GEORGE FARKAS

Autor de articole la rubrica Disputandum şi În lume şi la noi

Posteritatea, pare-se, nu va avea parte de o inscripţie: ,,În această casă s-a născut George Farkas’’, din simplul motiv că nici măcar eu nu ştiu unde se află, sau dacă mai există respectivul imobil. Nu-mi cunosc adresa ,,casei natale’’, îmi amintesc insă de casa în care ne-am mutat la scurtă vreme după aceea, pe Hosszu Utca  (Strada Lungă), iar mai târziu pe Paul Erlich (medic evreu despre care cred că a avut de-a face cu introducerea tratamentului cu antibiotice) nr.2, în spatele sinagogii de pe Horia. Acolo, în curtea lungă şi urcătoare de pe Paul Erlich, au fost luate marile hotărâri referitoare la viitorul meu, decizii votate de părinţii mei împreună cu restul familiei, a cărei majoritate convieţuia la un moment dat în acelaşi imobil…

Un subiect epuizabil

Posteritatea, pare-se, nu va avea parte de ,,În această casă s-a născut George Farkas’’, din simplul motiv că nici măcar eu nu ştiu unde se află, sau dacă mai există respectivul imobil.

Mi-am dat seama de acest lucru, cam dezolant, dar deloc tragic, azi dimineaţă. Aşezat in faţa calculatorului, eram decis să scriu câteva rânduri despre mine, ca răspuns la diplomatica rugăminte a Andreei Ghiţă, despre care auzisem şi înainte de a mă fi ,,angajat’’ în rândurile ,,baabelienilor’’(cum ne numeşte ea), dar despre care nu ştiam că este tocmai ,,alter-ego’’-ul lui Szekely Julika, cea pe care am cunoscut-o pe când era doar o fetiţă ai cărei părinţi erau prieteni şi tovarăşi de suferinţă cu ai mei.

Andrea-Julika mi-a cerut insă să vorbesc despre mine (şi nu despre ea), o ,,misiune’’ care acum, în faza de scriere a acestor rânduri mi se pare mult mai dificilă decât în momentul în care am acceptat ,,oferta’’.

Nu-mi cunosc adresa ,,casei natale’’, îmi amintesc insă de casa în care ne-am mutat la scurtă vreme după aceea, pe Hosszu Utca (Strada Lungă?), iar mai târziu pe Paul Erlich (medic evreu despre care cred că a avut de-a face cu introducerea tratamentului cu antibiotice) nr.2, în spatele sinagogii de pe Horia.

Acolo, în curtea lungă şi urcătoare de pe Paul Erlich, au fost luate marile hotărâri referitoare la viitorul meu, decizii votate de părinţii mei împreună cu restul familiei, a cărei majoritate convieţuia la un moment dat în acelaşi imobil, compus din două apartamente suprapuse,una din camerele de la etaj fiind ,,rezervată’’ copiilor (eu şi încă trei).

La discuţii participau deseori (ca, de altfel, la partidele frecvente de rummy) şi prietenii din imediata sau mai îndepărtata vecinătate, oameni pe care îi lega aceeaşi soartă, ai  căror urmaşi mi-au rămas prieteni până în ziua de astăzi.

Îmi amintesc de acei ani şi acele persoane cu o nostalgie uneori dureroasă,care pare să se intensifice odată cu trecerea timpului.

Când am dat peste Baabel, mi-am dat seama că suntem mulţi cei care prezentăm simptomele aceluiaşi sindrom ,dornici probabil să împărtăşim experienţe din trecut şi prezent unor cititori aflaţi în situaţii asemănătoare, dar şi altora, mai interesaţi de problemele şi preocupările respectivei categorii decât de informaţiile la care pot avea acces oricând,din sursele obişnuite.

Ideea de a scrie într-o publicaţie creată în cu totul alte scopuri decât cele financiare, mi s-a părut şi ea deosebit de învigorătoare. Nimeni nu-ţi dictează ce şi cum să scrii pentru a le fi pe plac tuturor, atrăgând in capcană un număr cât mai mare de cititori; acrobaţiile sunt permise,dar nu te obligă nimeni să le faci.

Nu există nici chinuitoarele şedinţe de redacţie, la care se invită uneori şi patronii, dornici să se asigure de bunul mers al lucrurilor,ceea ce ştim prea bine ce înseamnă.

Numărul actual, cel jubiliar, este unic prin faptul că li s-a cerut colaboratorilor să scrie despre un anumit subiect: propria lor persoană,o temă care, cu toată părerea de rău, nu mă prea inspiră. (Dar fiindcă noblesse oblige…). Promit însă să nu mai fac.

În plus, este vorba de prima publicaţie în scurta mea carieră de ,,jurnalist’’ care m-a acceptat fără obişnuita perioadă de încercare, doar cu urarea ,,Bine ai venit în Baabel!’’

Mulţumesc.

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *