De Sfântul Grigore Iluminatorul se deschid larg porţile casei parohiale armeano-catolice din Gherla pentru a primi pelerinii armeni, sosiţi din Transilvania, Moldova, Muntenia şi Dobrogea, din Ungaria, Franţa sau îndepărtata ţară mamă – Armenia. Gazde desăvârşite, armenii gherleni, cu mic cu mare, pregătesc sărbătoarea de Sfântul Grigore Iluminatorul cu luni înainte, străduindu-se să le ofere pelerinilor hrană trupească şi sufletească.

Porţi deschise pentru armenii de pretutindeni

Curând bat clopotele chemând la liturghia festivă. Lumea traversează strada către maiestuoasa catedrală barocă. Alaiul sărbătoresc condus de armencele îmbrăcate în costume populare, însoţite de copiii ministranţi în straie albe, se încheie cu prelaţii în odăjdii sărbătoreşti. În biserica ticsită de pelerini, răsună orga şi începe serviciul divin festiv, de hramul Sfântului Grigorie Iluminatorul, celebrat necontenit, de aproape trei sute de ani, atât în vremuri glorioase şi prospere, cât şi în cele de restrişte şi sărăcie. Gherlenii şi oaspeţii lor se împărtăşesc din frumuseţea cântecelor bisericeşti armene şi-şi limpezesc sufletele fraternizând sub bolţile frumoasei catedrale în care la loc de cinste se află altarul Luminătorului.

Ziua Oraşului Armenesc, dar şi a Gherlei de astăzi

La fel s-a întâmplat şi anul acesta, de 15 iunie. Printre oaspeţii de seamă nelipsiţi de la această mare sărbătoare a Gherlei s-au numărat Varujan Vosganian, preşedintele Uniunii Armenilor din România, Hamlet Kasparian, ambasadorul Republicii Armenia la Bucureşti, Monseniorul György Jakubinyi, arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, şeful ordinariatului armeano-catolic din România. Istoricul Claude Mutafian a venit pentru prima oară la Gherla, deşi cunoştea de mult existenţa acestui oraş unic în Europa – proiectat şi construit de armeni. Istoricul francez, autor al unor studii de referinţă despre istoria medievală a armenilor, pregăteşte un proiect amplu de cercetare a istoriei armenilor est-europeni, care ar urma să se soldeze cu un studiu exhaustiv despre diaspora armenească din această parte de lume.

La iniţiativa primarului Gherlei, Marius Sabo – ataşat de istoria armenească a urbei -, Zilele Oraşului se organizează astfel încât să înglobeze sărbătoarea de Sfântul Grigore Iluminatorul. Cu acest prilej au sosit la Gherla primarii localităţilor înfrăţite din Italia, Germania, Elveţia şi Franţa. Ambasadorul Armeniei, Hamlet Kasparian – reprezentând şi oraşul Idjevan din Armenia, înfrăţit cu Gherla –a propus delegaţiei primarilor ca Gherla să devină capitala europeană a oraşelor înfrăţite, ceea ce ar putea atrage turişti şi ar contribui la salvgardarea moştenirii istorice a oraşului.

Gazde desăvârşite, armenii gherleni, cu mic cu mare, pregătesc sărbătoarea de Sfântul Grigore Iluminatorul cu luni înainte, străduindu-se să le ofere pelerinilor hrană trupească şi sufletească.

Dacă agangiaburul (supa de urechiuşe cu hurut) este punctul forte şi peren al meniului cu care sunt ospătaţi cei 400 de pelerini aşezaţi la mesele lungi din pivniţa boltită, a casei parohiale, darurile pentru îmbogăţirea spirituală se diversifică an de an.

O nouă carte despre armenii gherleni de odinioară

Dacă anul trecut, de Sfântul Grigore Iluminatorul, a fost lansat primul volum din versiunea românească a Monografiei Oraşului Liber Regal Gherla, scrisă în veacul trecut de cărturarul şi profesorul Kristóf Szongott, de astă dată a fost prezentat cel de al doilea volum tradus în română: „Etnografia armenilor din Ungaria”. Volumul îngrijit de istoricul Lucian Nastasă şi tradus de Andrea Ghiţă, reuneşte atât tradiţiile şi obiceiurile armenilor transilvăneni – cu precădere gherleni – cât şi elemente importante din obiceiurile, tradiţiile, arta culinară, creaţia populară în poezie şi proză ale armenilor din Asia şi Bucovina.

În alocuţiunea de la lansare Varujan Vosganian, preşedintele UAR, a arătat că se preconizează ca proiectul traducerii integrale a acestei monografii, esenţiale pentru cunoaşterea armenilor din Transilvania, să se încheie în 2015.

Picturi şi imagini vii

Noul sediu al centrului cultural armenesc din Gherla, spaţios şi amenajat cu gust, a găzduit două expoziţii relevante pentru zestrea gherleană. Într-o sală vizitatorii au putut admira picturi şi sculpturi vechi din patrimoniul bisericii armeneşti, iar în cealaltă icoane pe sticlă create cu măiestrie şi originalitate de Ermone Zabel Martaian, o pictoriţă din ce în ce mai apreciată, descendenta unor covorari vestiţi din Gherla. Fotografiile artistului budapestan János Kapdebo au completat în mod fericit mozaicul expoziţional de la centrul cultural armean din Gherla.

Tinerii comunităţii armeneşti gherlene au bucurat ochii şi inimile oaspeţilor cu dansuri armeneşti lirice şi antrenante, vădind dorinţa de a-şi afirma identitatea şi de a reînnoda legătura cu armenitatea orientală.

Impresii de pelerin

De câţiva ani mă număr printre pelerinii de la hramul Sfântului Grigore Iluminatorul şi cel mai mult mă impresionează modul în care se mobilizează comunitatea armenilor din Gherla, puţin numeroasă dar cu atât mai dedicată, pentru a mulţumi oaspeţii şi a crea o atmosferă de neuitat. După cum spune Ioan Esztegár, preşedintele UAR Transilvania, hramul Sfântului Grigore este ca un ospăţ în familie. Totul e făcut de gazde, fără a fi angajat vreun bucătar sau ospătar. Dacă bărbaţii se ocupă de aprovizionare şi organizare, femeile (armencele sunt gospodine desăvârşite, atestă şi Kristóf Szongott în Monografia sa) deretică, aşează masa, gătesc bucatele delicioase şi tot ele le servesc graţioase şi cu zâmbetul pe buze. Dar tot ele, armencele din Gherla, îmbrăcate în frumoasele rochii cu pasmant auriu, cântă în cor la serviciul divin şi, mai nou, (cele mai tinere) fac parte din formaţia de dansuri.

Am constatat cu amărăciune absenţa Cavalerilor Mantiilor Roşii care an de an soseau de la Gheorgheni pentru a-şi prezenta onorul la hramul Sfântului Grigore Iluminatorul, constituind o prezenţă emblematică la această mare sărbătoare a armenităţii…Anul acesta au lipsit… Sper să-i revăd anul viitor, alături de conaţionalii lor de pretutindeni.

Am să închei subliniind un gest mărunt, dar cu atât mai semnificativ, al gazdelor. Fiecare pelerin a primit drept merinde o felie de kata, prăjitura pe care odinioară strămoşii lor, vrednicii neguţători gherleni, o duceau în desagă pentru a-şi ostoi foamea pe drumurile lungi în urma cărora şi-au agonisit avutul şi au consolidat oraşul – metropola armenească.

(o altă versiune a acestui articol a fost publicată în revista araratonline)