LASZLO ALEXANDRU

Autor la rubrica Disputandum şi Lecturile mele

Născut în 4 mai 1966, Cluj) este un scriitor și un publicist de expresie română. E profesor de limba italiană și traducător din limbile franceză şi italiană în română. Provine dintr-o familie maghiarăde muncitori și țărani. A absolvit în 1989 secția română-italiană a Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai”. A participat, în condiții tensionate, la rebeliunea anticomunistă de la Cluj, din decembrie 1989. A descris succint, în cîteva texte publicate, circumstanțele în care au fost împușcați unii revoluționari clujeni.

E profesor de limba italiană la Colegiul Naţional G. Bariţiu” din Cluj. Debutul absolut în presa literară a avut loc în România literară, nr. 31/1991. A debutat editorial cu volumulÎntre Icar și Anteu, Cluj, Ed. Dacia, 1996. Și-a susținut în 1998 teza de doctorat cu titlulCriticul literar Nicolae Manolescu, în cadrul Facultății de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai”. A înființat în 1996 și conduce Fundația Culturală “Amici”. A înființatși a condus pe internet revista culturală poliglotăE-Leonardo (2003-2012). A participat la colocvii și simpozioane, a susținut conferințe în limbile română, italiană sau engleză, la Bucureşti, Cluj, Beclean, Bistriţa, Brăila, Chişinău, Sighetu Marmaţieiși Rodna, pe diverse teme de literatură română și italiană, precum și de comunicare culturală poliglotă pe internet. A prezentat în trei rînduri comunicări ştiinţifice la sesiunile internaţionale organizate de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, Bucureşti. A fost invitat special în numeroase emisiuni culturale radiofonice (la Radio Cluj, la CD Radio Cluj, la Radio România Internaţional etc.), precum și televizate (TVR2, TVR3, TVR Cluj, TV NCN Cluj etc.). Colaborează cu eseuri, polemici și traduceri la numeroase publicații literare românești tipărite, din țară și din străinătate (SUA, Israel, Germania, Italia), precum și pe unele site-uri de pe internet. Între ianuarie 2005 și ianuarie 2013 a avut o prezență permanentă în revista Tribuna de la Cluj, unde a avut o rubrică proprie. Între 2010 și 2012 s-a exprimat în comentarii culturale zilnice pe blogul revistei Tribuna. Între 2010 și 2011 a fost redactor asociat la revista lunară Obiectiv cultural din Brăila, unde a susținut o rubrică permanentă.

A publicat volume despre literatura română: Între Icar și Anteu, polemici,1996; Orient Expres, polemici, 1999;Grîul și neghina, polemici și alte eseuri, 2002;Criticul literar Nicolae Manolescu, studiu academic, 2003;ediția a doua, revăzută și adăugită, 2009; Vorbind, împreună cu Gheorghe Grigurcu și Ovidiu Pecican, 2004;Toate pînzele sus!, polemici, 2005; Viceversa!, polemici pro și contra lui Paul Goma, 2008; Muzeul figurilor de ceară, polemici, 2009; Viața de zi cu zi. Însemnări pe blog, 2011; Exerciții de singurătate. Însemnări pe blog, 2012; Tutti frutti. Însemnări pe blog, 2013.

A publicat volume despre limba şi literatura italiană: Dicționar italian-român, 1999; Dicționar practic italian-român și român-italian, 2003; Dicționar italian-român, român-italian, 2006; Memorator de limba italiană. Gramatică practică, 2007; Prin pădurea întunecată. Dialoguri despre Dante, în colaborare cu Ovidiu Pecican, 2011; Per la selva oscura. Dante parlato, in collaborazione con Ovidiu Pecican, 2013; A revedea stelele. Contribuții la studiul operei lui Dante, 2013.

A tradus cărţi din limba franceză: Romain Gary (Emile Ajar), Ai toată viața înainte, roman, 1993; Raymond Queneau, Zazie în metrou, roman, 2001; Raymond Queneau, Sîntem mereu prea buni cu femeile, roman, 2005; Catherine Siguret, Femei celebre pe divan (Colette, Virginia Woolf, Marlene Dietrich, Josephine Baker, Simone de Beauvoir, Edith Piaf, Maria Callas, Jackie Kennedy, Dalida, Françoise Sagan, Lady Diana), 2009.

A tradus cărţi din limba italiană: Luigi Accattoli, Karol Wojtyla. Omul sfîrșitului de mileniu, 1999; Renzo Allegi, Padre Pio. Omul speranței, 2001; Umberto Eco, A spune cam același lucru. Experiențe de traducere, 2008; Giovanni Papini, Dante viu, 2009; Patrizio Trequattrini, Furio, 2010; Patrizio Trequattrini, Șantajul, 2011.

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *