István Zserhánszky: AŞTEPTĂM ca ISMAEL KADARE să primească PREMIUL NOBEL (interviu cu MARIUS DOBRESCU)

Kadare mi-a fost şi profesor la Facultate la Tirana, de aceea m-am aplecat cu foarte multă pasiune asupra operei lui. Legat de cititorul român, vreau să spun că Ismail Kadare nu este un scriitor comercial, deci nu are sute de mii de”fani”, dar cei care-l citesc sunt cititori elevaţi, culţi, care pot să înţeleagă mesajele lui, care îi pot înţelege până la urmă filozofia. Fiecare carte are o filozofie.

 

 

– Domnule Dobrescu, aţi tradus o mulţime de cărţi albaneze.

– Douăzeci de volume în total. Începând din 1983, am tradus Kadare, „Spiritus” este al 20-lea, dar ca opere sunt peste 30. Deci, într-un volum sunt şi trei-patru texte: povestiri mai cuprinzătoare, mai lungi, mai bogate, sau romane.

– Aşteptăm să primească Premiul Nobel. Care sunt atuurile sale, valorile pe care le- a realizat, sunt excepţionale, sunt numai ale lui.?

– Da, din păcate aşteptăm cam de multă vreme să ia Premiul Nobel pentru literatură. Eu cred că principalul lui atu este faptul că are o operă de dimensiuni universale, că scrierile lui sunt traduse în peste 40 de limbi, că aşa cum spunea şi el la un moment dat: la două-trei zile în lume apare un titlu de Kadare, aceasta înseamnă o foarte mare putere de pătrundere în coştiinţa cititorilor de peste tot. Fie că primeşte Premiul Nobel, fie nu , e foarte cunoscut de cititorii din toate lumea Şi în România este cunoscut.

– Datorită traducerilor dumneavoastră.

-Mulţumesc. Da. Mi-a fost şi profesor la Facultate la Tirana, de aceea m-am aplecat cu foarte multă pasiune asupra operei lui. Legat de cititorul român, vreau să spun că Ismail Kadare nu este un scriitor comercial, deci nu are sute de mii de”fani”, dar cei care-l citesc sunt cititori elevaţi, culţi, care pot să înţeleagă mesajele lui, care îi pot înţelege până la urmă filozofia. Fiecare carte are o filozofie.

– Pentru mine cel puţin a fost o reală plăcere să citesc romanul său istoric „Mesagerii ploii”, acolo unde nişte cai albi sau un cal alb a bătut o armată întreagă turcească care pregătea de o lună să cucerească un oraş. Şi mi-a plăcut şi” Spiritus”, ultima carte pe care aţi tradus-o, fiindcă ne- a arătat natura dictaturii. A dictaturii care poate să apară oriunde în lume. Care există acum în Corea de Nord şi este frate geamăn celei care a fost în Albania lui Enver Hodja, sau cum a fost la noi a lui Ceauşescu.

– Da. Din păcate pentru albanezi dictatura lui Enver Hodja a fost mult mai dură decât dictatura lui Ceauşescu aici în România. Şi asta pentru că lui Ceauşescu i-a pregătit terenul Gheorghiu-Dej, care a făcut curăţenie, a exterminat, a trimis la Canal şi Ceauşescu a preluat o ţară „la cheie”, cum s-ar zice, curată, fără probleme mari. În schimb în Albania, dictatura a durat şi au existat exterminări în masă până în ultimul an al vieţii lui Hodja. Deci, până în 1985, când Enver Hodja a murit, oamenii erau arestaţi pe stradă pentru două cuvinte şi înfundau puşcăria. Sau dacă ascultau muzică străină sau dacă vedeau filme străine, sau comentau lipsurile de pe piaţa albaneză, lipsurile alimentare, sigur că da, înfundau puşcăria. Am cunoscut oameni care au stat în puşcărie peste douăzeci de ani! Pentru nişte păcate, în ghilimele, minore. Pentru un comentariu sau pentru mai ştiu ce… Deci a fost mult mai dură, zic eu. Şi în plus de ceea ce a fost la noi, la ei odată ce un membru al familiei intra în închisoare toată familia îl urma în lagăre de concentrare, în lagăre de muncă la fel ca la coreeni, ca în Coreea de Nord. Iar copiii nu mai aveau dreptul de a învăţa, de a merge la facultate, deci rămâneau nişte paria în societate albaneză din vremae aceea.

– Am auzit de nişte situaţii excepţionale. De exemplu un aparat de ascultare a rămas în îmbrăcămintea unui mort şi a funcţionat în continuare. Chiar şi mortul a fost urmărit (în mormânt) de serviciile secrete albaneze.

– Da, de securitatea albaneză. Asta este parabola pe care o foloseşte Kadare în acest roman, şi anume că securitatea nu se mulţumea să asculte numai pe cei vii, asculta şi pe cei morţi. Înregistra şi vocile din mormânt, vocile mormântului, vocile neantului, ale întunericului din lumea cealaltă. Deci era o ascultare generală de care nu scăpa nici mortul.

– Vorbiţi-mi puţin despre un alt autor, Ahmetaj căruia i-aţi tradus cartea „ Riva H”

– Arber Ahmetaj a stat în România aproape doi ani, a fost diplomat la Ambasada Albaniei la Bucureşti, este farmacist de profesie, dar după evenimentele din 1997 când în Albania a avut loc o mică revoltă populară, în urma unui joc piramidal, Ahmetaj şi-a dat demisia din diplomaţie şi a plecat în Elveţia cu toată familia, unde îşi practică în acest moment meseria de farmacist. Ahmetaj s-a apucat să scrie încă din tinereţe şi eu am fost cel care i-a tradus în România prima proză apărută în revista Luceafărul, tot atunci, în 1997, semnat chiar Riva H. Este o povestire scurtă dar foarte bine concentrată, o analiză a sufletului de mamă care are un copil în braţe şi care nu vrea să recunoască faptul că copilul ei este mort. După ce am tradus povestirea, Ahmetaj a dispărut şi ne-am întâlnit întâmplător pe Internet în urmă cu un an, când mi-a propus să fac o selecţie din cărţile lui apărute şi să-i public un volum de povestiri la Bucureşti. Asta am şi făcut. Le- am tradus cu multă plăcere. Multe dintre ele sunt chiar foarte-foarte reuşite. I-am făcut o lansare la Uniunea Scriitorilor în aprilie 2012 şi cu această ocazie scriitorul a venit în ţară..

-Şi acum la ce lucraţi?

– Am în vedere ultima carte a lui Kadare, „Cina blestemată”, apărută în urmă cu vreo doi ani, şi pentru ea am un angajament cu Editura Humanitas. Dar în momentul acesta traduc un volum de poezii al unui poet albanez care trăieşte în Statele Unite, se numeşte Ghek Marinai şi are o poezie filosofică destul de greu de tradus…

– Eu aştept cu nerăbdare volumul lui Kadare…

-„Cina blestemată” e o carte foarte bună. Este o carte în care se întoarce în oraşul lui natal cu acţiunea, la Gjirokastër , formată în două părţi. Prima se petrece în anii războiului, a doua după război, odată cu instaurarea dictaturii comuniste, şi cu toate grozăviile, toate nenorocirile care se întâmplă în anii de început ai dictaturii comuniste în Albania. O carte interesantă, şi cred că prin, martie o veţi putea citi.

– Aştept traducerile Dvs. din literatura albaneză, pentru mine citirea lor a fost o reală plăcere.

– Mă bucur că îmi spuneţi asta,..

– Cred că şi alţii spun acest lucru.

– Am avut o lansare la Librăria Kreţulescu cu cartea „Spiritus”, şi nu s-a vorbit numai despre „Spiritus”, ci s-a vorbit în general despre literatura lui Kadare.

-Şi v-aţi putut da seama cum e primită.

– Da. A fost o participare de elită..Aşa cum am spus şi la început, cititorii lui Kadare nu sunt cititori de romane uşoare, sunt cititori care gândesc. Cititori care ştiu să descifreze mesajul unei cărţi.

– Şi totuşi sunt destul de mulţi, slavă Domnului.

– Da, sunt.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *