Paula Duţă: IMPRESII din TUCSON – PLIMBARE prin CENTRUL ISTORIC

Am senzaţia că vin de pe altă planetă în acest oraş imens unde nu-mi este familiară nici vegetaţia, nici forma caselor şi nici măcar maşinile care împânzesc bulevardele lungi. Primesc o hartă cu obiectivele ce pot fi vizitate în cadrul unui tur care depăşeşte puţin 4 km, făcând un calcul aproximativ la cele două mile şi jumătate. Tucsonul s-a născut la poalele muntelui Sentinel…

 

Am ajuns în Tucson cu o seară înainte, după o zi întreagă petrecută mai mult prin aer şi sporadic pe sol.

La ora 7 dimineaţa aerul deşi împânzit de o căldură molatecă în mod cu totul surprinzător este răzbătut de un vârtej de triluri vioaie. Lumina este copleşitor de puternică, crudă ca un animal de pradă ce stă la pândă.

Mă opresc la benzinăria de lângă hotel să-mi cumpăr apă şi o întreb pe vânzătoare cum să ajung în centru, cu autobuzul sau cu taxiul…Provoc o cascadă de râs cu dinţi albi imaculaţi şi proeminenţi printre buze cărnoase deschise într-un zâmbet larg. “ Ei, dacă doreşti taxi mai bine-ţi închiriez maşina mea ! Este foarte simplu şi ieftin, mergi până la prima intersecţie, traversezi către Subway şi iei de acolo autobuzul nr.8 care te lasă lângă Visitor Center “….

Totul este atât de imens încât pentru câteva clipe mă simt pierdută.

Mă încurajează cerul de un albastru fără cusur. Lângă bulevardul uriaş nu-mi pot înfrâna stinghereala aşteptării permisiunii de a traversa care se retrage cu mare grabă de abia când am ajuns la refugiul din mijlocul spinării de asfalt. Voi mai aştepta o rundă, este zi liberă, nu mă grăbesc, apăs pe temporizatorul semaforului, cred că-i setat la fluxul maşinilor ce se scurg continuu, pietoni la ora asta sunt foarte puţini.

Apare autobuzul liniei Sun-Tran. Am cei 1.5$ pregătiţi să-i pun în aparatul de lângă şofer. Mă retrag pe o banchetă aflată mai în faţă. În ultimul moment se urcă o persoană nevăzătoare cu un câine dresat special să-i fie însoţitor şi se aşează pe bancheta din faţa mea în timp ce prietenul ei discret i se furişează lângă picioare. Şoferul este degajat şi politicos, glumeşte cu doamnele vârstnice care-i dau replica râzând, coboară o platformă pentru persoanele care au sacoşe pe roţi şi opreşte în staţii intermediare când este solicitat, iar atunci când îl întreb unde-i destinaţia mea îmi răspunde că mă va atenţiona.

Decretez în sinea mea Sun-Tran-ul drept o experienţă ce nu ar trebui ratată, cel puţin de către vizitatorii din România.

Îndreptându-mă către centrul de informare turistică al oraşului sunt absorbită brusc într-un păienjeniş de clădiri ce-mi trezesc senzaţia halucinantă că am pătruns într-o lume în care pereţii sunt vii, adunând laolaltă culorile curcubeului.

Locul se numeşte La Placita şi reconstituie o piaţă tipic mexicană cu case stil adobe şi birouri dispuse pe două nivele ce par a se despărţi printr-un labirint de culoare şi scări, restaurante si baruri aflate pe alei ce se întrepătrund sub arcade umbroase, trepte garnisite cu modele florale ameţitoare care duc spre terase deschise în soare.

În Plaza De Mesilla se află o replică a unui chioşc vechi din 1880 marcând staţia de diligenţe care veneau dinspre Mesillia-New Mexico sau San Diego.

Vizavi de el observ centrul de informare turistică pe care-l caut. Este puţin înainte de ora 9. Cu toate că oficial nu este încă ora de deschidere, doamna de la centrul de informare turistică mă invită să intru în biroul ei care seamănă cu un magazin de suveniruri, zâmbindu-mi complice că m-a văzut mai devreme plimbându-mă prin complex. Îşi deschide pliantele dorind să ştie dacă sunt cu maşina sau intenţionez să fac plimbarea pe jos, apoi îmi oferă cartea de oaspeţi a zilei respective. Am senzaţia că vin de pe altă planetă în acest oraş imens unde nu-mi este familiară nici vegetaţia, nici forma caselor şi nici măcar maşinile care împânzesc bulevardele lungi.

Primesc o hartă cu obiectivele ce pot fi vizitate în cadrul unui tur care depăşeşte puţin 4 km, făcând un calcul aproximativ la cele două mile şi jumătate. Sunt specificate parcările, toaletele publice şi ţâşnitoarele. Toate atracţiile sunt conectate între ele pe trotuar, dincolo de intersecţii, printr-o linie turcoaz care porneşte şi revine la final în dreptul centrului de informare turistică. Oare sursa de inspiraţie a fost povestea lui Prichindel care a presărat pietricele în urma lui pentru a nu se pierde în pădure ?

Tucsonul s-a născut la poalele muntelui Sentinel…

Similar multor oraşe din vestul Statelor Unite, expansiunea Tucson-ului s-a făcut pe tiparul străzilor ce se întretaie în unghiuri drepte formând o reţea densă cu centrul plasat la intersecţia bulevardelor Stone şi Broadway, în apropierea Placitei. Străzile numerotate se intersectează cu bulevarde purtând diverse nume care se întrepătrund într-un colorit local punctat de indicatoare verzi plasate la înălţime, paralele cu direcţia de mers. Pe măsura dezvoltării, a construcţiei liniei de cale ferată şi datorită prezenţei munţilor, oraşul a înghiţit o suprafaţă apreciabilă de teren către est, suprafaţă care în prezent este împărţită în numeroase cartiere care ajung să se învecineze cu colinele pe care se înalţă siluetele inconfundabile ale cactuşilor Saguaro, specifici Arizonei.

Oraşul se dezvăluie printr-o varietate de structuri cu un design deosebit şi variat, dar departe de a fii un oraş încă “aşezat”, este presărat de şantiere şi blocaje stradale marcate de semnul “ Wrong Way” făcând parte dintr-un imens efort de revitalizare susţinut de arhitecţi şi de comunitatea oamenilor de afaceri.

Centrul este împărţit în patru mari zone de interes : El Presidio District, Barrio Viejo, zona de artă şi de divertisment aflată pe Congress Street şi 4th Avenue, stradă istorică şi comercială încă străbătută de tramvai.

Unul dintre cele mai vechi locuri populate de pe întreaga suprafaţă a Statelor Unite, El Presidio District este presărat cu case adobe şi din cărămidă construite în stil îmbinat Spaniol şi Mexican, Anglo-American şi Eclectic.

Pe zona locuită iniţial de tribul Hohokam (circa 700-900 Era Noastră) s-au stabilit ulterior indienii Tohono O’odham, a căror rezervaţie se află astăzi către sud-vest, la câţiva kilometrii de oraş, aceştia fiind cei care au dat numele aşezării –„ S-cuk Şon”, însemnând „ satul izvorului întunecat de la poalele munţilor”.

În anul 1775 în centrul actualului Presidio District spaniolii au ridicat fortul militar Presidio de San Augustín del Tucson care marca frontiera nordică a Noii Spanii si care astăzi este încă un activ sit arheologic învecinându-se cu case istorice care datează din secolul al XIX-lea.

Telles Block (Old Town Artisans)

Loc plin de viaţă creativă, este un conglomerat de case mici comunicând una cu alta, formând un labirint de prăvălii care delimitează în interior restaurantul La Cocina ( însemnând Bucătăria ) şi o curte binecuvântată de umbra copacilor, unde a fost cândva o benzinărie.

Iniţial aici au existat doar grajduri şi atelierul de fierărie, iar peretele nordic mai pastrează urme din peretele fortului de unde erau respinse atacurile apaşilor. În 1888 Julius Goldblaum, negustor de lichioruri, a cumpărat proprietatea stabilindu-se aici cu familia şi punând temelia unei distilerii.

În prezent spaţiul este o carte de vizită puternică a artei locale, fiind saturat de obiecte de ceramică, sticlărie, picturi originale, fotografii, bijuterii de argint şi turcoaze de toate culorile, artă nativă-americană, cărţi, muzică şi îmbrăcăminte.

Pima County Courthouse, considerată prima construcţie cu adevărat grandioasă din Tucson, datează din 1929 fiind realizată în stil Colonial Spaniol Renascentist, cu un frumos dom de mozaic şi o grădină elegantă.

Barrio Viejo este unul dintre cele mai vechi districte ale oraşului care prin stilul său Hispanic readuce percepţia către rădăcinile sale istorice.

Celebru prin şirurile de case în stil adobe cu uşi multicolore similare celor din Mexic, cartierul este presărat de construcţii ce-şi etalează cu simplitate povara centenară prin care au trecut generaţii. Prezenţa culturii spaniole este surprinsă la fiecare colţ de stradă.

 

El Tiradito este un altar, loc popular al Cartierului Vechi. Se pare că este unicul altar catolic din SUA aflat pe pământ nesfinţit, unde este îngropat un bărbat care a fost ucis de soţul femeii pe care o iubea . Legendă sau realitate, imaginea sa a fost perpetuată până în prezent, permanent ard candele pentru eliberarea din purgatoriu a sufletului celui păcătos, dar şi pentru vindecarea inimilor zdrobite din dragoste.

Se spune că dacă treci pe aici, să-ţi pui o dorinţă şi să aprinzi o candelă. Sub soarele fierbinte lumânările pâlpâie printre fotografii cu îndrăgostiţi, icoane şi buchete de flori artificiale ascunzând epistole şi rugăciuni.

Pitorescul Fox-Theatre a fost realizat în stil Art-Deco în 1929, fiind primul cinematograf şi teatru de revistă din Tucson. Abandonat timp de 30 ani, în prezent găzduieşte evenimente cinematografice şi teatrale.

 

Una dintre picanteriile centrului istoric este Hotel Congress.

Construit în 1919 în apropiere de linia de cale ferată Southern Pacific, era adăpostul ideal al afaceriştilor proaspăt îmbogaţi veniţi din est. Notorietatea sa se datorează anului 1934 când membrii bandei lui Dillinger, căutaţi de FBI pentru jafuri, au închiriat aici o cameră. Întâmplarea a făcut să izbucnească un incendiu , iar unul dintre oamenii lui Dillinger a plătit un pompier pentru a le duce bagajele afară. Acesta i-a recunoscut din revista ilustrată “True Detective” şi a anunţat poliţia care i-a capturat într-o casă din apropiere doar în câteva ore, fără a se trage un singur foc de armă…Un succes răsunător al poliţiei din insignifiantul oraş Tucson. S-a dovedit că în bagajele salvate din incendiu se aflau un mic arsenal şi 23.816 $…

Astăzi hotelul este înfloritor, având un club de noapte mereu arhiplin şi un restaurant apreciat mai ales pentru performanţele patiserului celebru pentru deserturile sale.

Spre finalul periplului meu prin centrul Tucson-ului mă voi opri la

Catedrala Romano-Catolică Sf. Augustin, patronul sfânt al oraşului.

Este atât de cald încât simt că soarele mă ţintuieşte de asfalt. Rămân o bună bucată de timp în faţa intrării principale unde o faţadă impresionantă aduce laolaltă efigia Papei Pius al XI-lea, liderul spiritual din perioada construirii catedralei, yucca şi flori de Saguaro din deşertul Sonora şi reprezentarea Misiunii Catolice San Xavier del Bac aflată în rezervaţia tribului Tohono O’odham. Răcoarea din interior se aşterne ca o binefacere. Sunt mai multe persoane dacât am reuşit să văd pe stradă. Ascult o femeie citind din Biblie de la amvon, apoi revigorată îmi văd de drum pe linia turcoaz trecând pe lângă Maica Tereza aplecată spre picoarele rănite ale unui năpăstuit al sorţii.

„ You are in Wildcat Country „- îmi atrage atenţia un autobuz în timp ce mă îndrept spre staţia lui Sun-tran. Da, este vorba despre echipa de fotbal american a Universităţii Arizona…

Mai sunt încă multe de văzut, mâine va fi Universitatea Arizona, campusul şi muzeele aflate aici. Prima instituţie de învăţamânt superior din Arizona aflată printre primele 20 de universităţi din ţară îşi poartă efigia- „ A ”- pe vârful Sentinel, desupra locului de baştină al oraşului, devenind o imagine sugestivă pentru investiţia pe termen lung în educarea generaţiilor care i-au călcat pragul neîntrerupt din 1885.

Încă puţin şi mă voi afla în camera de hotel încărcată cu mai multe impresii decât pot acumula într-o singură zi.

Lăsându-le la decantat în note-book, îmi împachetez sandalele rupte într-o pungă şi le arunc la gunoi amuzată că am reuşit chiar dacă nu mi-am propus să-mi…” rup pingelele „…vorba românească a călătorului căruia îi stă bine cu drumul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *