci care susţineau că ea ar fi încercat “să mânjească onoarea femeilor germane”. Read more…

Canada 3-19 august 2001

Între 3 şi 19 august 2001 am participat la o excursie organizata în Canada, în insula Newfoundland şi peninsula Labrador, care, împreună cu Nova Scotia, New Brunswick şi alte câteva insule, fac parte din Atlantic Provinces. M-am înscris în această excursie pe urmele unei persoane, nespus de dragă, Z., cu care am fost şi în excursia de anul trecut în Pirineii spanioli. Când am întrebat-o la un moment dat ce a determinat-o să vrea să ajungă în aceste locuri, răspunsul ei, inedit ca şi dânsa, a fost „Aurora Boreală“. Nu mai reţineam atunci definiţia exactă a acestui fenomen natural, pe care, ulterior, l-am regăsit în Larousse, dar instantaneu mi-a revenit în memorie a povestea lui Fram, ursul polar, scrisă de Cezar Petrescu. De altfel, pot spune că n-am văzut Aurora, care nici nu poate fi vazută la acel timp al anului, ci doar spre iarnă, când temperatura aerului este cu mult mai scăzută. Când, în cele din urmă, m-am hotărât să plec, am constatat că biletul de avion e foarte scump şi de aceea, am dorit să mai adaug excursiei, alte câteva puncte atractive. La început, aş fi dorit să ajung cât mai departe înspre Cercul Polar, spre Iquit, localitate din Insula nordică a Canadei, numita Baffin. Read more…

Zile triste de primăvară

Dintre toate lunile anului, pentru mine luna martie a fost întotdeauna cea mai frumoasă şi mai promiţătoare, luna în care m-am născut, luna în care ciclul naturii îşi reia viaţa de la început, dovedind că de când e lumea şi pământul există procese cărora nimic nu le poate curma desfăşurarea şi mai ales reînnoirea. Printre acestea sunt desigur procesele prin care natura reînvie, recăpătându-şi chipul zâmbitor şi înflorit, aducând cu ea sărbătorile, căldura, copiii şi oamenii zâmbitori. Dar acum, începând cu ianuarie-februarie 2020, faţa lumii s-a schimonosit. Deodată, începând cu Orientul Îndepărtat, cu China, sau mai precis cu o unică, singură provincie chinezească, s-a strecurat prin toate părţile lumii, cu o viteză apropiată metaforic de cea a luminii, o particulă infimă, un VIRUS, botezat COVID-19, întorcând întreaga omenire cu josul în sus. Îmi aleg cuvintele, pentru că nu ştiu exact ce este mai relevant de a fi menţionat, căci toate referinţele la această situaţie au un aspect înspăimântător.Read more…

Experienţă poloneză

Am ajuns într-un mod destul de neaşteptat, în mijlocul iernii anului 2019, într-o localitate îndepărtată din Polonia, aflată undeva la mijlocul distanţei între Cracovia şi Varşovia. Foarte probabil că localitatea numită Busko-Zdroj[1] este cu totul necunoscută până şi unui călător entuziast care vizitează adesea vechiul şi iubitul continent European, uneori mai mult decât odată într-un an. În ciuda faptului că Busko se află într-un loc unde probabil puţini străini ajung, localitatea este foarte vestită pentru resursele sale de substanţe binefăcătoare, cum ar fi sulful şi bromul. Localnicii polonezi sunt vizitatorii frecvenţi ai locului, ba uneori vin doar pentru un sfârşit mai lung de săptămână, ca să petreacă în mijlocul unei atmosfere plăcute, iar dacă ne referim la unele hoteluri din Busko, acestea sunt și deosebit de atrăgătoare. Hotelul ales de prietena mea se numeşte Bristol-Spa, un hotel de o calitatea superioară din toate punctele de vedere, poate mai puţin al personalului care ar fi trebui să se ocupe de tratamentele la care mă aşteptam. Read more…

Sfârşit de stagiune

De ani de zile păstrez aproape cu sfinţenie abonamentul la Orchestra Simfonică din Tel Aviv, care continuă să vină la Haifa pentru două concerte aparţinând aceluiaşi ciclu. Din toți anii de când acest abonament face parte din rutina vieţii mele, directorul muzical şi unul dintre dirijorii cei mai renumiţi ai orchestrei a fost Zubin Mehta. Încă înainte de a sosi în Israelca ola hadaşa, numele acesta a avut pentru mine o rezonanţă deosebită, evocând un muzician de anvergură mondială, de care auzisem încă din adolescenţa trăită la Bucureşti. Acum, la sfârşitul stagiunii muzicale a anului 2019, după jumătate de veac în funcţia emoţionantă de director muzical al minunatei orchestre israeliene, acest geniu al dirijatului, omul şi muzicianul Zubin Mehta se retrage din lumea concertantă. Ultimul concert al stagiunii 2018-2019, a fost şi ultimul concert dirijat de Zubin Mehta la Haifa.Read more…

Auschwitz la 70 de ani după… Mai 1944 – martie 2014

la 70 de ani după ce au fost deportaţi de la Oradea membrii familiei tatălui meu, Adalbert Rosinger, am ajuns şi eu, Veronica Rosinger Rozenberg, cetăţean israelian, să vizitez locul al cărui nume, Auschwitz, trezeşte în minţile şi inimile oricărui om, cel puţin al celor care au trăit sau care au fost educaţi în Europa, dar probabil şi printre cei de pe alte meridiane, frisoane, temeri şi senzaţia unor lucruri cumplite şi probabil de neînțeles pentru o minte de om obişnuit. Este locul unde de mulţi ani intenţionam să ajung, locul pe care cred că fiecare evreu are datoria să-l viziteze, cel puţin pentru a nu se uita NICIODATĂ ce s-a întâmplat acolo. Astfel se va înfăptui, la fwl ca povestea eliberării evreilor din Egipt, relatată în ajunul sărbătorii de Pesach, să fie transmisă de la o generaţie la alta tragedia prin care au trecut “locatarii” acestui chinuitor loc în care oamenii erau aduşi pentru a fi ucişi. Trebuie să nu se uite niciodată ce au putut să facă oamenii împotriva altor oameni. Am făcut o excursie, dacă o pot numi astfel. Nu se poate spune nici că a fost reuşită. Şi totuşi conştiinţa mi-a dictat să vizitez acel loc morbid, să mă confrunt cu vederea acelor imagini redate doar de ghidul care te poartă prin locurile înfăptuirii crimelor, sau de exponate, urme veşnice şi zguduitoare pentru posteritate, urme despre care auzisem, citisem, le văzusem în poze şi totuși nu mi-aş fi putut niciodată imagina că a fost adevărat, că a fost chiar aşa cum reiese din poveşti şi relicve.Read more…

”Viitorul Memoriei” într-un album

După succesul proiectului Viitorul Memoriei, inițiatoarea lui, Olga Ștefan, a decis să realizeze și un album cu materialele prezentate în orașele unde s-a desfășurat proiectul, acesta cuprinzând imagini şi documente evocatoare. Emigrarea din România, trecerea prin Zürich cu familia a copilului Olga Ştefan, stabilirea la Chicago şi reîntoarcerea într-o ipostază matură în acelaşi oraş din Elveţia după peste două decenii, au fost în parte motivul care a declanşat ceea ce autoarea povesteşte în Introducere: “revenirea în oraşul pe care-l respinseseră în trecut a dat naştere unei căutări a memoriei familiei sale”, odată cu încercarea de fixare a unei identităţi, cu rememorarea evenimentelor din timpul Holocaustului, ambele ramuri ale familiei fiind victime”. Desfăşurarea proiectului poate fi considerată un popas emoţionant şi documentat pe acel pod virtual între trecutul dramatic, reprezentat prin vestigiile Holocaustului, căutate cu ambiţie şi pricepere de către arhitecta “podului” şi viitor. Este un viitor la care cei de demult au visat, iar cei de astăzi încearcă să-l populeze în moduri diferite pentru a împlini un deziderat uman important: crimele împotriva umanităţii nu trebuie uitate. Pentru revigorarea memoriei trecutului Olga Ştefan a ales diverse modalităţi vizuale şi scrise mai puţin utilizate şi anume cele care aparţin artei. Popasul de pe podul amintit mai sus a fost făcut într-o formă originală, în cinci oraşe, încercând să aducă la lumină din trecut, persoane dispărute, unele în negura tristă a războiului şi a atrocităţilor sale, altele în cea a timpului scurs de atunci, dar care şi-au lăsat amprenta creaţiei lor asupra viitorului.Read more…