Principatele Dunărene. Moldo-Valahia, 1855-1856

Vizualizari: 30

Număr vizualizări 30 ori

Am încetat să mai caut primul document în care s-a folosită expresia Orientul Apropiat, atunci când am descoperit că era cât pe aici să intru într-un „câmp minat”. Întrebare simplă cu răspunsuri complicate.

Wikipedia[1] în limba engleză citează un paragraf dintr-o scrisoare publicată în revista Littell’s Living Age[2], apărută în anul 1855, în care acest termen ar fi fost folosit pentru prima oară. (To suport the “sick man” in the near East is an arduous and costly affair.)

Oxford English Dictionary[3] (OED) notează că termenul în limba engleză a apărut întâia oară în 1856, în Fraser’s Magazine[4]. (The Far East – in contradistinction to the Near East – for the integrity of which we went to war with Russia).

Utilizarea majusculei și accentuarea „opoziției” față de Orientul Îndepărtat, o entitate geografică și politică cunoscută pe atunci de câteva secole, i-a făcut pe specialiștii în lingvistică de la OED să atribuie întâietate articolului publicat în anul 1856, dar poate că nu știau de publicația din 1855. Se menționează și faptul că nu era întotdeauna clar dacă autorii diverselor texte mai vechi se refereau la „un loc apropiat de Orient” sau la „Orientul Apropiat”.

Atunci mi-am pierdut interesul pentru acest subiect, dar în timpul căutărilor mi-au atras atenția alte titluri: „Principatele Dunărene”[5] (de două ori!) în Littell’s Living Age din 1855 și „Moldo-Wallachia”[6] în Fraser’s Magazine din 1856, față de care nu puteam rămâne indiferent.

Între 1844 -1941, revista americană Littell’s Living Age[7] a publicat periodic selecții din presa engleză și americană, un fel de almanah. Fraser’s Magazine for Town and Country era o revistă literară publicată lunar la Londra între 1830 și 1882.

În Littell’s Living Age, volumul 47, (peste 800 de pagini) din octombrie-decembrie 1855, printre zecile de articole, nuvele, schițe, poezii, piese de teatru, reportaje, informații științifice și tehnice, am găsit două articole intitulate identic, „Principatele Dunărene”, unul preluat din The Times din 1 septembrie, al doilea din The Examiner din 8 septembrie. Aceste articole nesemnate par a fi editoriale, prezentând situația dintr-o zonă a lumii mai puțin cunoscută cititorilor britanici și americani și opinia editorilor față de cum ar trebui Anglia să abordeze impasul la care s-a ajuns. Dar ce s-a întâmplat oare în această perioadă de au ajuns Pricipatele Unite la ziar? Brusc mi-am dat seama că în 1855 ele încă nu erau unite și nici măcar în februarie 1856, când Fraser’s Magazine a publicat articolul intitulat „Moldo-Wallachia”.

Spre rușinea mea, uitasem (dacă am știut vreodată) că între 1853 și 1856 a avut loc Războiul Crimeii, unul dintre cele 14 războaie Ruso-Turce[8] între 1568 și 1918. Storcându-mi memoria, am obsevat fericit că mai știam că Unirea Principatelor a avut loc în 1859, iar România și-a câștigat independența în 1877. Dar ambele evenimente încă nu avuseră loc în „zilele noastre” ale editorilor din 1855-6, iar Revoluția din 1848-9 era deja destul de îndepărtată.

Și mai surprins am fost de afirmația cu care editorul de la Fraser’s Magazine a ales să-și înceapă articolul.

„războiul actual se datorează în mare măsură Moldo-Valahiei”

Afirmații similare am găsit și în celelalte două articole.

„Principatele Dunărene au fost mult discutate în aceste ultime zile. (…) Ocupația lor a fost cauza războiului”

„Ne bucurăm să vedem că se atrage cu tărie atenția asupra stării actuale a Principatelor Dunărene (…) ocuparea lor de către trupele austriece continuă.”

Cum au devenit cele două provincii, chiar dacă numai parțial, cauza unui război care la vremea publicării articolelor dura de aproape trei ani?

Nu sunt istoric, bănuiesc că cineva, cândva, va fi scris o teză de doctorat pe acest subiect. Îi las cititorului plăcerea de a descoperi aspectele științifice ale acestui subiect.

Pe mine mă atrag „picanteriile”. În cele două articole din anul 1855, despre Pricipatele Dunărene, singura persoană din regiunea descrisă, notată cu numele, este Barbu Dimitrie Stirbey, aspru criticat pentru un despotism mai rău decât cel al țarilor Nicolae I și Alexandru II, și corupție, desigur cu asociații lui austrieci.

Cuvântul „român” (original în text: Roumanians și Romanee) apare doar o singură dată în fiecare articol și o dată în contextul propunerii înființării unui regat românesc, cu un sfert de secol înainte ca evenimentul să aibă loc.

Unul dintre autori propune transformarea „câmpiilor Valahiei” într-o Belgie a orientului, sub conducerea unui rege german, ceea ce ar asigura pacea veșnică a zonei, la fel ca Belgia care, după ce a fost înființată sub conducerea regelui Leopold, a asigurat pacea veșnică în vestul Europei. Oare? M-a fermecat caracterizarea capitalei viitorului regat ca „orașul Bruxelles plin de viață al Orientului” (the gay Brussels of the East for a capital). Cred că e clar de ce am adoptat pentru traducere sensul pe care cuvântul gay probabil îl avea în 1850 și nu cel pe care îl are azi.

Recent s-a propus transformarea fâșiei Gaza într-un rai în proprietate sau administrare americană care să concureze cu riviera franceză. Nu-mi amintesc dacă această nouă rivieră era destinată să asigure pacea în zonă, dar înțeleg că este greu să fii original în domeniul propunerilor rupte de realitate.

Sunt descrise dificultățile întâmpinate de autoritățile austriece pentru încartiruirea trupelor de ocupație în cele două Principate. Editorul relatează că ele cer paturi într-o țară în care acestea nu se pot obține (?!) și încă la prețurile dictate populației locale de austrieci.

Iată încă o idee: Valahia să furnizeze oameni și provizii armatei britanice, iar britanicii vor pregăti o legiune de valahi care să lupte în locul lor împotriva rușilor.

Această idee, în diverse variante locale, a fost și ea încercată de nenumărate ori de-a lungul istoriei cu rezultate mixte, vezi de exemplu Armata Libanului de Sud[9]sau Clanuri familiale în Gaza[10].

Articolul din 1856 are patru capitole: Moldo-Valahia, Literatura română, Alianță trădătoare cu Rusia și Aspirații patriotice ale poporului. Autorul pare să fi cunoscut bine istoria, evenimentele și personalitățile zonei descrise. Deoarece agenda politică a autorului includea printre altele și posibila unire a Țărilor Române, cuvântul „român” (Rouman) este menționat de 34 de ori în diverse circumstanțe, cum ar fi: limba, literatura, cuvintele, poporul, populația, țăranul etc. Majoritatea numelor din articol, cu toată ortografia lor ciudată, ca să nu zic stâlcită, le-am identificat cu ușurință.

Pentru a sublinia ura față de grecii susținuți de ruși care luptaseră cu turcii susținuți de britanici, chiar la începutul articolului e reprodusă o parte din piesa lui Vasile Alecsandri (B. Alexandri), „O nuntă țărănească”, pusă în scenă la Iași în 1848. În această piesă, Alecsandri ridiculizează vorbirea stâlcită și comportamentul umilitor al profesorului grec față de elevul român și al grecului din sat față de țăranul român.

Autorul articolului menționează și ordinul de expulzare a grecilor din Țara Românească dat de domnitorul Radu Leon (Hospodar John Radu Leon) în anul 1699.

În 1822, Sublima Poartă (guvernul Imperiului Otoman) a emis un decret prin care a obligat călugării greci să predea statului veniturile luate de la mănăstirile românești din Principate pentru mănăstirile grecești de pe muntele Athos, din Ierusalim și din alte locuri. Această poruncă a fost emisă la cererea delegației din care făceau parte și Grigore al IV-lea Ghica (Prince Gregoire Ghika) și Ioniță Sandu Sturdza (Prince Jean Stourdza), domni ai Țării Românești și Moldovei în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Renașterea literaturii române a început cu Ienăchiță Văcărescu[11], cel cu versurile:

Urmașilor mei Văcărești

Las vouă moștenire

Creșterea limbii românești

Ș-a patriei cinstire.

Gheorghe Lazăr (George Lazar), cel care a înființat școala Sfântul Sava, prima școală în limba română din București (Bukarest), Petru Maior (Petro Mayor), reprezentantul Școlii Ardelene, Ion Heliade-Rădulescu (Eliade Roduleses; Scrieți, băieți, numai scrieți!) primul președinte al Academiei Române, îmi erau cunoscuți din anii de liceu. Dar nu am reușit să-l identific pe M. Laurian numit profesor la Iași de Grigore Alexandru Ghica[12] (Hospodar Alexander Ghika).

Nu pot să ghicesc la care din cei patru Văcărești (Vacaresco), Ienăchiță, Alecu, Nicolae sau Iancu, notați ca poeți[13] moderni, se referă autorul articolului, dar nu-i pot uita pe Grigore Alexandrescu (Alexandresco; vreau egalitate, dar nu pentru căței), sau Dimitrie Bolintineanu (Bolintineano; viitor de aur țara noastră are sau cei ce rabdă jugul și-a trăi mai vor). De Cezar Bolliac (Boliak) îmi amintesc, dar nu și ce am citit de el sau despre el.

Despre George Crețianu (Cretzianu) sau opera lui nu-mi amintesc să fi citit, dar George Călinescu precizează că el a fost autorul popularului „Cântec al străinătății” (Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea)[14].

Numele dramaturgului Vasile Alecsandri și ai romancierilor Mihail Kogălniceanu (Kozalniciano) și probabil Nicolae Bălcescu (Baliesco) completează lista personalităților literare care, în opinia autorului articolului merită prezentați cititorului britanic.

Paragrafe întregi sunt dedicate istoriei Principatelor Române, începând cu legiunile romane, continuând cu invazia popoarelor migratoare și firmanele emise de Sublima Poartă care de-a lungul secolelor le-au asigurat autonomia, în schimbul plății tributului de rigoare.

„Trădarea” lui Dimitrie Cantemir (Demetrius Cantemir) care pentru independență a trecut de partea rușilor nu este omisă sau iertată. Și în acest caz vinovații sunt grecii, deoarece Anglia era aliata Turciei și lupta împotriva Rusiei care sprijinea Grecia.

Dar să revin la „picanterii”. Contele Karl Nesselrode, ministrul de externe al Rusiei în anul 1856, are câteva trăsături remarcabile. După ce trupele rusești au fost retrase sau izgonite din Principate și înlocuite cu trupele austriece, el a dezmințit că Rusia ar fi avut vreodată pretenții teritoriale asupra Principatelor, aflate sub suzeranitate turcă.

El s-a născut pe mare, lângă Lisabona, în familia de Nesselrode, care își avea originea în Bergisches Land, lângă Rin. Tatăl său, Wilhelm Karl von Nesselrode, conte al Sfântului Imperiu Roman, era pe atunci ambasador în Portugalia pentru Ecaterina a II-a, țarina Rusiei de origine germană. Mama sa aparținea unor familii nobile hughenote din Dauphiné care au fugit din Franța în Germania în 1700. Pentru a deveni protestant la fel ca mama, copilul a fost botezat în capela Ambasadei Britanice, devenind astfel membru al Bisericii Anglicane. Piatra lui de mormânt este în cimitirul luteran din Sankt Petersburg. Cred că ar trebui să urmez câteva cursuri de istorie a religiilor și de genealogie a familiilor nobile din Europa pentru a nu fi amețit de traseul religios și familial al acestui conte.

Pe deasupra nu știa să citească și să scrie în limba rusă, dar poate că nu este nimic remarcabil în asta, nici primul rege al României nu știa românește, Einstein (dacă ar fi acceptat) ar fi devenit președintele statului Israel fără să știe ebraica.

Autorul articolului explică cititorului occidental și statutul țăranilor și țiganilor în Principatele Române. Pentru a acapara pământurile românești, rușii au eliberat țăranii din iobăgie. Aceștia au părăsit pământurile de care nu mai erau legați, astfel încât moșierii, rămași fără forță de muncă, s-au văzut nevoiți să le vândă rușilor. Iar țiganii, care fuseseră emancipați în 1848, au redevenit robi (la fel ca negrii din America).

În încheiere, autorul expune aspirațiile poporului român: reinstituirea drepturilor conferite de sultanul Baiazid și reunificarea cu frații lor din Basarabia, pe care turcii au cedat-o rușilor în 1812, la presiunile Angliei.

Privind acum din Israel, pot să asigur cititorii că cerințele prezentate în articole s-au împlinit în mare măsură, chiar dar nu pe calea prescrisă. Dar foarte mulți, români și străini, au rămas nemulțumiți de rezultatul procesului istoric prezentat de autorii lor.

Andrei Herzlinger

[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Near_East;

[2] https://babel.hathitrust.org/cgi/pt?id=mdp.39015030035557&seq=501;

[3] https://www.oed.com/dictionary/near-east_n?tab=factsheet#34971004;

[4] https://archive.org/details/sim_frasers-magazine_1856-11_54_323/page/574/mode/2up;

[5] https://babel.hathitrust.org/cgi/pt?id=mdp.39015030035557&seq=270; https://babel.hathitrust.org/cgi/pt?id=mdp.39015030035557&seq=340;

[6] https://archive.org/details/sim_frasers-magazine_1856-02_53_314/page/244/mode/2up;

[7] https://en.wikisource.org/wiki/Littell%27s_Living_Age

[8]https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_Crimeii;

[9] https://ro.wiki34.com/wiki/Ej%C3%A9rcito_del_Sur_del_L%C3%ADbano;

[10] Clanuri familiale, bande criminale și afaceriști veroși prosperă în Gaza | adevarul.ro;

[11] https://ro.wikipedia.org/wiki/Ien%C4%83chi%C8%9B%C4%83_V%C4%83c%C4%83rescu;