Mike Klein: VALENŢELE LIBERTĂŢII AMERICANE

De 4 iulie seara, la fel ca aproape  în fiecare an, voi merge cu familia  în centrul Washington-ului,  mă voi aşeza pe iarbă lângă monumentele dedicate lui George Washington şi  Abraham Lincoln, voi admira peisajul sutelor de mii de oameni care, cu mic şi mare, se adună în fiecare an, nesiliţi de nimeni,  să celebreze ziua naţională. Evenimentul se încheie cu jocuri de artificii superbe şi  întotdeauna plec acasă fericit că trăiesc ca om liber intr-o ţară minunată.

 

 

În fiecare an când ne apropiem de Ziua Independentei, mă gândesc cu nostalgie la ziua de 4 iulie 1975 când am primit prin poştă de la Ministerul de Externe o carte poştală care mă informa că cererea mea de plecare definitivă din România pentru reunirea cu soţia mea din Statele Unite a fost aprobată.  În aceeaşi seară la televizor, târziu, după telejurnalul de noapte a apărut şi ambasadorul american cu o mică cuvântare despre semnificaţia zilei de 4 iulie  care a pus bazele nu numai ale independenţei noului stat democratic american, ci şi ale libertăţii americane. 

Mi-a luat mulţi ani de experienţă în Statele Unite ca să încep să înţeleg că democraţia nu-ţi  garantează libertatea în multe aspecte ale vieţii, mai ales dacă nu faci parte din majoritate care poate impune orice legi pe baze democratice, dar în acelaşi timp poate uzurpa drepturile şi libertăţile minoritarilor.  Modelul democratic american are destule separări  şi verificări independente ale constituţionalităţii legilor ca să nu fim în pericol de abuz de putere , dar totuşi au fost multe…  însă majoritatea au fost descoperite şi rectificate.

Evenimentele recente ale cazului Snowden mi-au amintit de scandalul Watergate.  Când am ajuns  la New York  în 1975, scandalul Watergate era în floare şi a provocat  demisia preşedintelui , un caz fără precedent  în istoria americană.  Eu, crescut în România comunistă,  nu prea înţelegeam tot tărăboiul. Pentru mine era la mintea cocoşului că preşedintele are oameni care înregistrează convorbiri telefonice. Tot estul Europei ştia că la telefon trebuie să ai grijă ce vorbeşti.  Crima preşedintelui  Nixon nu a fost că a aprobat aceste înregistrări, ci că a încercat să muşamalizeze toată afacerea şi pe urmă a depus mărturie mincinoasă, pentru care ar fi trebuit să intre la puşcărie dar a fost graţiat mai târziu de preşedintele Ford.

Snowden a relevat recent informaţii pe care probabil multă lume le bănuia, dar nu le  ştia cu siguranţă.  Era cunoscut faptul că toate companiile de telefonie ţineau evidenţa convorbirilor (nu conţinutul, doar cine cu cine a vorbit, când şi ce durată a avut convorbirea) şi că la cererea autorităţilor, bazată pe acte juridice, puneau la dispoziţia guvernului aceste informaţii. Ceea ce nu se ştia era faptul că guvernul, în mod secret, a aprobat o lege prin care a finanţat construirea unei  baze uriaşe de date şi adună informaţii despre toate convorbirile telefonice. Nu aveau voie să le consulte decât prin ordin juridic (secret şi el) privind persoanele bănuite de terorism. Se stipula, de asemenea, ca unul dintre vorbitori să fi fost din altă ţară.  În plus s-a recunoscut că toate mesajele de email sunt stocate într-o bază de date uriaşă, putând fi citite numai în cazul în care guvernul  are bănuieli că cineva are intenţii teroriste.  În mare parte şi asta se ştia întrucât majoritatea companiilor fac copii la toate mesajele şi le depun intr-o bază de date în arhivă. În anterior acestor dezvăluiri Guvernul avea dreptul ( bineînţeles cu ordin juridic) să acceseze bazele de date ale companiilor şi să folosească informațiile. Revelaţia cea mare este că guvernul nu se mai bazează pe aceste companii, ci pune mâna pe toate informaţiile şi le ţine intr-un loc secret în Utah, având dreptul să folosească informaţiile când există suspiciuni asupra anumitor indivizi.

Spre deosebire de cazul Watergate când preşedintele şi oamenii săi au încălcat în mod flagrant legea, de data aceasta se pare că totul a fost legal, aprobat de comisii guvernamentale şi organe juridice . Dar părerile sunt foarte împărţite şi se pare că ce este legal, nu este neapărat  şi constituţional.  Deocamdată cel care a încălcat legea şi este acuzat de trădare este acest James Snowden, un tânăr de 30 ani cu o conştiinţă civică foarte dezvoltată ,care susţine că menţinerea acestei  baze de date contravine constituţiei, mai ales a amendamentului  4 care interzice percheziţia şi confiscarea documentelor de la cetăţeni, fără motive bine întemeiate şi fără ordin juridic.  Întrebarea cheie este dacă deţinerea tuturor convorbirilor telefonice şi mesaje email ale populaţiei  în baza de date ale guvernului, chiar dacă se jură că nu se uită la ele  decât cu ordin judiciar, constituie o încălcare a constituţiei, în mod special a amendamentului  4?

Se pare că pe mulţi americani nu îi deranjează faptul  că guvernul are acces la aceste informaţii. S-au obişnuit de mult  cu ideea că tot ce merge prin telefon sau email poate deveni public aşa că nu s-au revoltat prea tare, mai ales când totul este în numele “securităţii naţionale”.  Dar mulți sunt extrem de revoltaţi şi vor să schimbe lucrurile. Frumuseţea sistemului  juridic american este că orice lege,  chiar dacă a fost votată în unanimitate în congres şi semnată de preşedinte, poate fi anulată de curtea supremă pe motive că nu se conformează constituţiei.  Cineva trebuie să intenteze un proces şi pe urmă încet-încet ajunge în faţa curţii supreme unde legea poate fi anulată dacă contravine constituţiei. Cel mai bun exemplu a fost legea desecrării drapelului american.  Cu mulţi ani în urmă, membrii congresului, dezgustaţi de faptul că arderea drapelului american de diferiţi demonstranţi  era o modalitate legală de exprimare a libertății individului care nu era de acord cu acţiunile guvernului, au adoptat un proiect de lege  şi l-au aprobat în congres şi senat, cu o majoritate zdrobitoare, iar preşedintele l-a semnat imediat. Bineînţeles foarte puţini politicieni ar fi avut curajul să se împotrivească la o asemenea lege. Dar curtea supremă care este total independentă,  cu membrii aleşi pe viaţă, a decis că a arde drapelul american ( dar respectând legile incendiare  ca să nu aprinzi şi casa vecinului) este un mod de exprimare perfect legitim pentru cei care nu sunt de acord cu guvernul.  Explicaţia a fost că dacă azi legiferezi desecrarea drapelului, mâine legiferezi portretul preşedintelui  şi uite aşa ajungi la “epoca de aur” când nu mai poți să spui nimic împotriva guvernului. 

Dreptul de exprimare este aproape sacru în Statele Unite, ca urmare mulţi îşi pot exprima părerile care sunt ofensive pentru  alţii (cum ar fi negarea Holocaustului sau purtarea însemnelor naziste  în mod public) dar pentru a păstra drepturile de exprimare ale tuturor cetăţenilor nu se pot interzice exprimări numai pe motiv că unii sunt ofensaţi.  Este preţul libertăţii şi dacă exprimarea individului nu incită la violenţă şi nu încalcă drepturile altuia este perfect legală oricât de dezgustătoare o găsesc unii.

Nu ştiu cum se va termina cazul Snowden, dar am încredere în sistemul American, chiar dacă are imperfecţiuni majore , şi sunt mai fericit să trăiesc aici decât în oricare altă ţară care se laudă cu o democraţie mai echitabilă. Poate că Statele Unite nu este locul cel mai echitabil din lume ,dar libertatea individului este pe prim plan,  ceea ce pentru mine este extrem de important.

De 4 iulie seara, la fel ca aproape  în fiecare an, voi merge cu familia  în centrul Washington-ului,  mă voi aşeza pe iarbă lângă monumentele dedicate lui George Washington şi  Abraham Lincoln, voi admira peisajul sutelor de mii de oameni care, cu mic şi mare, se adună în fiecare an, nesiliţi de nimeni,  să celebreze ziua naţională. Evenimentul se încheie cu jocuri de artificii superbe şi  întotdeauna plec acasă fericit că trăiesc ca om liber intr-o ţară minunată.

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *