În Europa sunt șase micro-state: Vatican, San Marino, Liechtenstein, Monaco, Andorra și Malta, iar eu am fost, până acum, în trei dintre ele. În Vatican, statul cel mai mic din lume, nu am ajuns încă, Andorra și Malta sunt și ele necălcate, dar nu se știe niciodată unde mă vor mai purta pașii. De aceea mă ”antrenez” făcând zilnic mulți pași… Despre Liechtenstein am scris, https://baabel.ro/2023/04/calatorind-asa-cum-am-visat-mereu-5-micul-principat-alpin-liechtenstein-cu-capitala-vaduz/ iar la San Marino, cea mai veche republică din lume, am fost în urmă cu peste 15 ani, în compania unor tineri grozavi, copii ai unor prieteni, fete și băieți, prieteni la rândul lor, care aveau la acea vreme în jur de 20 de ani și au ținut morțiș să-mi arate statul-cetate rupt dintr-o poveste.

La Monaco, căci despre el vreau să scriu azi, am ajuns pentru scurt timp într-o seară, în septembrie 2022, în drum spre Nisa, venind din Serenissima Republică venețiană, unde experimentaserăm rapid fenomenul de aqua alta și mâncaserăm la repezeală cea mai bună variantă de pizza. Dar despre asta, poate cu altă ocazie.

Despre Monaco, acest loc de pe Coasta de Azur, îți faci tot felul de impresii înainte de a ajunge la el, știind că este locul cu oamenii cei mai bogați de pe planetă. Este o țară minusculă care nu are loc nici măcar pentru un aeroport propriu și care adună pe micul ei teritoriu miliardarii lumii, o țară al cărei nume înseamnă ”singura casă”…mă rog, pentru unii!

Veneam dinspre Parma, după ce trecuserăm pe coasta Liguriei cu splendoarea ei naturală aproape incredibilă, mai ales pentru niște ardeleni ca noi cărora de multe ori ne vine să exclamăm ”așa ceva nu există!” Am experimentat așadar frumusețea naturii și acum dăm buzna în aglomerarea ușor suprarealistă a bănetului explicit, un loc în care fiecare metru pătrat este construit și strălucitor luminat dar, ca și călător, chiar și subteran ți se rezervă surprize: tunelurile rutiere uluitoare. Impresia este a unui loc multidimensional, impresie dată de marea, pământul, subteranul și cerul ocupat parțial de zgârie-norii lucitori.

Ajungem în orașul-stat Principauté de Monaco la ora când ziua alunecă în seară. Traficul e greu și plin de mașini foarte scumpe. În fața noastră, un monegasc adevărat conduce un Jaguar cu număr de înmatriculare din principat și este probabil obscen de bogat. De altfel, aici unul din trei locuitori este milionar. Dar tot pe patru roți înaintează… (mă rog, ăsta e tot un ardelenism). Trecem prin tuneluri unul după altul. Fiul meu, Mircea, programase navigatorul cu o destinație aleatorie, ”braserie” în Monte Carlo, fiindcă trebuie să-i dai coordonate cât de cât precise și nu ne-a venit în minte altceva mai bun.

Monaco este spectaculos, înghesuit și nu seamănă cu nimic altceva, parcă absolut totul strălucește. Oprim în parcarea de zece locuri a unui supermarket ”Casino Marché”, (cum altfel să-l cheme?) și nici nu apucăm să coborâm din mașină, când un băiat din personalul marketului se apropie de noi și ne întreabă dacă dorim să facem cumpărături în magazin, altfel oprirea noastră nu este permisă. Mircea îi spune în franceză că vom sta doar trei minute, preț de o fotografie și băiatul, foarte amabil de altfel, încuviințează. Întâmplarea face că printre clădiri se vede marea. Facem poza – abia mai târziu vom vedea cât de obosiți arătăm. Ne îmbarcăm rapid și urmăm programul navigator de pe telefonul lui Mircea ca să ajungem cât mai curând la Nisa. Ne așteaptă însă o surpriză amuzantă, aplicația Google Maps ne va conduce la… o braserie de pe malul mării (așa cum fusese introdusă adresa de ”referință”). Simțim mirosul de pește proaspăt pescuit. Este probabil singura braserie din Monaco, un loc plin de lume și care nu pare totuși atât de elitist ca restul acestei țări inventate parcă pentru a fi loc de joacă pentru bogătașii Pământului.

Aici există doar heliporturi. Principatul este deservit de aeroportul din Nisa, de unde se pot lua taxiuri-elicopter care traversează tot timpul Golful Îngerilor, transportându-i pe grăbiții care nu vor să piardă timpul străbătând cei 30 de km pe drumuri.

Principele Albert al II-lea aparține Casei Grimaldi, cea mai veche familie conducătoare din Europa, aflată în fruntea principatului încă din anul 1297, de la câștigarea independenței de Republica Genova. Albert, fiul lui Rainier și al actriței americane Grace Kelly, are 38.000 de supuși din 140 de națiuni, dintre care numai 7000 sunt monegasci nativi cu drept de vot. Deși toată lumea știe că Monte Carlo este exponentul jocurilor de noroc în cazinouri celebre, monegascilor le este interzis să joace în propria lor țară, asta din grija principelui față de ei.

Trebuie spus că Monte Carlo este de fapt un cartier, unul absolut faimos, bineînțeles din cauza cazinoului. Și dacă nu era de ajuns cazinoul, să nu uităm nici că trei dintre filmele cu James Bond au fost filmate pe-aici.

Prețul unei locuințe este de două ori mai mare decât echivalentul din New York, iar dacă vrei să închiriezi un apartament, trebuie să dovedești că ai 500.000 de Euro într-un cont al unei bănci din principat. Locuitorii micului stat au cea mai mare speranță de viață din lume, 85,8 ani, și poate și acesta este unul din motivele pentru care, tot orașul fiind construit pe etaje de teren stâncos, s-au făcut ascensoare publice gratuite pentru acces facil sau scări rulante care leagă străzile între ele. Milionarii rezidenți aici și, desigur, nu doar ei, sunt excepțional de bine păziți, raportul de polițiști față de populația totală fiind cel mai mare din lume.

Este un loc care pe omul obișnuit îl cam stingherește, parcă nu te simți chiar în largul tău, deși totul este foarte frumos, aproape copleșitor de frumos și de admirabil.

Economic, Monaco este caracterizat prin prezența unor industrii mici care produc valoare adăugată mare, de exemplu bănci. Fiind un paradis fiscal, nu se plătesc taxe pe venit, cele pe profit sunt foarte mici, iar PIB/capita este al doilea din lume (173.696 $) după Liechtenstein (180.227 $).

Dinastia Grimaldi a știut să facă din Monaco o destinație turistică. Desigur a ajutat și frumusețea peisajului, precum și câteva consistente puncte de atracție: Marele premiu de formula 1 a principatului Monaco și cazinourile. (Primul cazinou din Europa a fost deschis la Monte Carlo în 1863.)

O altă atracție minunată este grădina exotică (Jardin Exotique de Monaco), deschisă publicului în 1933, unde au fost aduse și aclimatizate plante din zonele cele mai aride ale planetei, cele mai variate și spectaculoase soiuri de cactuși și agave.

Dacă nu ar fi fost atât de târziu – urma să ajungem la Nisa abia pe la ora zece seara – am fi putut străbate întreg statul cam într-o oră de plimbare pe jos, de-a lungul coastei de 3,8 km. Poate că o vom face cu altă ocazie, când vom avea mai mult timp și nu vom mai fi intimidați de această opulență nefamiliară.

Anca Laslo