Număr vizualizări 302 ori
În septembrie 1946 am primit de la centrala telefonică un aviz urgent pentru o convorbire cu Bucureștii. Era zi de Șabat, în care, din motive religioase nu obișnuiam să întrebuințez telefonul, dar, luând seama de urgența avizului, m-am deplasat totuși la centrală, cerând telefonistei să întrebe cine se află la celălalt capăt al firului.
Aflându-mă la Centrala mișcării la București, mă deplasam de două ori pe an la Botoșani, pentru a prăznui Seder-ul de Pesah și Sărbătorile de toamnă, împreună cu părinții.
În septembrie 1946 am primit de la centrala telefonică un aviz urgent pentru o convorbire cu Bucureștii. Era zi de Șabat în care, din motive religioase, nu obișnuiam să întrebuințez telefonul, dar luând seama de urgența avizului, m-am deplasat totuși la centrală, cerând telefonistei să întrebe cine se află la celălalt capăt al firului. Nu era altul decât Ioel Zilberfarb, șaliah-ul (solul din Eretz Israel) al mișcării Bnei Akiva – mișcarea sionistă religioasă de tineret. Ioel era fiu de Rabin hassidic și dacă el m-a alertat în zi de Șabat, am intrat în cabină. Prima frază a lui Ioel a fost „M-am consultat cu rabini, așa că fii liniștit, profanarea Șabatului este îndrituită.”
Era vorba de iminenta plecare a unui vas cu emigranți ilegali și Ioel îmi cerea să obțin un vagon special CFR pentru Haluțim (pionieri) din Botoșani și să vin cu ei la București încă în acea la noapte.
Relațiile mele în orașul meu natal m-au ajutat să obțin cele cerute și toată ziua de sâmbătă am petrecut-o colindând pe la cei vizați, comunicându-le vestea plecării imediate, veste care i-a bucurat mult. Cei din mișcarea mea au înțeles că dacă în sfânta zi de Șabat Șlomo se ocupă cu aranjarea plecării, își pot permite să-și facă bagajele. Dar mare a fost mirarea celor din mișcările de tineret nereligioase că Șlomo, cunoscut pentru respectarea prescripțiilor legate de Șabat, a ajuns să le încalce pentru Alia.
Seara toți Haluțimii erau prezenți pe peronul gării și s-au mirat că au la dispoziție un vagon separat care urma să fie atașat la Vereşti, trenului de București. (Botoșani era o stație laterală și călătorii din Botoșani trebuiau de obicei să schimbe trenul la Verești). Pentru Haluțim a fost o mare ușurare, netrebuind să-și care bagajele grele de la un tren la altul, mai ales că trenul venit din nord se oprea la Verești doar câteva minute.
A fost pentru prima oară în viața mea că am încălcat prescripțiile Șabatului.
