În 27 ianuarie, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, a fost vernisată la Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea (Sinagoga Aachvas Rhein) expoziția fotografică cu titlul ”Evreii din Oradea” conținând 29 de lucrări fotografice ale americanului Daniel Owen.
Această zi de comemorare a fost decretată printr-o rezoluție a ONU în anul 2005 și un an mai târziu, secretarul general din acel moment al organizației, Kofi Annan, a afirmat că ”tragedia unică a Holocaustului nu poate fi anulată. Amintirea trebuie păstrată vie, cu rușine și groază, cât timp memoria umană va exista”.
Vernisajul expoziției fotografice de la Oradea se înscrie în mod corect și empatic în această datorie de a păstra ”cu rușine și groază” amintirea ororii.Autorul fotografiilor expuse, Daniel Owen este un artist fotograf american care, vizitând-o pe viitoarea lui soție, a venit la Oradea acum mai bine de zece ani și a aflat atunci despre tragedia indescriptibilă a celor peste 30.000 de evrei orădeni deportați între 23 mai și 27 iunie 1944 la Auschwitz-Birkenau, cu scopul de a fi exterminați. Oradea era atunci ocupată de germani și se afla sub administrație horthystă din anul 1940.
Între anii 2013-2015, Daniel Owen a făcut sute de fotografii în comunitatea evreiască de la Oradea și a luat interviuri membrilor comunității și celor opt supraviețuitori ai Holocaustului care mai erau în viață la vremea aceea. Azi la Oradea mai trăiește doar unul singur dintre supraviețuitorii lagărului din Auschwitz.
Daniel Owen a colaborat în calitate de fotojurnalist la publicații americane importante și prestigioase, cum ar fi Washington Post și New York Times. Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite a realizat seria de documentare Voices on Antisemitism, la care Owen a contribuit cu materiale din munca lui de ani de zile cu supraviețuitorii lagărelor naziste din Europa de Est. Cele 29 de fotografii expuse acum la Oradea au fost selectate din sute de altele care ilustrează aspecte ale comunității evreiești orădene, viața religioasă, precum și patrimoniul evreilor de aici. Sunt imagini de o delicatețe, dar și de o forță excepțională, imagini ce transmit și trezesc multă emoție privitorilor.
Chiar dacă au trecut 80 de ani de la eliberarea lagărului de exterminare de la Auschwitz-Birkenau din Polonia de către armata sovietică, chir și astăzi este oportun și necesar ca memoria a tot ceea ce s-a întâmplat să fie păstrată vie. Dacă privim la lumea din jur, ne dăm seama cu tristețe că nevoia de neuitare este parcă mai mare ca oricând.
La Oradea, educarea oamenilor și mai ales a tinerilor pentru a conștientiza actul criminal și consecințele lui asupra memoriei colective se va realiza și prin faptul că la finalul expoziției despre evreii orădeni, fotografiile vor fi donate Inspectoratului Școlar Județean spre a fi expuse în școlile și liceele din județ, în strădania de a trezi interesul elevilor pentru a cunoaște istoria acestor locuri și acestor oameni, prin nimic deosebiți de oricare dintre noi. Răul făcut este imposibil de îndreptat, tot ce ne stă în putere este să ne concentrăm pe cunoașterea și cinstirea memoriei celor dispăruți și veghea permanentă ca asemenea crime să nu mai aibă loc niciodată.
Fotografii: Anca Laslo
Anca Laslo
4 Comments
De admirat acest fotograf american!
Este stabilit la Oradea și iubește locul acesta.
Trebuie pastrata memoria Holocaustului!
Așa este, în orice mod posibil.