Repopularea Eretz-Israel-ului de către evrei, după un exil îndelungat de aproape două mii de ani, a dat naştere la probleme dificile, ca de pildă desţelenirea pământului lăsat în paragină timp de sute de ani, apărarea faţă de bandele de beduini care trăiau doar din furt, etc…Mişcările de tineret sionist, de toate ideologiile, şi-au asumat aceste grele misiuni şi au căutat cele mai eficace căi întru realizarea lor.

Repopularea Eretz-Israel-ului de către evrei, după un exil îndelungat de aproape două mii de ani, a dat naştere la probleme dificile, ca de pildă desţelenirea pământului lăsat în paragină timp de sute de ani, apărarea faţă de bandele de beduini care trăiau doar din furt, etc…Mişcările de tineret sionist, de toate ideologiile, şi-au asumat aceste grele misiuni şi au căutat cele mai eficace căi întru realizarea lor.

Pătrunşi de ideea că refacerea unui stat iudeu, trebuie să fie legată de dreptate socială, aceste mişcări au căutat calea cea mai potrivită şi au ajuns la concluzia, că o aşezare colectivă, ai cărei membrii lucrează cu râvnă în comun, este soluţia cea mai potrivită.

chibuţul nu s-a bazat numai pe ideea avutului comun, ci şi pe dorinţa de a crea o societate în care fiecare oferă tot ce-i stă în putere – în toate domeniile – şi fiecare individ al colectivului primeşte acoperirea tuturor necesităţilor sale.

A fost o încercare idealistă, care s-a potrivit unor oameni tineri pătrunşi de idei umaniste şi patriotice.

Începînd din 1923 s-au creat asemenea aşezări, grupate pe mişcări ideologice – fiecare mişcare având o centrală, care unea toate chibuţurile animate de aceleaşi idealuri.

Astfel chibuţurile aderente Haşomer haţair – o mişcare de extremă stânga s-au grupat în Hakibutz Haartzi, cele de stânga mai moderată în Hakibutz Hameuhad, cele social democrate în Hever  Hakvutzot , iar cele religioase în Hakibutz Hadati.

Chibutzurile au fost una din cele mai eficace căi întru realizarea statului în devenire, prin faptul că s-au aşezat în locuri care, cu timpul, au marcat graniţele, au desţelenit pământul şi în cadrul lor s-au născut forşele de autoapărare Hagana şi Palmach, oamenii lor au fost cei care au organizat imigrarea ilegală, etc…

Cu timpul, s-au ivit probleme inerente oricărei societăţi umane, mai ales a uneia restrânse care trăieşte în comun. Societatea modernă şi-a adus şi ea aportul la discuţii, care nu au întrunit aprobarea tuturor. Industrializarea – care a adus la necesitate creării unei pături subţiri de directori, provocând o ierarhizare a membrilor în cei ce conduc şi cei conduşi – dorinţa tineretului de a-şi însuşi o educaţie superioară, tendinţele unor talente de a se exprima prin creaţii de artă, literatură, scenă, etc. au produs fisuri în egalitatea membrilor, ideea de bază pe care se întemeia chibuţului.

Astăzi chibuţul se află în faţa unei crize ideologice şi multe dintre chibuţuri trec printr-o fază de particularizare, ale cărei consecinţe finale sunt greu de prevăzut…

Oare ideea kibuţului este un ideal peste puterea fiinţei umane? Oare ea a fost destinată de la bun început a fi o fază intermediară, propice vremurilor de tranziţie ? Iată întrebări care preocupă sociologi, psihologi şi istorici, dar numai. Cu timpul, concluziile lor se vor putea închega. Însă nu se poate tăgădui rolul pozitiv şi aportul major adus de mişcarea chibuţistă, de toate culorile, în refacerea statului evreu, în ceea ce înseamnă astăzi Israelul.

Ajuns în Israel, în 1950, am fost aşteptat în portul Haifa de un membru al kibuţului Nir-Eţion (la poalele Muntelui Carmel). Am trăit viaţa de chibuţ, până când colectivul acestuia a hotărât să se transforme în moșav șitufi, adică o aşezare agricolă semi-colectivă.