Un recent sondaj de opinie, realizat de Centrul Palestinian pentru Politică şi Cercetări, a relevat că, în cazul in care s-ar organiza în această săptămână alegeri prezidenţiale în Gaza şi Cisiordania, ele ar fi câştigate, cu 61%, de liderul Hamas, Ismael Hanyeh. Abia 32% dintre alegători l-ar vota pe actualul preşedinte al Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas. 79% din palestinieni consideră că războiul a fost câștigat de Hamas şi apreciază că o confruntare militară este cel mai bun mijloc de a se elibera de ocupaţia israeliană. 79% din cei chestionaţi afirmă că Israelul este răspunzător pentru izbucnirea războiului…
În mod firesc, pentru palestinieni, mai ales pentru cei din Gaza, imensele pierderi materiale şi umane în urma celor 50 de zile de război ar fi trebuit să atragă după sine un sentiment de mare dezamăgire faţă de liderii Hamas care i-au târât în această confruntare. Ar fi fost, după părerea mea, primul pas către schimbarea lor, pe cale democratică, prin vot. Aceasta mai ales că palestinienii au văzut că lansatoarele de rachete erau plasate pe teritorii dens populate, iar adesea lideri Hamas invitau copii şi femei în locuri apropiate de lansatoare, că la acordul de încetare a focului nu au obținut, cel puțin deocamdată, nimic din ceea ce au cerut. Dar faptele contrazic această presupunere şi este important de ştiut pentru viitoarele planuri strategice şi tactice ale Israelului şi ale statelor care vor negocia cu liderii Hamas.
Un recent sondaj de opinie – realizat de Centrul Palestinian pentru Politică şi Cercetări, in perioada 26 august-2 septembrie a.c. – ale cărui rezultate au fost publicate în presa israeliană, a relevat că, în cazul in care s-ar organiza în această săptămână alegeri prezidenţiale în Gaza şi Cisiordania, ele ar fi câştigate, cu 61%, de liderul Hamas, Ismael Hanyeh. Abia 32% dintre alegători l-ar vota pe actualul preşedinte al Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas. 79% din palestinieni consideră că războiul a fost câștigat de Hamas şi apreciază că o confruntare militară este cel mai bun mijloc de a se elibera de ocupaţia israeliană. 79% din cei chestionaţi afirmă că Israelul este răspunzător pentru izbucnirea războiului, iar 86%, deşi au fost martori, susţin că nu s-ar fi lansat rachete de pe teritorii dens populate. Referitor la acordurile de încetare a focului, ca o consecinţă a celor arătate anterior, cei chestionaţi au afirmat că Iranul, Turcia si Qatarul au fost statele care i-au ajutat pe palestinieni în negocieri. În schimb, Egiptul a jucat un rol negativ vizavi de Gaza.
În aceste condiţii, orice fel de înţelegere care nu va satisface pretenţiile Hamas, chiar dacă ar duce la pace şi reconstrucţia în Gaza, va fi respinsă de locuitorii fâşiei (dar şi de cei din Cisiordania), iar liderii Hamas se vor simți justificaţi în a încălca în orice clipa acordurile, având susţinerea populaţiei, chiar dacă aceasta va însemna noi pierderi materiale şi de vieţi omeneşti. Această filosofie ar trebui să stea în atenţia negociatorilor occidentali atunci când schiţează proiecte legate de viitorul palestinienilor.
(articol publicat in http://adevarul.ro/blogs/)