Probabil  că sunt foarte rare familiile româneşti în ale căror case să nu găseşti, pe un raft bibliotecă sau chiar în bucătărie, Cartea de Bucate a Sandei Marin. În  întreaga istorie a gastronomie  autohtone, aceasta este cea mai populară antologie… Dar, pe cât de celebră a fost cartea, de-a lungul mai multor generaţii, pe atât de enigmatică a rămas identitatea reală a autoarei sale. Chipul Sandei Marin e şi mai puţin cunoscut decât numele ei adevărat, iar acest fapt se explică prin aceeaşi discretie proverbială ce a caracterizat viaţa autoarei celei mai faimoase cărţi de bucate scrisă în limba română.

Preambul

La facultate , în anul II , am avut profesor de chimie  pe acad . prof. dr. ing. Mihai Zapan, un model de dascăl,  înzestrat cu o cultură extrem de bogată, dornic să poarte dialoguri în orice domeniu şi să facă adevărate dizertaţii pe subiectul abordat de studenţi Dar mai destăinuia studenţilor şi alte lucruri.  Astfel, la un seminar ne-a spus despre soţia lui că are o pasiune în  culegerea de reţete culinare. Nu ne-a spus că a scris o carte şi nici că are pseudonimul Sanda Marin .   Mult mai târziu , după absolvire, după ce pierdusem legătura cu magistrul, nu mai  îmi amintesc prin ce întâmplare, un coleg mi-a spus că Sanda Marin este soţia profesorului nostru Mihai Zapan

Probabil  că sunt foarte rare familiile româneşti în ale căror case să nu găseşti, pe un raft bibliotecă sau chiar în bucătărie, Cartea de Bucate a Sandei Marin. În  întreaga istorie a gastronomie  autohtone, aceasta este cea mai populară antologie… Dar, pe cât de celebră a fost cartea, de-a lungul mai multor generaţii, pe atât de enigmatică a rămas identitatea reală a autoarei sale, deşi, aşa cum vom vedea imediat, nu a fost vorba nici pe departe de vreun destin iesit dincomun al cărui secret ar fi trebuit păstrat cu orice preţ. De altfel, chipul Sandei Marin e şi mai puţin cunoscut decât numele ei adevărat, iar acest fapt se explică prin aceeaşi discretie proverbială ce a caracterizat viaţa autoarei celei mai faimoase cărţi de bucate scrisă în limba română.

Adora să stea la cratiţă

În spatele pseudonimului „Sanda Marin” s-a ascuns, vreme de 61 de ani, o distinsă, cultivată şi talentată  doamnă, pe nume Cecilia Maria Simionescu – Zapan. Născută la laşi, la sfârşitul anului 1900, adică în decembrie, s-a  stins din viaţă timpuriu, la Bucureşti, în 1961. Este înmormântată la Cimitirul-ortodox  Bellu.

Cecilia Maria Simionescu, căsătorită cu inginerul chimist Mihai Zapan, nu a avut urmaşi direcţi. Diplomată în filologie la Paris, a urmat Conservatorul tot la Paris, unde a studiat pianul, şi cunoştea la perfecţiune trei limbi străine, anume franceza, engleza şi germana.

Provenind dintr-o familie înstărită, şi-a permis luxul să devină colecţionar de artă, amenajându-şi acasă o veritabilă pinacotecă, pe care a luat-o cu sine la Bucureşti, după mutarea, împreună cu soţul, în Capitală. În ultimii ani ai perioadei comuniste, acele valoroase tablouri mai puteau fi privite în Muzeul Colecţiilor de Artă, azi desfiinţat. Aşadar, o absolventă de Conservator la Paris cititoare a trei literaturi europene în original şi iubitoare a artelor frumoase, alege să rămână o bucătăreasă genială şi atât! Enigma, dacă poate fi vorba de aşa ceva, în sens ironic, o dezleagă poetul Mihai Sevastos, el însuşi autor al unei legendare cărţi de bucate, în volumul „Amintiri de la Viaţa Românească”, în care povesteşte pe scurt uimirea profesorului Simionescu în legătură cu talentul nativ pe care fiica sa îl dovedea în bucătărie: „De ce să mai fie profesor de literatură universală sau limbi străine, de ce să mai fie pianistă sau critic de artă, dacă fiică-mea adoră să stea la cratiţă, mai ales că nimereşte nişte mâncăruri nemaipomenite, ca maică-sa, Dumnezeu s-o ierte, şi unde mai pui că are şi inovaţii culinare?!?” – ar fi exclamat odată tatăl „Sandei Marin” în redacţia celebrei reviste literare ieşene. Se pare că aşa a început totul, de fapt… Exasperată, tot după mărturia lui Mihai Sevastos, care lucra deja la propria sa carte de bucate – pe care avea să o publice mai târziu – de reţetele confuze, uneori cu gramajele indicate greşit, care o făceau să „rateze” unele feluri de mâncare, Cecilia Măria Simionescu – Zapan s-a hotărât să îşi încerce norocul pe cont propriu şi, după mutarea la Bucureşti, a avut ambiţia şi abnegaţia să alcătuiască o asemenea antologie, pe care editura „Cartea Românească” i-a publicat-o în 1936, într-o primă ediţie, ce s-a dovedit un triumf neaşteptat. Cea dintâi ediţie, astăzi devenită o raritate bibliofilă – lipsind chiar şi din colecţiile Bibliotecii Academiei Române – cuprindea aproape zece mii de reţete, dar, în pofida faptului că era o carte relativ scumpă, din cauza dimensiunilor sale masive, nu a putut fi depăşită niciodată la tiraj nici de „Dictatura gastronomică” a lui Constantin Bacalbaşa (1500 de reţete), nici de volumul lui Mihai Sevastos (peste 2000 de reţete), apărute în anii următori! Este drept că în numeroasele reeditări ulterioare, mai ales cele din perioada comunistă, „Sanda Marin” a renunţat la numărul atât de mare de reţete, pentru a face volumul mai accesibil cumpărătorilor, ca preţ.

Până acum, după modesta noastră aproximare, s-au tipărit circa 18 ediţii din această carte, în peste 70 de ani, fiecare cu prelungiri repetate de tiraj, ajungându-se la un total necunoscut de exemplare vândute ce trebuie să fie de ordinul mai multor milioane de volume. După revoluţie, mai exact în 1996, Cartea de Bucate a Sandei Marin a avut şi o ediţie americană sub titlul „Traditional Romanian Cooking”, care cuprindea doar 1296 de reţete, faţă de monumentala ediţie princeps.

Salutul lui Păstorel

Înainte de-a vă cita integral prefaţa lui Păstorel Teodoreanu la prima ediţie a acestei cărţi, îi dăm cuvântul unui alt scriitor, de data asta contemporan, pentru a înţelege, foarte pe scurt, până unde a putut ajunge legenda unui pseudonim. În cartea Ioanei Pârvulescu, „Intelectuali la cratiţă”, apărută în anii din urmă, Andrei Pleşu, cu distincţia şi ironia intelectuală  ce-l caracterizează, face următoarea mărturisire: „Am crescut şi eu, ca mai toţi colegii mei de generaţie, sub semnul cărţii de bucate a doamnei Sanda Marin. În anii copilăriei, credeam însă că «Sanda Marin» e un singur cuvânt – «sandamarin» – desemnând o ustensilă, ceva cu care poţi găti orice! A lua «sandamarinu» echivala, pentru mine, cu a lua o cratiţă, un cuţit, să zicem, sau un fund de lemn pentru diverse operaţiuni de bucătărie… Am fost destul de uimit când am aflat, într-un târziu, că ustensila cu pricina e o carte şi că, de fapt, e chiar numele unei doamne.”  Antologic!

De aceea, nici nu trebuie să ne mai mirăm că,în perioada în care legenda ajunsese la apogeu, apăruseră tot felul de versiuni senzaţionale, cum ar fi, de pildă, zvonul din anii comunismului conform căruia „Sanda Marin” ar fi fost pseudonimul unui bărbat… Acum, însă, haideţi să dăm timpul înapoi, până la momentul debutului acestei legende, ca să citim împreună memorabilul salut al lui Păstorel! „Cartea Românească este prima casă de editură care şi-a permis luxul de a mă prezenta publicului românesc. Menţinându-se, în ce mă priveşte, pe aceeaşi linie paradoxală, vechea şi vrednica instituţie crede că a sosit momentul să inversăm rolurile, făcându-mi deosebita onoare de a mă solicita să o prezint eu pe ea, semnând cuvântul număr pârjoalele şi să-i bârfesc cumva cartofii… Când o mare editură, cum e Cartea Românească, se hotărăşte să scoată la iveală o carte de bucate înseamnă: primo, că a descoperit o lucrare bună şi secundo, că şi-a înţeles deplin rostul ei pe lume, fiindcă o bună carte de bucate e o nouă treaptă de marmură în suişul spre civilizaţie… De asta şi-a dat bine seama Cartea Românească, iar editarea acestui op e încă o dovadă!…. Excelentă, de asemeni, mi s-a părut ideea de a complecta numeroasele reţete practice (se vede imediat că sunt verificate!) cu o colecţie de menu-uri pe sezoane. Alegerea menu-ului e, pentru multe căsnicii, unul dintre cele mai penibile momente ale zilei, neîntrecut, poate, decât de acela al îngurgitării lui… – Ce mâncăm astăzi? în cartea doamnei Marin veţi găsi zilnic răspunsul. El poate fi modificat, desigur, dar gospodina nu se mai găseşte în faţa neantului…! Doamna Sanda Marin, pe care nu am onoarea să o cunosc personal, este, desigur, o foarte bună gospodină. Nu mă îndoiesc că la domnia-sa acasă se mănâncă bine. Asta e, fără îndoială, meritoriu! Sunt sigur că, mulţumită domniei-sale, se va mânca bine, în orice caz mai bine decât înainte, în foarte multe case. Şi asta e şi mai meritoriu! Pentru aceasta, o rog frumos să primească cele mai călduroase felicitări din partea mea

Post Scriptum

Dacă aţi citit cu atenţie această scurtă prezentare inedită, aţi remarcat, probabil, câteva dintre argumentele pentru care Cartea de bucate a „Sandei Marin” reprezintă un best-seller naţional: reţete scurte şi practice, feluri de mâncare exclusiv autohtone, fără snobisme inutile şi cu ingrediente la îndemână, inclusiv mai ieftine, plus iniţiativa de-a publica, în premieră, liste de meniuri adaptate după anotimpurile româneşti. Din păcate, multe dintre acestea au fost scoase din ediţiile ulterioare! Ar mai fi de făcut o precizare, la final. Majoritatea reţetelor Ceciliei Maria Simionescu-Zapan nu sunt originale, în sensul că ele diferă foarte puţin de felurile de mâncare prezentate şi în alte cărţi de bucate mai „elitiste”, în schimb textele de prezentare sunt foarte clare şi concise, pe înţelesul tuturor, lipsite de artificii stilistice simandicoase şi de o excesivă „literaturizare”.

(Prelucrarea unui articol scris deIon N. OPREA , publicat pe internet la  26 martie 2014)