Într-un orășel de provincie, în capitala unui județ de munte (posibil Ploiești), la sfârșitul secolului al XIX-lea, spiritele cetățenilor se încing din cauza unei scrisorele de amor, doar cu trei zile înainte de alegeri. Abureala Cetățeanului turmentat din piesa O scrisoare pierdută nu se datora numai băuturilor, ci și discursurilor politice care l-au amețit de decenii pe omul de rând. Acest personaj a rămas peste secole simbolul alegătorului anonim. Desconsiderat de clasa politică ce își amintea de el doar înainte de alegeri, el a fost ”condus” pe perioada unei legislaturi și învățat cum să trăiască, ce să mănânce și cum să economisească energia electrică.

Așa ne-am turmentat în anul electoral 2024 cu vorbele cetățeanului: “dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere” la alegerile parlamentare europene și cu vinul franțuzesc în alegerile inopinate ale lui Macron. Apoi s-a trecut la degustatul berii în trei landuri din Germania, iar la 29 septembrie în Austria.

 ”Eu cu cine votez?” Scurt istoric al parlamentarismului austriac

Activitatea parlamentară din Austria a început în 1861 prin Consiliul Imperial și a continuat din 1918, după destrămarea Imperiului Austro-Ungar, prin Adunarea Națională. Activitatea Parlamentului primei Republici Austriece (1918-1938) nu a început sub cele mai bune auspicii, într-o țară marcată de traumele Primului Război Mondial, în criză alimentară și inflație galopantă. În 1920 a fost adoptată Constituția Austriei, rămasă în vigoare până astăzi, care stipulează că președintele republicii dă mandat de negociere pentru formarea unui guvern liderului partidului care a obținut cele mai multe voturi în alegeri.

Alegerile parlamentare din noiembrie 1945 au marcat începutul celei de a Doua Republici Austriece. KPÖ – Partidul Comunist, susținut de Uniunea Sovietică, deși a suferit o înfrângere grea, a fost aliat la guvernare cu cele două partide tradiționale: ÖVP – Partidul Popular Austriac (continuatorul Partidului Social-Creștin, fondat în 1890), SPÖ – Partidul Social-Democrat Austriac (continuatorul Partidului Social-Democrat al Muncitorilor, fondat în 1889).

În 1949 a fost înfiinţat Partidul VdU – Federaţia Independenților, alcătuit şi din foşti membri ai Partidului Național-Socialist (care imediat după război nu avuseseră drept de vot). În 1955 acesz partid de către FPÖ – Partidul Libertății, care a participat la guvernare doar de trei ori, pe perioade scurte, împreună cu socialiștii (SPÖ) și cu Partidul Popular (ÖVP).

GA – Alternativa Verde, fondată în 1986, a reușit  să intre în Parlament în 1987, obținând cel mai răsunător succes la alegerile din 2019. Acest partid participă la guvernarea actuală din 2021.

NEOS (Noua Austrie şi Forum Liberal) s-a format în 2012 din membri ai ÖVP şi FPÖ.

Ultimii ani au adus pe scena politică noi partide care au cules doar câteva procente din electoratul de stânga al socialiștilor și ecologiștilor: Partidul Berii şi listele unor persoane private din mediul ecologist.

Surprinzătoare a fost revenirea KPÖ – Partidul Comunist la alegerile locale din Innsbruck și Graz (câștigând primăria orașului), iar în 2024, Salzburg a căzut pradă ideologiei noilor comuniști care au obținut 24% la alegeri, iar candidatul lor a intrat în ultimul tur de scrutin pentru primărie.

“Unde nu e moral, acolo e corupție, și o societate fără prințipuri care va să zică că nu le are..!”

Actuala campanie electorală din Austria a fost dominată de temele prezente și la alegerile din Franța și Germania: migrația din țările islamice și islamismul politic, centralismul politic al Uniunii Europene, criza economică și energetică, teme tradiționale ale dreptei politice care au adus în prim plan partidele din dreapta conservatoare: ÖVP şi FPÖ.  Siguranţa cetăţeanului, pusă în pericol de islamizarea Europei, a fost o altă temă exploatată de retorica extremistă a FPÖ, prin teoria “remigrării”.

Profitând de nemulțumirea populației și de urmările economice dezastruoase ale pandemiei COVID 19, FPÖ a putut să atragă electorat din toate categoriile sociale și de vârstă, mai ales electoratul fascinat de teoriile conspirației.

Odată cu acutizarea problemelor în viața de zi cu zi și scăderea nivelului de trai, socialiștii s-au deplasat mai către stânga spectrului politic, propunând introducerea de noi impozite, ecologiștii au prezentat apocalipsa schimbărilor climatice, iar comuniștii au găsit soluția rezolvării crizei imobiliare prin confiscarea proprietății private pentru a reduce chiriile.

Aflat de un an pe primul loc în sondaje, FPÖ s-a prezentat ca victima a establishmentului, dând impresia că nu aparține “sistemului politic consacrat”, fiind singurul partid care înțelege problemele cetățeanului de rând.

Celelalte partide politice au declarat ca fac o Brandmauer (stavilă) pentru a împiedica participarea la guvernare a FPÖ, dorind izolarea acestui partid pe scena politică. Urmarea a fost mediatizarea și mai mare a liderului FPÖ care apărea în toate discursurile electorale ale celorlalte partide, acest partid fiind continuu prezent în mass media.

FPÖ a reușit să mobilizeze de partea sa electoratul tradițional al dreptei și stângii deopotrivă, precum și cetățenii nezinteresați de procesul electoral.

Radicalizarea discursului politic și agresivitatea verbală a întâlnirilor televizate, atacurile din presă sau discursuri, spoturi și afișe electorale, în tot spectrul politic, mi-au amintit de lozinca “Cine nu e cu noi e împotriva noastră”.

Generația Silent (1928-1945), cu un număr redus de alegători, a fost pur și simplu ignorată în campania electorală. Îmbătrânirea populației a făcut ca Baby Boomers (1946-1964) şi Generația X (1965-1980) să reprezinte 65% dintre cetățenii cu drept de vot. Aceștia, pe bună dreptate, sunt considerați creatorii bunăstării de azi, prin munca și sacrificiile lor. Ei au fost nevoiţi să se adapteze progreselor tehnologice uriașe din ultimii 30 de ani și au resimțit din plin schimbările pe piața muncii (de la angajat al unei întreprinderi, la cel al unei platforme pe internet) și globalizarea. Aceste generații erau electoratul fidel al celor două partide tradiționale, ÖVP și SPÖ, care au guvernat Austria după 1945. Acum, votul lor, mai ales al bărbaților trecuți de 60 de ani, s-a îndreptat spre dreapta conservatoare.

Generația “Greta”, tinerii sub 30 de ani, aproximativ 20% din electorat, care a asigurat succesul fulminant al Partidului Ecologist în ultima legislatură, s-a simțit din ce în ce mai frustrată și în nesiguranță, refugiindu-se în spațiul digital. Problemele lor au fost foarte bine speculate și puse în scenă de FPÖ: tinerii au fost victimele ultimului guvern, fără festivaluri de muzică, seri de discotecă, grătare la iarbă verde, “înfășați” în măsuri de siguranță și carantine. Sfârșitul pandemiei a coincis cu începutul războiului în Ucraina – o nouă criză cu consecințe dramatice pentru societate care a adus inflație și criză energetică. Accentuarea crizei economice și scăderea nivelului de trai au determinat electoratul să voteze împotriva partidelor aflate la guvernare: ÖVP și Partidul Ecologist.

Polarizarea discursurilor politice pe teme diverse au semnalizat lipsa mediatorilor “din umbră”, funcționarii partidelor care mențineau mereu deschise canalele de legătură între partide pentru negocierile de după alegeri.

Alegerile s-au soldat cu un triumf istoric pentru FPÖ cu 29,2%, urmat de ÖVP cu 26,4%, SPÖ cu 21%, NEOS cu 9%, Ecologiști cu 8%, în timp ce comuniștii cu 2% nu au intrat în Parlament.

După alegeri trebuie format un guvern, încep compromisurile și promisiunile electorale sunt uitate. Va fi foarte greu, întrucât urmează curând alegeri regionale, în care FPÖ este favorit.

Aplecarea ideologică a tinerei generații de astăzi spre extremele politice am interpretat-o în cadrul fenomenului de polarizare a societății, a lipsei dialogului dintre generații, a dezinteresului de a se confrunta cu istoria și a învăța din greșelile trecutului.

Amintirile nu sunt doar memoria unor istorii personale, sunt și punctul de plecare al reflecțiilor pentru viitor, mai ales când suntem chemați la urne. Astfel s-a pierdut șansa de a vota cu experiența trecutului pentru generațiile viitoare.

Simona Fuchs