Editura Polirom, în al cărei portofoliu figurează multe cărți cu tematică legată de Holocaust, a publicat recent volumul Numele meu este Selma, scris de Selma van de Perre, supraviețuitoare încă în viață a lagărului de concentrare de la Ravensbrück. Editura a avut amabilitatea să-mi trimită cartea, astfel că am aflat o istorie mai puțin cunoscută legată de ocupația germană a Olandei, politica față de evrei și mișcarea de rezistență olandeză.

Autoarea, Selma van de Perre, născută Velleman, este o evreică olandeză (acum și cetățean britanic). Originară dintr-o familie evreiască liberală, cu un tată boem, actor, regizor, organizator de spectacole, Selma trăiește într-o familie veselă, fericită, împreună cu doi frați mai mari și o soră mai mică, Clara. Când izbucnește războiul, Selma are 17 ani, iar când Olanda, în pofida neutralității declarate, este ocupată de germani, are 20. Nici ea, nici familia ei nu știu aproape nimic, au doar idei vagi despre ce s-a întâmplat cu evreii din Germania și Austria, apoi din țările ocupate. Este adevărat, în Olanda erau mulți refugiați, dar aceștia povesteau destul de puțin și o parte au plecat încă înaintea ”soluției finale”. Introducerea legilor antievreiești în Olanda a fost un șoc pentru familia Velleman și cercul ei de prieteni, deoarece evreitatea nu a reprezentat niciodată un subiect serios de care trebuiau să se preocupe. Nu erau religioși, aveau în aceeași măsură prieteni evrei și creștini. Încetul cu încetul se strânge șurubul, legile se înăspresc, se construiește și un lagăr de tranzit, Westerbork, de unde cei internați sunt transportați ”în Europa de Est, la muncă” – așa se știa atunci, iar tinerii evrei sunt obligați să se înregistreze pentru a fi trimiși tot la muncă. Mai târziu sunt prinși și arestați pe stradă, iar vârstnicii duși în lagărul de tranzit. Familia Velleman se destramă: tatăl bolnav la spital este dus la Westerbork, cei doi frați ajung în Anglia, mama și sora cea mică se ascund, iar Selma rămâne să se descurce singură.

Legile antievreiești sunt deosebit de aspre. Potrivit Selmei van de Perre, Olanda este țara din Europa occidentală de unde proporțional au fost deportați și au murit cei mai mulți evrei. Și totuși, chiar dacă aceste lucruri sunt mai puțin știute, mulți olandezi i-au ascuns pe evrei – o parte, de ce să nu recunoaștem, contra cost. Selma vorbește despre un șir întreg de cunoștințe și prieteni care i-au oferit un adăpost, în cazul ei majoritatea din prietenie, în schimb mama și sora ei au locuit la o gazdă unde se plătea. Acestea erau locuri nesigure, nu se știa dacă cineva dintre gazde nu vorbea unde nu trebuie despre niște străini care stăteau în apartamentul lor.

În peregrinările ei, Selma îi întâlnește pe membrii Rezistenței olandeze, prea puțin cunoscută, spre deosebire de cea din Franța. Aceasta era activă, lupta efectiv cu arme și sabota ocupantul german, se străduia să-i salveze pe evrei și pe oricine era prigonit de germani. După ce este primită în rândurile unui grup de rezistență, Selma este curier și duce documente, legitimații, pașapoarte, cartele de alimente contrafăcute, confecționate de graficieni talentați din rezistență, călătorește prin Olanda, Belgia și Franța. Alți membri se ocupă de transportarea peste granițe a celor amenințați, de obicei în Elveția sau Spania, uneori chiar în Palestina. Selma devine foarte utilă, deoarece puțini știu că este evreică, arată ca oricare altă tânără olandeză și folosește acte false cu numele de Margareta van der Kuit – așa va deveni cunoscută în mișcarea de rezistență. Selma afirmă că mulți evrei olandezi au activat sub nume false, de aceea se vorbește mai puțin despre prezența lor în rezistența olandeză. Spre deosebire de Franța, unde a existat o rezistență evreiască separată, în Olanda acționau în grupuri mixte.

Selma descrie foarte plastic emoțiile și frica ce o cuprindea când avea de îndeplinit sarcini deosebit de dificile, riscând să fie arestată și dusă în lagăr, dar are curajul să-și înfrunte aceste temeri. În noul său mediu nimeni nu știe că este evreică, ceea ce o protejează, de fapt o salvează de la moarte, deoarece este trădată, arestată și apoi deportată la Ravensbrück, singurul lagăr exclusiv de femei. Aici sunt mai ales deținute politice, dar dacă vreuna era evreică, era trimisă imediat la Auschwitz. Selma se teme ca nu cumva să se întâlnească cu cineva din trecutul ei. La Ravensbrück viața este îngrozitoare, dar deținutele nu sunt destinate morții ca în lagărele pentru evrei. (Această ”discriminare pozitivă” în lagăre este descrisă și în romanul Fără destin al lui Imre Kertėsz, laureat al premiului Nobel pentru literatură, când eroul ajunge în lagărul polonezilor neevrei). Unora chiar li s-a dat drumul. Crucea Roșie le trimite pachete cu alimente, numai că aproape toate sunt furate de gardieni. Și aici se moare de epuizare și boli, dar nu de gazare, deși s-a început construirea unor camere de gazare.

Spre sfârșitul războiului, Crucea Roșie suedeză ajunge la o înțelegere cu conducerea lagărului să elibereze unele deținute care urmau să fie duse în Suedia. Dar printre ele nu era nicio altă evreică. Selma își recunoaște adevărata identitate abia după terminarea războiului, când află că listele cu persoanele eliberate vor ajunge în Anglia și ea speră că vor ajunge şi la unul dintre frații ei, ceea ce se și întâmplă.

Întorcându-se în Olanda, Selma constată cu durere că părinții, sora ei mai mică și numeroase alte rude au pierit, în pofida eroismului rezistenței olandeze care a încercat să salveze cât mai mulți, în primul rând copii. Deși până la urmă, reuşeşte să-şi ia viaţa de la capăt, memoria acestor ani își pune amprenta pe viața ei. Cu toate că ea și prietenele cu care a fost în lagăr decid să nu se gândească la trecut, ci să se concentreze asupra viitorului, umbrele trecutului le bântuie. Selma ajunge la concluzia că pentru a se elibera, trebuie să-și scrie amintirile. Astfel se naște cartea Numele meu este Selma, un memorial al membrilor familiei ei, al tuturor victimelor Holocaustului, dar și al membrilor rezistenței olandeze, mulți dintre ei anonimi, care nu au pregetat să-și riște viața pentru salvarea semenilor lor, evrei și neevrei deopotrivă.
Eva Galambos