În ajunul comemorării Pogromului de la Iaşi am postat pe Facebook un film realizat la Iaşi, în 2006, în care istoricul Silviu Sanie şi Leizer Finkelstein, supravieţuitor al Pogromului de la Iaşi, prezintă acest eveniment cumplit din istoria României. Împrejurările, faptele, cifrele şi epilogul sunt relatate cu obiectivitatea istoricului, în timp ce supravieţuitorul – pe atunci un adolescent – povesteşte cu mare sinceritate şi durere ceea ce i-a fost dat să îndure în acea duminică de sfârşit de iunie, la Chestură, şi apoi într-unul dintre trenurile morţii. Filmul, ilustrat cu imagini din muzeul sinagogii din Târgu Cucu, ale monumentului memorial al victimelor de la Podu Iloaiei şi cu fotografiile de arhivă ale Pogromului de la Iaşi – care se regăsesc în mai multe locuri pe internet – a fost difuzat de mai multe ori pe TVR3 şi TVR Cluj. Iată că astăzi, 26 iunie 2019, Facebook a împâclit (termenul tehnic este blurat) acest film, dând cu „mărinimie” posibilitatea de a fi deblurat şi vizionat de către…doritori. Potrivit următorului text: We covered this video so people can decide if they want to see it. Consider că acest film nu are nici o imagine care să incite la violenţă, nici un cuvânt care să profereze ură. Este o relatare obiectivă a evenimentelor şi o evocare îndurerată a celor suferite. Consider că este un film care informează şi educă oamenii şi că acţiunea celor de la reţeaua de socializare este abuzivă şi vine în sprijinul negaţioniştilor. Read more…
Note de călătorie – de îndată după căderea Cortinei de Fier (I)
unt plecat din țară din 1965 şi recunosc că nu am avut curajul să călătoresc în țările aflate sub jugul comunist decât după căderea zidului din Germania și după Revoluția de Catifea din Cehoslovacia. Ca fost redactor în Secția Centrală de Știri (CNR) a postului de radio Europa Liberă în Berlinul de Vest și la München, mă temeam că aș mai putea avea necazuri și complicații. De fapt fusesem deja de două ori în China, dar nu știu de ce, consideram China ca o “altă mâncare de pește”. De aceea, pregătind voiajul anual în Europa din primăvara lui 1990, la părinții soției, în Germania și Austria, (erau divorțați), ne-am hotărât să adăugăm o săptamână în Cehoslovacia, o țară pe care demult doream să o vizitez, dar nu avusesem ocazia. Soția fusese acolo ca studentă din Berlin.Cu luni înainte am pregătit voiajul cu toate amănuntele, ca să nu am surprize pe drum și totuși surprizele m-au urmărit chiar din prima zi.Read more…
Amintiri: Școala de film 1964-1968 sau cum l-am cunoscut pe Fischer Pista
În anul 1963, după o lungă întrerupere, s-au redeschis la IATC (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București) secțiile de regie teatru, regie film, teatrologie și operatorie film. Am început să mă pregătesc pentru concursul de admitere și un an mai târziu eram student la secția de operatorie. Aici totul era nou și interesant. În primele două semestre accentul era pus pe fotografia stills, dar învățam și multe alte lucruri importante: materii tehnice (optică, fotoprocese, iluminare ș.a.), principii de estetică vizuală, istoria artei, montaj, machiaj și câte și mai câte. Erau și lecții de regie, astfel nu e de mirare că unii dintre noi s-au îndreptat mai târziu spre această complexă îndeletnicire. Încă din primele săptămâni la Institut l-am cunoscut pe studentul Ştefan Fischer. Era cu un an înaintea noastră la aceeași secție și chiar de pe atunci o figură dominantă. Mai în vârstă decât majoritatea colegilor săi, cu o mai bogată experiență de viață, bine informat, mereu plin de vervă și umor – uneori ce-i drept usturător – el s-a impus ușor ca un fel de cap de promoție. Îmi amintesc unul din primele sale filme de examen, inspirat de o temă populară în fotografia artistică interbelică: turnarea asfaltului noaptea. Pe-atunci operația se făcea manual, la lumina reflectoarelor. Aburii groși, fețele încordate ale muncitorilor, efortul fizic, contrastul alb-negru produceau un efect puternic. Filmul a primit desigur nota maximă.Read more…
AMINTIRI: Iulie 1983. Epurări masive la Radioteleviziunea Română.
Amintesc un episod aproape uitat – dar nu lipsit de importanță – din ultimii ani ai dictaturii ceaușiste. Într-un scurt răstimp, doar câteva zile din vara anului 1983, au fost concediați în mod neașteptat, fără vreun preaviz, 70 de angajați ai radioteleviziunii – majoritatea ziariști, mulți dintre ei minoritari, mai toți pe motive ideologice. Această campanie fără precedent, inițiată și aprobată pare-se de către Elena Ceaușescu, începuse de fapt mai devreme, cu câteva săptămâni în urmă. Prima victimă a fost și cea mai cunoscută – popularul comentator sportiv Cristian Țopescu. Vina lui? Îndrăznise să spună într-o transmisie directă că ar fi bine să se permită unor fotbaliști români să joace la cluburile din străinătate. Profund lezați în fierbintele lor patriotism, conducătorii țării au dispus înlăturarea lui imediată. Cât despre mine, după 15 ani la TVR ca operator și reporter la redacția naționalități, am fost chemat atunci la serviciul de cadre unde mi s-a explicat că nu mai corespund întrucât am rude de gradul întâi în străinătate cu care continui să întrețin relații. Mi s-a oferit un post fictiv la o întreprindere fictivă. Mă aflam într-o companie mai mult decât onorabilă. Odată cu mine au fost dați afară doctorul Andrei Bacalu, cunoscutul realizator de emisiuni științifice, talentata și astăzi regretata ziaristă Lena Boiangiu, propagatorul de cultură Iosif Sava. Acesta din urmă, el singur dintre toți, a fost ulterior reprimit, se spune în urma intervenției personale a rabinului-șef Moses Rosen.Read more…