Andrea Ghiţă: ÎN MEMORIA EVREILOR DEPORTAŢI DIN BENESAT şi ALUNIŞ (judeţul Sălaj)

La Benesat şi Aluniş – două sate cuibărite între colinele molcome ale plaiurilor sălăjene – la fel ca în aproape toate aşezările rurale din zonă, evreii s-au stabilit la mijlocul veacului al XIX-lea. Recensământul din 1869 consemna la Benesat 47 de evrei, în timp ce în 1890 la Aluniş trăiau 46 de evrei. Cei mai mulţi erau neguţători mărunţi, cărăuşi sau crâşmari, trăind în bună vecinătate cu maghiarii, românii şi ţiganii din preajmă şi punând umărul la dezvoltarea economiei rurale. În timpul celui de al doilea război mondial, după anexarea Nordului Transilvaniei la Ungaria, populaţia evreiască a fost supusă legilor rasiale care restrângeau drastic activităţile economice şi şcolare, iar bărbaţii în putere au fost duşi în detaşamentele de muncă. Mulţi dintre ei şi-au găsit moartea pe întinderile îngheţate ale Ucrainei. În aprilie 1944 (după ocuparea Ungariei de trupele germane) pentru evreii rămaşi acasă – bătrâni, femei şi copii – s-a declanşat iadul pe pământ.

Evreii din Aluniş au fost duşi la Benesat şi de acolo la fabrica de cărămizi din Cehei, unul dintre cele mai cumplite ghetouri din estul Europei. Apoi au fost deportaţi la Auschwitz unde, din cauza stării deplorabile în care ajunseseră în ghetou, mulţi au ajuns imediat în camerele de gazare. Puţinii evrei reveniţi din lagărele morţii, orfani şi traumatizaţi, au părăsit meleagurile sălăjene – devenite văi ale plângerii – pentru a-şi reclădi viaţa în Ţara Veche-nouă sau în alte locuri dătătoare de speranţă.

Astăzi prea puţini locuitori ai acestor sate, prea puţini sălăjeni îşi mai amintesc de consătenii lor evrei şi tragedia care a pus capăt convieţuirii cu ei. După mai bine de o jumătate de veac, o acţiune generoasă i-a readus în atenţia oamenilor locului.

Duminica 1 iulie 2012 „Caravana Culturii Sălăjene” a poposit la Căminul Cultural din satul Aluniş, comuna Benesat, unde, în prezenţa unui public numeros, au fost comemorate victimele Holocaustului din comună. La manifestarea organizată de Consiliul Judetean Salaj, Centrul de Cultură si Artă al judeţului Sălaj, Consiliul Local al comunei Benesat, Asociaţia Culturală JAD, LECOM birotica si papetarie şi Editura Edu au participat: scriitorii Flavius Lucăcel, Viorel Mureşan, Maria şi Grigorie Croitoru, Viorel Tăuţan, Nicoară Mihali, cercetătoarea Cosmina Paul şi cantautorul Sorin Taloş din grupul “Focul Viu”, în timp ce profesorii Traian şi Horea Năprădean şi Leontin Gavra au prezentat comunicări despre evreii trăitori pe plaiurile sălăjene şi destinul lor.

Volumul Vecinii, scris de scriitorul şi dramaturgul Flavius Lucărcel – un cioplitor în piatră, fiu de pietrari din Aluniş, talentat modelator de cuvinte – şi ilustrat de Ioana Olăhuţ, s-a constituit într-un adevărat monument memorial al evreilor care au trăit un veac şi mai bine la Aluniş şi Benesat, ca apoi să dispară în Holocaust. Primele pagini conţin numele evreilor deportaţi, majoritatea lor nemaiajungând să fie înscrişi pe vreo piatră funerară: Familia Klein Shalom şi Chaia, Familia Markovits Herschi, Familia Oppenheim, Familia Mózes, Familia Lampel Dávid, Familia Sámuel Mózes, Familia Nemes Szimcha.

Textul impresionant prin conciziunea sa este alcătuit din “cinci monoloage despre om” rostite de cinci personaje: Shalom – simbolul evreului deportat din sat, Gheorghe – consăteanul român spectator al tragediei, Krasznai – teribilul comandant al ghetoului din Cehei, Cazimir – häftlingul care-i întâmpină pe evrei la Auschwitz, Hans – soldatul nazist, ucigaş al evreilor de la Auschwitz…Cuvinte puţine care merg la inimă şi, sperăm, deşteaptă şi raţiunea într-o epocă în care uitarea, ignoranţa şi nepăsarea pot provoca răbufniri de rasism şi antisemitism.

Comemorarea evreilor de la Aluniş şi Benesat este cu atât mai valoroasă, cu cât ea a fost organizată de organele administrative şi organizaţiile culturale şi de învăţământ româneşti şi s-a adresat locuitorilor români. Din păcate, deşi invitaţi din timp, nici oaspeţii din Israel (ultimul supravieţuitor din Aluniş trecând de curând în nefiinţă) şi nici membrii comunităţilor evreieşti ardelene nu au fost de faţă la discretul, dar cu atât mai impresionantul memento pentru consătenii evrei morţi în Holocaust. Articolul de faţă este menit să înlocuiască, într-o oarecare măsură, această absenţă.

(publicat în Jurnalul Săptămânii Israel, iulie 2012)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *