Anul acesta se împlinesc 230 de ani de la dispariţia fizică a lui Moses Mendelssohn (1729-1786), însă numele şi opera lui trăiesc şi astăzi, fiind considerat primul evreu modern notabil. În România numele lui începe să fie cunoscut în secolul al XIX-lea. În anul 1880 Lazăr Şăineanu publică o primă broşură pe care o intitulează „Moisi Mendelsohn viaţa şi activitatea sa. Studiu biografic”. Deşi ca întindere studiul se reduce la o broşură, din punctul de vedere al conţinutului se bazează pe o profundă cunoaştere a operei lui Moses Mendelssohn şi a bibliografiei de referinţă despre el. ”Motivul care ne-a îndemnat a scoate la lumină această biografie, scrie Lazăr Şăineanu, a fost dorinţa de a populariza în România numele şi personalitatea acestui mare bărbat şi de a familiariza pe cititor cu principiile de care a fost condus Medelssohn, efectuând una din cele mai mari reforme ale timpului modern. Litertura română nu posedă încă nici o scriere relativă la istoria modernă a evreilor. Ce început mai bun se putea oare face decât reînviind în mijlocul nostru memoria aceluia care a inaugurat această epocă şi care a făcut-o posibilă? Ne vom simţi fericiţi când această scriere va contribui a mai surpa înc-o piatră din putredul edificiu al prejudeţului şi a rectifica eronata opinie despre pretinsul exclusivism al evreilor, arătând că cel mai mare al lor reformator le recomandă cu stăruinţă să-şi însuşească cultura naţională şi să adopte limba şi aspiraţiile poporului în mijlocul căruia trăiesc”.
Printre admiratorii mendelssohnismului sunt de menţionat şi cei de la „Anuarul pentru Israeliţi”. Astfel S. Gold , unul dintre colaboratorii prestigioşi ai acestei publicaţii, de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începotul sec. XX, releva în termeni superlativi importanţa covârşitoare pentru destinul evreimii europene a integrării lui Mendelssohn în cultura germană. ”Prin folosirea limbii literare germane, scria Gold, Mendelssohn a slujit interesele iudaismului, demonstrând cum moravurile germanilor şi maniera lor de a gândi au prins rădăcini şi la iudei care până atunci erau proscrişi să trăiască într-un gheto spiritual. Cu paşi gigantici păşiră fiii tribului nostru pe înălţimile culturii şi ştiinţei moderne”.
Şăineanu şi Gold la sfârşitul secolului al XIX-lea au evidenţiat modernitatea acelor teze mendelssohniene care preconizau intrarea evreilor în viaţa cultural – spirituală a societăţii neevreieşti, s-au raportat la marele reformator fără rezerve critice. Spre deosebire de ei iudaişti ai secolului XX precum Moses Gaster sau Iacob Iţhac Niemirower fără să treacă cu vederea peste anumite merite ale mendelsohnismului s-au raportat la el şi cu observaţii critice.” „Generaţia mendelssohniană care a iniţiat începuturile renaşterii spirituale moderne a fost mai mult sentimentală” constata Gaster, „nu avea încă o viziune clară asupra conţinutului mişcării inaugurate”. Abia prin urmaşii de primă generaţie şi mai ales prin Leopold Zunz se pune ştiinţa trecutului literar pe baze nestrămutate.”
Dr. Iacob Ithac Niemirower, autorul unor importante lucrări despre istoria iudaismului s-a aflat şi el printre analiştii critici ai operei mendelsohniene. Nu a negat contribuţiile incontestabile ale luministului evreu la dinamizarea devenirii moderne a evreimii europene şi nici importanţa lucrării „Ierusalim sau despre puterea religioasă a iudaismului ” care, cum scria el, conţinea teze antidogmatice, exprimate cu claritate şi curaj, totuşi, în opinia lui Niemirower „Mendelssohn nu a excelat prin merite deosebite în ştiinţa iudaismului. Ca filosof Solomon Maimon i-a fost superior.”
Dr. M.A. Halevy s-a referit la opera lui Mendelssohn de pe poziţiile iudaismului modern, evidenţiind concepţiile de reformator ale „noului” Moise, în vederea sincronizării vieţii social-economice şi culturale evreieşti cu societatea creştină a vremii. Referindu-se la importanţa lucrării „ Ierusalim…”, Halevy considera că meritul ei constă în demonstrarea existenţei unei concordanţe între raţiune şi credinţă în cadrul religiei mozaice. Apreciind tezele luministe ale lui Mendelssohn, Halevy a fost în dezacord cu poziţia lui faţă de moştenirea iudaică medievală, în care vedea numai trăsături negative. A respins totodată teza mendelssohniană conform căreia idişul ar fi „un jargon barbar iudeo-german.” Pentru Mendelssohn limba idiş era un obstacol în opera de modernizare a iudaismului. El a militat pentru învăţarea de către evrei a limbii ebraice şi germane.
Aprecieri la adresa mendelssohnismului s-au pronunţat şi din partea unor lideri ai mişcării sioniste. În ziarul „Răsăritul”, o publicaţie de orientare sionistă care apărea la Iaşi la începutul secolului XX, se scriau următoarele cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la naşterea lui M.Mendelssohn: ” Chiar dacă asimilismul îşi are originile în ideile lui Mendelssohn, totuşi el a fost în primul rând un exponent strălucit al iudaismului. Destinul lui a fost să nu fie înţeles. Vârstnicii au fost împotriva lui, iar tinerii s-au distanţat de el.” Dar sioniştii au cinstit memoria acestui mare gânditor evreu căci „în sanctuarul sionismului s-a intrat prin poarta iudaismului progresist”, scria Niemirower.
În succinta noastră prezentare nu am epuizat desigur toate aprecierile diverşilor savanţi în domeniul iudaismului , din România , despre Mendelssohn. Rămâne , însă, concluzia că pentru asimilişti el a rămas un conservator,fiind un religios practicant, fidel tradiţiei, nu a urmărit reformarea cultului. Pentru ortodocşi a fost un dizolvant al iudaismului, fiind chiar excomunicat de câteva instituţii rabinice. Dar în ciuda acestor contradicţii, Mendelssohn a rămas în istorie ca vestitorul evului modern al evreimii europene.
Apariţia lui pe scena istoriei a răspuns unei necesităţi a epocii moderne, chiar dacă peste arcul timpului evenimentele au infirmat speranţele că soluţiionarea „problemei evreieşti” în diaspora ar depinde de integrarea evreilor în societatea neevreiască.
Lya Benjamin
One Comment
merită evocat