În contextul trist și deprimant al Israelului din ultimul an, mă întreb ce a învățat omenirea, cu ce dileme se confruntă israelienii, precum și evreii din toată lumea? O conducere politică devenită în ultimii ani de-a dreptul toxică a împins Israelul într-un carusel al contradicțiilor care de multe ori neagă adevărata democrație. Demonstrațiile din ce în ce mai frecvente care antrenează o populație din ce în ce mai numeroasă, îndreptată împotriva primului ministru Netanyahu și a protejaților săi, precum și demonstrațiile care cer cu vehemență eliberarea necondiționată a ostaticilor, au zugrăvit și zugrăvesc o parte importantă a realității noastre.
Atacul terorist din 7 octombrie (nimeni nu înțelege cum a fost posibil) precum și războiul pe care l-a declanșat sunt o rană adâncă pentru toți israelienii. Zilnic au fost anunțate la radio numele soldaților căzuți. Sute de familii din așezările din nordul și din sudul țării au fost evacuate. Israelul trăiește zile de coșmar. Tristețea cea mai mare este lipsa încrederii în conducători, în deciziile acestora. Războiul cu multe, prea multe victime colaterale și cu imense sacrificii din partea Israelului, reușește să distrugă cuiburile teroriste, sutele de tuneluri, depozitele de armament, dar nu va putea distruge ura, mentalitatea și ideologia.

Eu sunt muziciană și scriitoare fără cele mai mici veleități politice, dar cred și simt că este nevoie de cu totul altfel de arme pentru a combate o ideologie extremistă care are la bază terorismul. Copiii palestinieni (nu toți, desigur) sunt educați de mici să ucidă evrei sau pe oricine se opune ideii de Stat Palestinian unic care neagă existența Israelului. Soldați israelieni, printre care și fiul meu, au văzut în Gaza o școală în care pe harta Orientului Mijlociu, Israelul este exclus. Cum se poate pune atunci problema coexistenței pașnice a două state vecine? Ne aflăm într-un impas trist, în care este aproape imposibil de a vedea vreo ieșire. Și totuși…

În al Doilea Război Mondial au pierit șase milioane de evrei. Dacă ar fi avut un stat al lor, această tragedie s-ar fi putut evita. Pe teritoriul Palestinei, denumire rămasă încă de pe vremea cuceririi romane, au existat întotdeauna comunități evreiești care au conviețuit cu cele arabe, musulmane sau creștine, cu comunități de beduini și druzi, și asta sub diferite imperii și ocupații, ultima fiind Mandatul Britanic. După război s-a hotărât la ONU formarea pe acest teritoriu a doua state: israelian și palestinian. Acest fapt a dezlănțuit un șir nesfârșit de contradicții, de conflicte interne și externe, divergențe periculoase până la violență extremă. În primii ani statele arabe ostile acestei hotărâri au provocat războaie (din fericire, respinse de armata israeliană) încercând să impună prin forță o altă ordine în Orientul Mijlociu.
În urma Războiului de Șase Zile, teritoriile palestiniene au rămas sub control israelian. În cei 76 de ani de independență, Israelul a devenit o bijuterie de țară, iar dinamica relațiilor cu țările vecine s-a schimbat. Israelul are relații diplomatice cu Egiptul, cu Iordania, Dubai și cu Bahrein. Din păcate, ajutorul material substanțial care ar fi trebuit să ridice nivelul de trai în teritorii a fost gestionat în scopuri distrugătoare. De câțiva ani, Israelul și-a retras trupele din Gaza. Se cunoaște situația actuală. Gruparea teroristă Hamas, de un radicalism religios fanatic, pentru care chiar și viața și bunăstarea propriului popor nu contează, luptă prin toate mijloacele pentru distrugerea Israelului, pentru ștergerea lui de pe harta lumii.

Este foarte dureros să constatăm că lumea întreagă vuiește împotriva Israelului și a evreilor. Necunoscând situația reală în profunzime, în lumea întreagă se aud voci pro palestiniene, uneori chiar violente, voci care demască războiul din Gaza pe care îl denumesc genocid. Este derutantă confuzia între cauza palestiniană legitimă și cea a grupării teroriste care amenință în permanență existența Israelului. Îmi place să cred că Israelul nu și-a dorit acest război. Dar atunci când lipsesc, voit sau pur și simplu din necunoștință de cauză, piese din puzzle, tabloul poate fi de-a dreptul denaturant. Opinia publică mondială poate fi cu ușurință manipulată, mai ales în virtutea unui antisemitism secular care, din păcate, persistă și astăzi în unele cercuri prin vechi slogane și stereotipuri.

Întreaga lume se grăbește să condamne fără să cunoască în profunzime realitatea. Imaginile apocaliptice din Gaza, ale cartierelor întregi rase de pe fața pământului, a masei de refugiați palestinieni (care de peste un an trăiesc din ajutoare, fără apă și curent electric) chiar a doua zi după tragicul 7 octombrie, a făcut posibilă o răsturnare totală de opinii și sentimente. Compasiunea față de victimele acestui genocid brutal fără precedent din țara noastră a fost estompată, lăsând loc unei revolte unanime. Imagini apocaliptice cu bombardamente masive din Gaza la care s-au adăugat informații mincinoase, manipulative, tendențioase ale mass mediei palestiniene, au schimbat balanța provocând o nedumerire totală chiar și în opinia mondială a simpatizanților pro-israelieni.

Totuși, cum putea Israelul să nu riposteze? Nu știm care ar fi fost reacția mondială dacă războiul ar fi început mai târziu și media ar fi fost ocupată mult timp cu compasiunea legată de masacrul din 7 octombrie, dacă s-ar fi negociat de la început eliberarea ostaticilor, dacă, dacă… Poate ura nu ar fi devenit atât de agresivă și nu s-ar fi manifestat cu atâta furie. Cine poate ști? Nimic nu este alb sau negru. Din toate direcțiile se fac enorme greșeli.

Din păcate, și la noi în țară există orientări de dreapta și de extremă dreaptă. Evenimentele din ultimii douăzeci de ani pot explica această alunecare, chiar dacă din punctul meu de vedere nicio gândire rasistă nu are vreo justificare. Am cunoscut oameni sensibili, cumsecade, dar care, bulversați de evenimentele amenințătoare care zdruncină întreaga țară, s-au exprimat în felul acesta: „toți până la unul ar trebui omorâți”. Iar atunci când m-am opus ideii, tocmai pentru că ea vine din partea unor oameni ai căror bunici au fost exterminați în lagărele naziste și pentru că sunt convinsă că există destui nevinovați prin mulțimea de nemernici, am fost declarată naivă și părtinitoare. Din păcate, se aude destul de des (nutresc speranța să fie și să rămână cazuri izolate) despre acte violente de răzbunare împotriva locuitorilor din sate arabe de la graniță care se țin deoparte de la manifestări ostile și care doresc doar să fie lăsați să trăiască în liniște și pace. Da, există și așa ceva. Ar fi o greșeală foarte periculoasă să generalizăm. Mă gândesc cu groază că în tot acest dezastru, dacă ajungem să ne pierdem și valorile morale, suntem cu adevărat pierduți.

Acum așteptăm cu sufletul la gură eliberarea ostaticilor. Toată țara vibrează la apariția fiecărui supraviețuitor. Emoția și grija sunt enorme chiar și pentru cei care nu sunt implicați direct. Este imposibil de imaginat prin ce au trecut acești oropsiți traumatizați sufletește și trupește și familiile lor. Cu toții îi așteptăm pe cei rămași. Cine, când, câți? Nimic nu se știe. Totul e învăluit într-o ceaţă, într-o nebuloasă apăsătoare.

Delia Bodea Jacob