Amintiri despre familia Singer

Ajunsă în Israel şi vizitând-o pe verişaora mea, Susana Kalmár (n. Szmuk) din Haifa, am primit împrumut o carte rară, în limba maghiară: Volt egyszer egy Dés…Betheln, Magyarlápos, Retteg, Nagyilonda és környéke, Dés vidékéről elszármazottak Landsmannschaft [Au fost odată Dej…Beclean, Târgu Lăpuş, Reteag, Ileanda şi împrejurimi, istoria comunităţilor din zona Dejului]. Pe atunci, eu şi cu soţul meu ne petreceam iernile în Israel şi restul anului la Oradea. Am citit cartea de mai multe ori, cu atenţie, şi la vremea întoarcerii acasă, am lăsat-o în grija fiului nostru care locuia la Beer Sheva, pentru a o returna verişoarei Susan Kalmár. Numai că lucrurile s-au precipitat şi schimbările majore intervenite în cariera sa de medic, au adus în prima plan transferul său la Tel Aviv. În toiul mutării cartea despre Dej s-a rătăcit. Dat fiind că era o carte păstrată cu sfinţenie de familia Kalmár, originară din părţile Dejului, am încercat să fac rost de alta, dar nu am reuşit nicicum. Nu se mai găsea în librării şi nici în anticariate nu am dat de urma nici unui exemplar. A trecut ceva vreme şi într-o seară am fost invitată la familia lui Jóska Gréda, vechi orădean, fost secretar literar la Teatrul Maghiar, devenit ziarist Új Kelet, în Tel Aviv. De altfel îl cunoscusem cu mult înainte pe drumul de întoarcere din iadul deportării, la Cernăuţi şi mai apoi, în Belorusia, la Sluck. Am depănat amintiri şi, la un moment dat, l-am întrebat dacă nu m-ar putea ajuta să obţin cartea despre Dej, scrisă de Zoltán Singer. Spre uimirea mea a răspuns prompt: “Cred că da”. Şi apoi s-a dus la vecinii de la acelaşi etaj şi a revenit cu o doamnă pe care mi-a prezentat-o: Trude Singer, soţia lui Zoltán Singer, autorul cărţii. E mi-a făcut cadou un exemplar şi astfel am putut să returnez cartea pentru care mă frământasem atâta. În acelaşi timp mi-am făcut o prietenă nouă.Read more…