Mirel Horodi: MITUL lui C.Z.CODREANU A DEBUTAT cu o CRIMĂ.

La sfârșitul lunii august, când mă întorceam din România în Israel, pe aeroportul din București, mi-a atras atenția la chioșcul de ziare o publicație, având pe copertă pe Corneliu Zelea Codreanu, în costum național. Trebuie să precizez că nu era vorba despre o publicație neo-legionară, cum probabil nu lipsesc, ci despre o publicație serioasă, revista lunară „Historia”, editată de trustul „Adevărul Holding”. Subiectul dezbătut în paginile revistei este achitarea Lui C.Z. Codreanu în procesul de la Turnu Severin, din mai 1925…

La sfârșitul lunii august, când mă întorceam din România în Israel, pe aeroportul din București, mi-a atras atenția la chioșcul de ziare o publicație, având pe copertă pe Corneliu Zelea Codreanu, în costum național. Am cumpărat-o și am început s-o răsfoiesc. Trebuie să precizez că nu era vorba despre o publicație neo-legionară, cum probabil nu lipsesc, ci despre o publicație serioasă, revista lunară „Historia”, editată de trustul „Adevărul Holding”. Subiectul dezbătut în paginile revistei este achitarea Lui C.Z. Codreanu în procesul de la Turnu Severin, din mai 1925, în care acesta era judecat pentru asasinarea prefectului de poliție din Iași – Constantin Manciu. Este vorba despre o acțiune mai puțin cunoscută, un asasinat de debut al lui Codreanu, care pe 25 octombrie 1924, în plină zi, l-a împușcat mortal pe Manciu și i-a rănit grav pe doi dintre subordonații acestuia. Arestat imediat, împreună cu câțiva tineri din grupul său, procesul său s-a desfășurat la Curtea cu Jurați din Turnu Severin.

Revista publică un amplu „Dosar Zelea Codreanu”, semnat de directorul publicației, cunoscutul publicist Ion Cristoiu, cu relatări amănunțite din presa epocii asupra procesului, atât din presa de stânga („Lupta”, „Adevărul” și ”Dimineața”) cât și din presa de dreapta („Universul”). Se poate spune că „dosarul” este alcătuit cu discernământ. În editorialul semnat de Ion M. Ioniță, redactorul șef al publicației, se arată că „în mod incredibil pentru un observator de astăzi, acuzatul este achitat de jurați pentru toate capetele de acuzare și pus imediat în libertate. Întoarcerea sa cu trenul de la Turnu Severin la Iași, generează manifestări de solidaritate pe traseu, iar Corneliu Zelea Codreanu este primit în triumf, ca un erou după câștigarea unei bătălii cruciale. Se naște mitul Zelea Codreanu și, de aici încolo, se deschide calea pentru apariția și ascensiunea Mișcării Legionare”. Editorialistul conchide: „Lecția este aspră. Un proces de drept comun capătă dimensiuni naționale și naționaliste. În loc să se judece o crimă se judecă un complot, iar asasinul devine un erou al apărării românilor amenințațide minoritățile devenite parte din România Mare”.

Autorul dosarului, Ion Cristoiu, care în emisiunea Eugeniei Vodă – „Profesioniștii” de la Televiziunea Română, din 21 noiembrie 2010, își exprima admirația față de Codreanu, acum, când se referă la fapte, recunoaște în preambul: „Pentru acuzația cu care fusese trimis în judecată, C.Z.Codreanu ar fi fost condamnat la muncă silnică pe viață dacă verdictul juraților era împotriva sa. Riscase și câștigase! La Turnu Severin, așadar, s-a convins C.Z.Codreanu că gestul extrem, poate fi, cu asumarea tuturor riscurilor, producător de capital politic uriaș. Gesturile extreme (crima, bătăile cu forțele de ordine) vor fi unul dintre principalele mijloace de acțiune ale Mișcării Legionare…” Și, Ion Cristoiu își încheie dosarul astfel: „Recitind (…) dezbaterile de la ședințele de la Turnu Severin, publicate de marile cotidiane ale vremii, în frunte cu ˂Universul˃, simți nevoia să te freci la ochi. Deși totul se desfășoară într-o sală de tribunal, deși la întâmplări participă magistrați, ai impresia că parcurgi reportaje nu de la un proces de omor, ci de la un miting politic”.

Din păcate nici măcar presa de stânga, din motive de așa zisă corectitudine politică, nu-i acuză pe jurați pentru verdictul lor scandalos. În editorialul din „Dimineața” se spune: „Sperăm că achitarea lui Corneliu Codreanu nu va însemna consacrarea mijloacelor brutale de luptă, căci ar fi trist pentru țară, dacă s-ar da o asemenea interpretare verdictului unor jurați, care trecând peste litera legii, au adus contribuția conștiinței lor în speranța împăciuirii și a liniștirii spiritelor”. Speranță zadarnică, legionarii, care atunci erau cuziști (membrii ai organizației Liga de Apărare Național Creștină – LANC, codusă de profesorul A.C.Cuza, din Iași; Legiunea Arhanghelului Mihail, care s-a transformat în Mișcarea Legionară, condusă de Codreanu, a fost înființată abia pe 24 iunie 1927), au continuat pe calea brutală a asasinatelor politice și a urii antisemite. Iar jurații, la a căror „conștiință” dornică de împăcare se referă presa de stânga, au „dezbătut” verdictul numai 5 minute și apoi s-au „tras în poză”, după achitare, cu acuzatul, arborând zvastica cuzistă. De aceea ne miră afirmația autorului dosarului, de la pag. 45, că „deși dat sub puterea emoției colective, verdictul juraților e corect din punct de vedere juridic”!?

Cred că, atunci, în 1925, nici presa de stânga nu seziza că acuzatul Codreanu, nu era o simplă unealtă a profesorului Cuza, ci viitorul conducător carismatic al extremei drepte din România. Referindu-mă la aceste evenimente, mi-am pus întrebarea cum s-au putut petrece asemenea fapte în România anilor interbelici și cum se explică mai ales comportarea opiniei publice. Răspunsul nu este greu de dat. Opinia publică din România era în esență antisemită, iar uciderea lui Manciu, prefectul care izbutise să restabilească ordinea într-un oraș marcat de turburări studențești, era în ochii ei justificată ca o măsură de apărare împotriva „jidanilor” și a celor vânduți acestora. Chiar cei care nu erau de acord cu acest comportament se temeau de amenințările legionarilor. Să nu uităm că antisemitismul românesc a fost puternic sprijinit de Biserica Ortodoxă Română, cu mare influență asupra populației. Iată ce declara instanței de la Turnu Severin preotul de la Biserica Icoanei din Capitală: „…Cum vii tu, un preot, să aperi un om care a făptuit o crimă? – Eu îi voi spune însă: n-a fost o crimă – ci un fapt de virtute românească.” Orice comentariu la o asemenea afirmație a unui membru al clerului ortodox este de prisos.

Iar în prezent, așa cum arată Andrei Muraru într-un articol recent din revista „Observator Cultural” (nr.694, din 11.10. 2013), „anual marșuri de comemorare, tabere, întruniri și simpozioane pseudoștiințifice fac apologia legionarismului în România (…) Internetul și rețelele de socializare mustesc de ură, de ignoranță crasă și de teze halucinante, care sfidează nu doar adevărul istoric, ci și bunul-simț.”

În dosarul publicat de „Historia”, cititorii de bună credință, interesați de istorie, vor găsi informații interesante, dar probabil că cel mai mult se vor bucura, în cele din urmă, admiratorii Mișcării Legionare, care primesc un dar neașteptat: șase pagini cu fotografii nostalgice, publicate „în exclusivitate”, din istoria „glorioasă” a Mișcării.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *