Motto: Pentru mine cântatul la vioară e un mod de gândire – David Oistrah

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la moartea unuia dintre marii violoniști ai tuturor timpurilor. M-am gândit să-l evoc cititorilor revistei Baabel, mai ales că l-am văzut personal și nu voi uita niciodată strângerea lui de mână.

La Odessa, în Rusia țaristă, în anul 1908, în casa unor evrei iubitori de muzică s-a născut David, sau Dudik, cum îl strigau părinții.

Odessa era un oraș portuar, unde numărul evreilor era de câteva zeci de mii. Ei veniseră din Polonia în secolul al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea.

În casa părintească era o atmosfera muzicală deosebită. Tatăl, Fiodor (Fișel) Davidovici Oistrah, era un modest funcționar care în timpul liber cânta la mandolină. Mama, Bella Stepanovskaya, era o mare iubitoare de muzică și cânta în corul operei din Odessa.

Ori de câte ori avea ocazia, micul Dudik asista la spectacolele operei. La trei ani și jumătate a primit prima vioară, dar nu a fost niciodată considerat un copil-minune. Cariera sa s-a dezvoltat treptat, Oistrah devenind cu timpul unul dintre eminenții Conservatorului și apoi al Orchestrei din Odessa. A fost concertmaistru și apoi solist, întreprinzând turnee, la început în Ucraina, apoi în întreaga Rusie.

Printre primele sale succese a fost interpretarea Concertului de vioară al lui Glazunov la Kiev, avându-l ca dirijor pe însuși compozitorul.

Cariera internațională i-a fost deschisă la Bruxelles în 1937, când a obținut Premiul întâi la Concursul Regina Elisabeta, înființat în amintirea violonistului belgian Eugène Ysaÿe. Cu această ocazie, regina i-a dăruit lui Oistrah o vioară Stradivarius.

Peste tot în lume pe unde a concertat, nu a uitat niciodată că este cetățean sovietic și că reprezenta cultura Uniunii Sovietice. În 1942, când a fost decorat cu Premiul Stalin, el a donat Armatei Roșii banii de premiu.

În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, el s-a dus pe front pentru a îmbărbăta și a bucura soldații cu muzica lui. A concertat și în Leningradul încercuit, a interpretat Concertul pentru vioară de Ceaikovski pe o temperatură de zero grade și în urletul sirenelor.

Nici originile evreiești nu și le-a uitat. Îi plăcea bucătăria evreiască alături de cea rusa; îi plăceau bancurile evreiești, la fel ca citatele celebre. A fost unul dintre promotorii Comitetului Evreiesc Antifascist. Știa idiș de la școala din Odessa, dar de obicei nu vorbea idiș decât atunci când nu avea încotro.

In anii 1940 a legat strânse prietenii cu Serghei Prokofiev, cu Dimitri Sostakovici. Era prieten și cu vestitul violonist Nathan Milstein, cu care fusese coleg la Conservatorul din Odessa.

Din 1927 a locuit la Moscova, unde s-a căsătorit cu pianista Tamara Rotareva. Fiul său, Igor, i-a fost elev și apoi continuator. Au cântat și au înregistrat împreună Concertul pentru două viori de Bach și Simfonia Concertantă pentru vioară, violă și orchestră de Mozart.

Din 1939 a fost profesor la Conservatorul din Moscova, unde a format violoniști de renume. Printre elevii lui s-a numărat și Ion Voicu, unul dintre cei mai mari violoniști români.

Împreună cu muzicieni de valoare, a înființat una dintre cele mai renumite formații de muzică de cameră, vestitul “Trio Oistrah”

Spre sfârșitul anilor 1940 i s-a permis sa concerteze în toata lumea și peste tot a înregistrat succese remarcabile.

Din 1959 și-a început o a doua carieră ca dirijor, iar din 1967 a început o strânsă colaborare cu renumitul pianist Sviatoslav Richter, care a concertat și la Cluj.

Oistrah a fost un pasionat șahist! Meciul de șah Oistrah-Prokofiev, câștigat de Oistrah, a rămas în istorie.

Toată viața a fost un mare patriot și a refuzat să părăsească Uniunea Sovietică, deși i s-au oferit bani și o poziție în Occident.

A fost un admirator al Israelului și după Războiul de Șase Zile a refuzat sa semneze documentul care condamna Israelul și sionismul.

S-a stins din viată după un concert la Amsterdam, în urma unui atac de cord.

Închei cu un citat din critica vremii:

„Stilul riguros în care cântă Oistrah își are rădăcinile în îmbinarea originală dintre un lirism profund și o forță plina de bărbăție. Interpretarea lui se caracterizează printr-o stăpânire perfectă a tehnicii viorii, prin puritatea intonației, dar și prin eleganța în mânuirea arcușului.”

La sfârșit o notă personală.

În ianuarie 1962, când avem 12 ani, David Oistrah a dat un recital extraordinar la Cluj. A cântat Beethoven, Schubert, Prokofiev și Stravinski.

La sfârșitul concertului, Sala Casei Universitarilor era în picioare, aplaudând minute în șir. Fiind colecționar de autografe, mi-am luat inima-n dinți și am intrat în culise. Știam puțin rusește din ce învățasem la “Scoala Bob”, cu profesoara Livia Bărbosu.

Marele maestru a fost răbdător, cu toate că eram ultimul dintr-un lung șir de admiratori. Cu ajutorul unui translator mi-a pus câteva întrebări personale, iar eu i-am spus că îmi place muzica simfonică și că învăț să cânt puțin la pian.

Am plecat emoționat, ca un învingător care a obținut un trofeu de preț. Acest autograf este una dintre piesele de rezistență din bogata mea colecție.

Bibliografie:

1-Wikipedia

2-Nathan Dunevich, Virtuoșii – Ed. Zmora Bitan, Tel Aviv 2003

3-Program de concert – Cluj, ianuarie 1962

Johanan Vass