Am petrecut recent o vacanţă de 10 zile la Londra şi Copenhaga şi, ca de obicei când mergem în marile oraşe ale lumii, încercăm să ne programăm vacanţa în aşa fel încât să prindem şi câteva spectacole de operă bune. De mulţi ani, împreună cu soţia, am reuşit să vedem cele mai frumoase săli de operă din lume, cu spectacole prestate de cântăreţi şi dirijori faimoşi. 

Am petrecut recent o vacanţă de 10 zile la Londra şi Copenhaga şi, ca de obicei când mergem în marile oraşe ale lumii, încercăm să ne programăm vacanţa în aşa fel încât să prindem şi câteva spectacole de operă bune. De mulţi ani, împreună cu soţia, am reuşit să vedem cele mai frumoase săli de operă din lume, cu spectacole prestate de cântăreţi şi dirijori faimoşi. 

Pasiunea pentru operă e un fel de „microbism”

Poarta înspre operă ne-a fost deschisă de părinţii care ne duceau la spectacole la opera din Cluj, încă din copilărie, şi ne-au pus bazele unei pasiuni care ne-a dat satisfacţii artistice foarte mari în decursul vieţii.  Cele câteva opere la care m-a dus mama în copilărie mi-au rămas întipărite în suflet şi după mulţi ani efortul mamei mele de a-mi inspira dragostea pentru operă a dat roade din belşug. 

Fiul nostru cel mare s-a uitat la albumul cu poze din vacanţa recentă şi ne-a adresat o întrebare cheie: “ Totuşi, nu vi se pare exagerat să mergeţi la patru spectacole de operă?” Răspunsul nostru a fost: “ Bineînţeles că nu, dimpotrivă, tu câte meciuri de baseball ai văzut în acest timp? ” Pasiunea pentru operă este asemănătoare cu pasiunea pentru evenimente sportive, un fel de “microbism” dar la un alt nivel. Chiar dacă am văzut o operă de multe ori, fiecare interpretare este diferită. Cântăreţii şi orchestrele au zile bune, zile nu prea bune şi câteodată excepţionale. Când prindem un spectacol excepţional este un eveniment euforic. Vocea umană ca instrument muzical are calităţi unice şi extraordinare de a scoate emoţiile cele mai adânci din spectatori.

La Copenhaga am fost mai mult impresionaţi de noua clădire a operei decât de calitatea spectacolului “Tannhäuser”.  O clădire modernă, pe malul apei cu o vedere minunată înspre palatul regal, la fel de pe celălalt mal, de la palat opera este majestuoasă. 

Holul cel mare este foarte frumos din punct de vedere arhitectonic dar are şi funcţionalitatea necesară. Sala privită din hol arată ca un dovleac dar interiorul este foarte confortabil cu o acustică excelentă.

Fericiţii posesori ai biletelor râvnite de întreaga Londră

Pentru spectacolele din Anglia, planificarea a început cu multe luni înainte. Cele trei opere pe care ţineam neapărat să le vedem au fost “Don Carlo” şi “La Donna del Lago” la Royal Opera (Covent Garden), de asemenea “Falstaff” la Glyndebourne. Am reuşit să obţin bilete prin plată de suprapreţ  oficială.  Am devenit membrul societăţii  “Friends of Covent Garden”, grup la care aparţii numai după ce ţi-ai plătit cotizaţia,  pentru a avea dreptul de a cumpăra bilete înaintea muritorilor de rând. Biletele au fost epuizate în câteva ore. Eu fiind în Washington, m-am trezit la patru dimineaţa să prind pe Internet deschiderea casei de bilete virtuale la ora 10 la Londra. În câteva minute tranzacţiile au fost făcute electronic şi noi eram fericiţii posesori ai  biletelor râvnite de întreaga Londră iubitoare de operă. Cele două spectacole la Covent Garden erau cu cei mai faimoşi cântăreţi, Jonas Kaufmann în rolul titular din Don Carlo şi Joyce DiDonato cu Juan Diego Florez şi Daniela Barcelona  în “La Donna del Lago”. Spre norocul nostru nici unul din cântăreţi nu s-a îmbolnăvit (se mai  întâmplă) şi am avut plăcerea de a participa la spectacole excepţionale la cel mai înalt nivel artistic.

La Covent Garden în compania vedetelor de operă

Opera Don Carlo, pe care o mai văzusem de multe ori a fost extraordinară mai ales datorită interpretării lui  Jonas Kaufmann care a fost superbă. Pe Kaufmann l-am văzut prima dată cu ani urmă, când şi-a făcut debutul pe scena operei Metropolitan din New York în “Traviata”, alături de marea soprană Angela Gheorghiu.

La acel spectacol  am remarcat calitatea excepţională a tenorului, dar bineînţeles atunci, pe bună dreptate, vedeta era Angela. De atunci Kaufmann s-a ridicat în eşalonul tenorilor şi în prezent este considerat de mulţi ca cel mai bun tenor.

O doua operă la Covent Garden, “La Donna del Lago” a fost şi ea excepţională. Este o operă pe care nu o mai văzusem pe viu, este pusă în scenă destul de rar deoarece este în stilul “bel canto” şi cere un număr mare de voci excepţionale. Spectacolul a avut un succes răsunător, a avut şi o transmisie directă la multe săli de cinematograf din Europa. Soliştii Joyce DiDonato, Juan Diego Florez şi Daniela Barcelona au avut o performanţă extraordinară. La sfârşitul ambelor spectacole, am reuşit să obţinem şi o mică întrevedere în culise cu Jonas Kaufmann şi cu Joyce DiDonato. Au fost extrem de drăguţi şi amabili cu noi în scurtele minute pe care ni le-au acordat.

In culise cu Jonas Kaufmann

De câte ori reuşesc să mă întreţin personal cu o mare vedetă după un spectacol de operă mă simt în al nouălea cer! A fost prima întrevedere cu Jonas Kaufmann care în general nu acordă asemenea întrevederi, dar cu noi a făcut o excepţie fiind aniversarea căsătoriei şi mai ales că ne-am deplasat la Londra să-l vedem.

Discutând cu Joyce DiDonato

Cu Joyce ne mai întîlnisem la New York după marele ei succes în “Maria Stuarda” şi deja ne ţinea minte. Nu avusese timp să-şi schimbe costumul aşa că spre fericirea mea am reuşit să-mi fac o poză cu ea în costumul din ultimul act – un vis împlinit al unui iubitor de operă.

Joyce Di Donato la căderea cortinei

La Glyndenbourne: eleganţă, atmosferă pastorală şi operă de mare calitate

Cele două opere de la Covent Garden au fost printre cele mai bune spectacole pe care le-am văzut, în schimb surpriza cea mai mare a fost vizita la Glyndebourne. Acest festival de vară este renumit pentru spectacole cu viziuni noi şi inedite dar mai ales pentru ambianţa extraordinară unde au loc aceste spectacole. Glyndebourne este lângă oraşul Lewes în regiunea Sussex, la sud de Londra.  Fondatorul festivalului a fost John Christie care a moştenit  un conac vechi şi o moşie de la bunicul lui în 1920.

Vechiul conac transformat în sală de operă

Fiind mare iubitor de muzică clasică şi operă, a instalat o orgă intr-o sală şi organiza serate musicale. La una din serate a cunoscut-o pe viitoarea soţie, Audrey Mildmay, o soprană care l-a convins să construiască o sală de operă şi să organizeze un festival de vară dupa modelul festivalului Bayreuth din Germania. Primul festival s-a ţinut în 1934 şi cu mici excepţii tradiţia a fost continuată anual până în prezent.

Spectacolele la Glyndenbourne sunt coordonate cu mersul trenurilor. Majoritatea spectatorilor vin de la Londra şi festivalul dă instrucţiuni foarte clare pentru trenul de Lewes, iar la gară aşteaptă autobuzele festivalului care ne-au dus pe la Glyndenbourne. Ştiam dinainte ca lumea este foarte elegantă dar nu ne-am aşteptat chiar la aşa multă eleganţă, mai ales că este un festival de vară. Deja pe tren am observat foarte multă lume în vagonul nostru îmbracaţi în tuxedo şi rochii de seara. Iniţial am crezut că este probabil orchestra dar când am ajuns la gara Lewes ne-am dat seama că  erau de fapt spectatori.

Am sosit la Glyndebourne cu două ore înainte de începerea spectacolului ,ceea ce ne dat posibilitatea să ne plimbăm pe moşie şi să admirăm peisajul bucolic care ne amintea foarte mult de “spaţiul mioritic” şi să participăm şi noi la picnicul britanic. 

În jurul nostru erau coline de un verde adânc, evidenţă de ploi multe (care din fericire ne-au scutit) sute, poate chiar mii de oi păscând paşnic şi miei de primăvară zburdând care împreună cu mamele făceau muzica lor unică “..mheee-bheee-mheee-bheee… Sala de spectacole este modernă, reconstruită în 1994 cu 1,200 de locuri. Spectacolul începea la 16:30, dar mulţi au ajuns cu mult  înainte pentru a avea un picnic delicios la iarbă verde, înconjuraţi de o privelişte idilică.  Cei care preferau să se aşeze în iarbă îşi aduceau pături mari pe care puneau  coşurile cu mâncare şi băuturi (şampania părea să fie băutura preferată).

Cei care veneau cu automobilul aveau echipament special de picnic şi îşi aşezau mesele şi scaunele lângă un lac la umbra sălciilor.  Am observat că la multe mese erau tacâmuri elegante, farfurii de porţelan fin, pahare de şampanie din cristal, nu plasticul cu care suntem obişnuiţi la picnicuri în Statele Unite. Toată atmosfera era extrem de britanică, cu bun gust şi majoritatea discuţiilor erau în voci scăzute fără ţipete la care ne-am fi aşteptat în aer liber.

S-a jucat “Falstaff”, o operă extrem de potrivită pentru atmosfera britanică mai ales că a fost într-o regie modernă care a mutat acţiunea în jurul anilor 1949-50. Spectacolul a fost de un nivel artistic foarte ridicat şi a primit o critică foarte bună, unii chiar numindu-l o producţie model pentru alte companii de operă. Pauza dintre cele două acte a durat 90 de minute ca să dea spectatorilor timp suficient să-şi continue picnicul sau să savureze deserturile şi băuturile oferite de restaurant.

Pentru cei ca noi, care nu aveam echipament de picnic, restaurantul avea oferte pentru închiriere de echipament şi bineînţeles mâncare şi băutură. Întreaga experienţă a ţinut de la ora 13:00 când am plecat din Londra până la ora 22:00 când am revenit la hotel, dar a fost una din cele mai frumoase experienţe de vacanţă.

Falstaff, după căderea cortinei

Opera ca gen muzical a avut o renaştere în 1983 când s-a introdus supratitlul pentru operele cântate în limba originală. Acest avans tehnologic, folosit pentru prima dată în Canada a făcut opera mult mai accesibilă pentru mase. Numărul de spectatori a crescut constant după introducerea supratitlurilor.  O altă inovaţie care a făcut opera accesibilă pentru toţi a fost în 2006 când Metropolitan Opera din New York a început transmisii directe din New York la mii de cinematografe unde milioane de spectatori pot viziona opere  de calitate excepţională la un preţ minim. Sper ca iubirea mea de operă să fie contagioasă şi să îndemne şi pe alţii să savureze acest gen muzical îndrăgit de milioane din toată lumea mai ales că acum este mult mai accesibilă.