“JIDANII ÎN RĂZBOI”

Acesta e titlul articolului de fond din revista CERTITUDINEA (nr. 17/2018), publicaţie apărută sub egida Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Este vorba de opinii, însemnări de jurnal, discursuri parlamentare având acest titlul răsunător, scris cu majuscule “JIDANII ÎN RĂZBOI” la care, pentru o înţelegere mai clară, se adaugă: un document fundamental pentru întelegerea istoriei interbelice a României. Uitându-mă la titlul care captează din start interesul cititorului de ziar, am crezut că e vorba de sacrificiile aduse de evreii de pe teritoriul României în Marele Război pentru întregirea ţării. Totuşi era ceva derutant: acest sacrificiu suprem l-au adus evreii, nu jidanii! Atunci ce rol au avut jidanii în război? Şi ca cititorul neiniţiat să primească o privire de ansamblu, în articol se reproduce coperta unei broşuri, discursul lui A. C. Cuza, rostit în Adunarea Deputaţilor din 1918. Acelaşi A.C. Cuza care a fost şeful guvernului care a adoptat legislaţia antisemită din 1938. Extrem de sugestiv, nu-i aşa?Read more…

11 aprilie 2017. 72 ani de la Eliberarea Lagărului Buchenwald

Mă numesc Vasile Nussbaum. În vara lui 1944 am fost deportat la Auschwitz, din Cluj, unul dintre oraşele mari ale Ungariei din acea vreme. După ce am trecut prin mai multe lagăre naziste, am ajuns la Buchenwald. Aveam 16 ani când m-am eliberat şi m-am întors acasă. Am învăţat, mi-am luat bacalaureatul şi apoi m-am înscris la facultate. Mâncam la cantina facultăţii. După un răstimp, şeful cantinei, un bărbat cam de vârsta pe care ar fi avut-o tatăl meu – dacă ar mai fi trăit – m-a lăudat:Read more…

Am salvat viaţa unui om

De pe la mijlocul lui martie 1945 se auzea tot mai clar bubuitul tunurilor din depărtare şi după cum sporea intensitatea lui, aşa creştea şi speranţa noastră în apropierea frontului şi a eliberării. Speranţa însă s-a dovedit deşartă. În noaptea de 1 aprilie am fost treziţi de răcnetele care ne împresurau: Los, los, aufsthen! Prezentaţi-vă deîndată pe Appelplatz!.Şi am pornit într-un aşa numit marş al morţii. După un popas foarte scurt, când ni s-a ordonat să ne încolonăm din nou în formaţie de marş, un coleg de suferinţă, mult mai vârstnic decât mine, care mărşăluise alături de mine, a rămas şezând, cu capul în pământ. – Nu ai auzit că pornim la drum? – m-am răstit la el, ca să-l îmboldesc. – Nu mă duc mai departe, nu mai am putere să mă ridic…Mi-a fost de ajuns, nu au decât să mă împuşte Read more…