Grecia are aproximativ 1.400 de insule dintre care 227 sunt locuite iar a doua insulă, după Creta, pe care am fost eu, în anul 2014, a fost Zakynthos, una dintre Insulele Ioniene situată la 20 de mile marine de peninsula Pelopones de care este legată prin curse de feribot.
Zakynthos este locul unde m-aș muta definitiv în orice moment, cel puțin așa ”gândesc” cu inima, probabil rațiunea mi-ar sta totuși în cale. Natura pe Zakynthos este o îmbinare perfectă între apele mării Ioniene extrem de calme, de o culoare ireal de frumoasă și înălțimile muntoase, nu prea mari e adevărat, dar acoperite de păduri de pin marin și de plantațiile de măslini cu frunzele lor argintii. Insula mi-a dat impresia că fiecare palmă de pământ, oricât de abruptă, era folosită pentru a planta un măslin.
Zakynthos este cea mai de sud din Insulele Ionice care se mai numesc Heptanes pentru că sunt în număr de șapte în Marea Ionică, iată-le: Corfu, Ithaka, Paxos, Lefkada, Kefalonia, Zakynthos și Cythera.
Lungimea insulei cea mai mare este de 40 km, se poate parcurge într-o jumătate de oră dintr-un capăt în altul și este locuită de puțin peste 41.000 de oameni. I se mai spune și Zante și are capitala la Zante Town, cât despre apa mării în culori neverosimile și plajele insulei, acestea sunt chiar desprinse din vise. Apa este caldă, puțin adâncă la țărmul cu nisip fin al celor mai multe plaje și nuanțele ei de verde, albastru și violet la orizont o fac să pară că este din smarald topit, transparent. Eu am fost într-un loc de pe coasta de nord-est a insulei numit Tsilivi cu plaja marcată cu steag albastru și am avut tot timpul celor șapte zile turistice regulamentare petrecute acolo vreme blândă cu o mare extrem de liniștită în care m-am bălăcit ore întregi ca nicăieri în altă parte.
Așa cum fac peste tot pe unde călătoresc vizitez cât mai mult cu putință. În insula Zakynthos am cutreierat printre livezi bătrâne de măslini și pe lângă păduri de pin dintre care unele fuseseră arse de incendiile recente și pe alocuri priveliștea era spectrală, dezolantă. Toată ziua vedeam pe cer avioane mici care patrulau ca să observe la timp dacă apare vreun foc pe undeva. Chiar și acum, la data când scriu, spre marea părere de rău, pe insula Zakynthos sunt incendii violente de vegetație și oamenii se luptă din greu cu ele.
Într-una din zilele vacanței insulare am ajuns cu o mică barcă cu motor pe o plajă care era accesibilă doar dinspre mare, plajă pe care eșuase cu mulți ani în urmă un vapor care acum era doar o epavă ruginită. Plaja se numește Navagio și nisipul aici este absent și înlocuit de mare cu pietricele albe de mărimea boabelor de orez în care piciorul ți se afundă până la gleznă și abia poți să-ți ții echilibrul și să înaintezi. Bărcile vin foarte aproape de mal și descarcă turiștii care sunt destul de mulți căci plaja este relativ mică. Am petrecut aici vreo trei ore stând la soare și făcând baie în apa cu aspect lăptos din cauza pietricelelor ciudate. La un moment dat a venit la mine o doamnă cam la 65 -70 de ani care m-a întrebat în engleză dacă nu cumva am la mine o bomboană fiindcă ea este diabetică și se simte rău. Eu am întotdeauna în geantă bomboane pentru că am rău de mișcare și pe bărcuța care ne adusese pe plaja Navagio stomacul meu nu fusese prea fericit. Ronțăitul bomboanelor mă ajută și în plus recunosc că îmi plac foarte mult…Desigur că i-am dat doamnei grecoaice bomboane și am schimbat câteva cuvinte, a fost așa de bucuroasă! ”Am întrebat toți grecii de pe plaja asta și nimeni n-a avut o bomboană pentru mine”… mi-a spus cu accentul ei adorabil.
Într-o excursie de o jumătate de zi în care am străbătut insulița de-a lungul și de-a latul am ajuns și la mănăstirea de călugări numită Anafonitria, loc mult ”vizitat” în vechime de pirații care soseau pe Zakynthos și atacau mănăstirea ca să fure odoarele prețioase (câte or fi fost…). Călugării se luptau cu pirații iar eu, auzind asta, m-am simțit instantaneu transportată înapoi în veacuri obscure, în lumi de poveste.
În Grecia când vrei să aprinzi lumânări la biserică e rușine să lași bani, lumânările sunt gratuite, așa ne-a spus ghidul nostru – o tânără a cărei mamă era din Moldova iar tatăl era grec. Obiceiul acesta sănătos m-a mirat tare căci la noi cutuma este invers, e rușine să nu dai bani la biserică…și ortodocși suntem și unii și alții.
Pe o insuliță nelocuită, foarte aproape de Zakynthos numită Marathonisi, la care se ajunge cu barca, cuibăresc broaște țestoase mari numite Caretta caretta, locul fiind vizitat de turiști tocmai pentru a le putea vedea pe frumoasele reptile în mediul lor natural protejat, insula făcând parte din Parcul Național Marin Zakynthos. Până la cel de-al doilea război mondial Marathonisi fusese locuită de oameni dar acum ea este raiul țestoaselor.
Pe strada cu hotelul nostru mititel și cochet, peste drum, un pictor băștinaș avea un mic atelier. Artistul era în vârstă, morocănos și imprevizibil și își expunea doar seara lucrările pe două mese de unde turiștii își puteau alege pânzele pictate, mai mici sau mai mari, de luat acasă. Erau pânze neînrămate, majoritatea fiind cu peisaje de pe insulă, nu neapărat marine ci înfățișând casele albe de la malul mării pline de roșul sângeriu al florilor de bouganvillea, cu geamuri la care fluturau perdele albe. Pentru că am cumpărat câteva pânze – le dădea pentru câțiva euro bucata – bătrânul pictor m-a îngăduit într-o seară în atelierul lui deși nu mă simpatiza, simțeam asta, dar spera probabil să mai vândă câte ceva. În atelier era plin de reproduceri pe care le făcuse după Fernando Botero, pictorul columbian de artă modernă ale cărui lucrări le poți recunoaște dintr-o privire căci sunt caracterizate de opulența fizică a personajelor sale, tributare unei abordări caracteristice artei naive și fiind, de fapt, satire ale societății contemporane. Pe pictorul din Zakynthos îl chema Kyriakos și tare aș vrea să știu dac-o mai fi trăind căci era bătrân deja de acum 10 ani când am fost eu pe Zakynthos.
Mă tot pregătesc de ani de zile să mă întorc pe insula pe care am îndrăgit-o mai presus de cuvinte dar mereu se interpune ceva între ea și planurile mele. Aș mai cumpăra de la Kyriakos o pânză pictată cu valuri de mare a căror spumă se sparge pe stânci dacă l-aș mai găsi așteptând într-o seară clienți la ușa micului său atelier.
În punctul cel mai nordic al insulei sunt peșteri numite Grotele Albastre unde apa mării are o culoare cu nuanțele mereu schimbătoare, după cum bate pe ea lumina soarelui dar în umbra grotelor apa pare colorată cu cerneală și frumusețea albastrului este copleșitoare. Am făcut baie acolo și dacă aș putea să aleg, mi-aș dori ca ultimul lucru pe care să-l fac în viața asta să fie încă o baie în apele mării Ionice, în albastrul translucid al splendorii ei mângâiată de soarele Eladei.
Închei relatarea de azi a amintirilor mele împărtășindu-vă o rețetă ușoară și de făcut și de mâncat: plăcințele de dovlecel. Cu părerea de rău că nu am de povestit aventuri mai picante vă împărtășesc rețeta pe care am învățat-o pe insula Zakynthos unde plăcințelele ni s-au servit la cina dintr-o seară. Mi-au plăcut mult și am mers s-o interoghez pe una din bucătăresele restaurantului micului hotel care se numea Jupiter ( mai corect ar fi fost Zeus dar nah…). Desigur că nu puteam vorbi grecește cu bucătăreasa și am rugat-o pe fata de la recepție să mă ajute și să-mi traducă în engleză. Era o tânără și frumoasă grecoaică blondă cu păr creț pe care o chema Melina și care pronunța ”delíssios” într-un mod fermecător.
Deci, cum se fac plăcintele delicioase, poate le cunoașteți și le faceți dar eu tot vă scriu rețeta, pentru cei care n-o știu încă:
-doi dovlecei mici de cam 400-500 gr în total se dau pe răzătoarea mare, se storc bine de zeama lăsată și se amestecă cu 150 g brânză feta fărâmițată sau telemea rasă, 1 ou întreg, 2 linguri cu vârf de făină, sare și piper după gust plus cam o linguriță de mărar verde tăiat mărunt.
Din ingredientele de mai sus amestecate bine formăm mici bile ca niște chifteluțe pe care le aplatizăm puțin și le frigem în mult ulei fierbinte, câte 2-3 minute pe fiecare parte. Se pot tăvăli în puțin pesmet înainte de a le frige. Se servesc cu sos de iaurt cu mărar sau alte condimente, după gust.
Aceste plăcințele se numesc în limba elenă Kolokithokeftedes. Ador limba elenă, are o muzicalitate și o cadență absolut minunate iar grecii vorbesc repede, repede nu ca…ardelenii. Încercați să citiți acest cuvânt cu voce tare: Kolokithokeftedes. Nu-i așa că sună muzical? Și nu e decât dovlecel…
Mulțumesc pentru fotografiile superbe prietenei mele Réka Noémi Tatai care este ea însăși o mare iubitoare a insulei Zakynthos!
Anca Laslo
Sursa imaginilor:
Harta: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:%CE%96%CE%AC%CE%BA%CF%85%CE%BD%CE%B8%CE%BF%CF%82.png Collage by Maisrimer, Public domain, via Wikimedia Commons
Broasca țestoasă: https://en.wikipedia.org/wiki/File:Caretta_caretta_060417w2.jpg Strobilomyces CC BY-SA 3. via Wikimedia Commons
Pentru celelalte fotografii îi mulțumesc prietenei mele Réka Noémi Tatai, și ea o mare iubitoare a insulei Zakynthos.
