Nu am cunoscut-o pe Hedwig Brenner decât foarte recent, când am primit o carte apărută în ianuarie 2017 la editura Hartung-Gorre la Konstanz, Germania (de care am mai pomenit) cu titlul „Jüdische Frauen in Musik und Tanz”. Este cel de al V-lea volum al unei serii foarte interesante, Însemnări biografice, despre contribuția femeilor în artă, pictură, sculptură, dans, muzică, urmând ca cel de al VI-lea să vorbească despre teatru. Hedwig Brenner a fost o persoană deosebit de cunoscută și apreciată de foarte multă lume în România, Israel, Austria, Germania, dar și peste ocean, până în Argentina și Australia, cu numeroși prieteni și admiratori. Am încercat să mă documentez din Wikipedia, din articolul Gettei Neumann – scris cu ocazia apariției celui de al IV-lea volum al lui Hedwig Brenner intitulat „Jüdische Frauen in der bildenden Kunst” – dar mai ales dintr-un articol apărut în 24 ianuarie 2017 la Ierusalim, în Israel Nachrichten și unul în Hermannstadter Zeitung la 26 ianuarie a.c., amândouă în germană, semnate de același autor, renumita fotografă Christel Wollman-Fiedler, care i-a fost prietenă intimă. Din păcate aceste două articole au fost scrise după decesul subit, în 24 Ianuarie 2017, al lui Hedwig, care deși avea 98 de ani, părea atât de vie, încât o persoană cu picioarele pe pământ în ceea ce privește durata vieții a scris unui prieten odată cu împărtășirea veștii triste următoarele: A mai murit unul dintre oamenii care n-ar fi trebuit să moară niciodată. Și dacă ar exista nemurire, așa ar fi trebuit să fie!!

Pentru cei ca mine, care nu au cunoscut-o, și ca un omagiu în plus pentru cei care o știau și o admirau, voi încerca să rezum „o viață de Om”.

S-a născut la Cernăuți, în anul 1918, pe timpul Austro-Ungariei, apoi România, din părinți intelectuali evrei și s-a bucurat de o educație aleasă și apoi de studii temeinice la Viena de istoria artei, dar ca evreică a fost nevoită să le întrerupă din cauza evenimentelor. Încă din 1938 s-a căsătorit cu Gottfried Brenner, inginer petrolist, soțul ideal pentru năzuințele ei. A revenit în orașul natal, Cernăuți, orașul care i-a rămas acel „acasă” pe care l-a purtat cu ea oriunde s-a aflat. Dar viața nu a ferit-o de evenimente cumplite care s-au precipitat în acest secol pentru toată lumea și nu numai pentru ea. În acel an 1940-41 a asistat la Cernăuți la deportarea unui număr mare de evrei în Siberia; apoi au gustat „binele” din ghettoul din Cernăuți, reocuparea sovietică în 1944 și în 1945 toată familia a reușit să se repatrieze în România, la Ploiești, unde soțul ei a lucrat în meseria sa până la pensionare. Hedwig a urmat la Crucea Roșie un curs de surori medicale și ulterior anatomie, ceea ce i-a permis să lucreze ca fizioterapeut. Nu sunt menționate alte date decât fericirea că au avut doi fii reușiți și că atunci când a apărut posibilitatea de a emigra în Israel, au făcut nenumărate ( 130 ?!) cereri de emigrare care le-au fost refuzate sistematic. De abia în 1982 au primit aprobarea și deși era deja vârstnică, a plecat împreună cu fiii și familiile lor ca să-și găsească un loc nou de trăit în care să fie la fel cu toată lumea, adică evrei, chiar fără a fi practicanți religioși. Noul lor cămin și l-au întemeiat la Haifa, unde se pare că s-au adaptat destul de repede și au reușit să aibă de atunci prieteni în toată lumea. Hedwig avea 62 de ani când a început să se documenteze și să scrie, târziu, în limba germană în care a trăit și s-a format ca om. Ocazional scria și vorbea și românește.

În afară de cele 5 volume lexicografice, dintre care primele patru cuprind însemnări biografice despre femei evreice în arta figurativă (pictură, sculptură, design, etc.) și al cincilea, ultimul, în muzică și dans, toate apărute la editura Hartung-Gorre, ea a mai scris o carte ,,Leas Fluch – 1840-2003, (Blestemul Leei) o carte despre familie, apărută în 2005 la editura Munda Brugg și „Mein zwanzigstes Jahrhundert” (Secolul meu XX) tot la Munda-Brugg, 2006, de fapt o continuare cărții precedente.

În 2010 i-a apărut la Hartung-Gorre „Mein altes Czernowitz”, scris de Hedwig și Gottfried Brenner, apoi în 2011, tot la aceeași editură „Kurzgeschichten, Lyrik und Malerei aus Czernowitz” (Proză scurtă, lirică și pictură din Cernăuți) și în 2015, „Begegnungen mit Menschen und Städten, 1919-2014” (Întâlniri cu oameni și orașe). A publicat numeroase articole, eseuri și foiletoane în diverse reviste în limba germană, dar și în românește. Decorațiile pe care le-a primit, „Verdienstkreuz am Bande” în 2012 în RFG și ,,Österreichisches Ehrenkreuz für Wissenschaft und Kunst” la Viena, arată cât de mult a fost apreciată pentru scrisul și activitatea ei.

Ultima ei carte, „Femei în muzică și dans”, e prefațată de germanista italiană Rita Calabrese, care studiază literatura feminină și cultura iudeo-germană. Prefața arată importanța acestei cărți în felul cum o cultură străveche ca cea iudaică s-a încadrat în cea a lumii actuale fără să fie asimilată, păstrându-și specificul. Dacă luăm în considerație că 1500 de nume de artiste au fost cuprinse în cele 5 volume, fără a avea pretenția de a fi exhaustive și că fiecărei artiste i s-a făcut un mic portret, ne putem da seama de valoarea acestei cronici. Profesorul Erhard Roy Wiehn, editorul cărții, arată că volumul conține 235 de nume: 60 de pianiste, 45 de cântărețe, dintre care 30 de operă, 30 compozitoare, 15 cântărețe pop, urmând un număr mare de balerine, coregrafe, profesoare de muzică și dans, etc. Pentru 13 dintre artiste nu s-au găsit date biografice și în cazul altora datele sunt insuficiente. Rahel Varnhagen, (sfârșit de secol XVIII-început de sec. XIX), evreica intelectuală care a reușit prin cultura și perseverența ei să învingă cele două handicapuri – cel de a fi femeie și cel de a fi evreică, a depășit greu prejudecățile evreiești, mai întâi cu privire la ce și cât trebuie să învețe o femeie evreică şi apoi – numai în mică parte – pe cele ale concetățenilor neevrei, devenind renumită prin salonul ei cultural. Pentru mine ea este prototipul artistelor cuprinse în cărțile lui Hedwig Brenner.  Deși în titlu artistele sunt catalogate ca evreice, aceasta nu înseamnă că ele erau evreice practicante sau că au făcut artă legată de originea lor etnică, deși în volum sunt și câteva din această categorie. Din motive obiective nu a fost posibil să se publice fotografiile artistelor, ceea ce poate scădea valoarea volumului, dar astăzi, în lumea internetului, această lipsă se poate substitui uşor. În timpul nazismului multe dintre artiste au fost nevoite să părăsească Germania, Austria și ulterior țările satelit; în perioada Cortinei de Fier, multe s-au refugiat din URSS, iar, mai recent, din țările musulmane. 16 dintre artistele cuprinse în volum au fost ucise la Auschwitz și, zic eu, câte alte femei nu au apucat să ajungă adulte și, poate, artiste, numărându-se printre milioanele de copii ucişi în Holocaust!!

Deoarece e imposibil să enunț numele tuturor femeilor muziciene și dansatoare din carte, mă voi limita la cele câteva din România și la câteva de care am auzit și eu.

Dirichlet Lejeune, Rebecka Henriette, 1811-1858, pianistă și compozitoare, cea mai mică soră a lui Felix Mendelssohn Bartholdy.

Jaldati, Lin, (am cunoscut-o personal) cântăreață, dansatoare, actriță, 1912-1988, născută într-un cartier sărac din Amsterdam, fiind croitoreasă de meserie. A ajuns în același transport cu Ana Frank la Bergen-Belsen și a supraviețuit tifosului. În 1945 a revenit la Amsterdam. Împreună cu soţul ei, Eberhard Rebling, pianist, neamț refugiat politic în Olanda, au plecat în RDG și a făcut carieră ca interpretă foarte apreciată de cântece în limba idiș.

Landowska, Wanda, 1879-1959, din Varșovia, cunoscută pianistă pentru interpretările ei ale variațiunilor Goldberg de Bach.

Levy, Yasmin, născută în 1975 în Ierusalim, cântăreață de muzică sefardă.

Marbe, Myriam, 1931-1997, născută la București, pianistă și compozitoare de mare valoare. A fost un om deosebit și am avut cinstea s-o cunosc bine. I se cântă compozițiile la ocazii muzicale de gală.

Marcovici, Silvia, 1952, născută la Bacău, violonistă, cu multe premii internaționale, trăiește la Straßburg și concertează sub bagheta celor mai mari dirijori ai vremii.

Midler, Bette, 1945, cântăreață pop, compozitoare, artistă, cu numeroase premii Grammy, a jucat și în muzicalul Scripcarul pe acoperiș.

Haskil, Clara, 1895-1960, fiica unui evreu sefard din București, este apreciată ca una din cele mai mari pianiste ale vremii

Haza, Ofra, 1957-2000, fiica unui evreu iemenit din Tel-Aviv. Cântăreața care a cântat la primirea Premiului Nobel de către Jizhak Rabin, Shimon Perez și Yasser Arafat și la înmormântarea lui Rabin.

Winehouse, Amy, 1983-2011, cântăreață și autoare de songuri care a murit mult prea devreme și a fost plânsă de o lume.

E oare posibil să nu pomenesc balerinele renumite? Cel puțin pe Maia Pliseţkaia, 1925-2015, care ne-a înfrumusețat viața dacă nu direct, cel puțin în filme.

Din păcate nu am găsit-o printre balerine pe Miriam Tausinger-Răducanu-1923, care a adus în România baletul modern, fiind și profesoara multor balerini renumiți de astăzi, care o citează la fiecare ocazie.

Nu mă pricep mult nici la muzică și mai puțin la balet. Dar această ultimă carte a lui Hedwig Brenner m-a stimulat să citesc despre creatorii de artă și-mi pare bine că o femeie la vârsta ei înaintată a putut scrie o astfel de carte care va rămâne pe vecie în bibliotecile lumii.

Iași, 09 februarie2017

Mirjam Bercovici