Va schimba oare atacul împotriva publicației ”Charlie Hebdo” atitudinea și strategia lumii occidentale față de lumea musulmană, respectiv față de terorism, așa cum s-a întâmplat după 11 septembrie? Va fi din nou afectată democrația, reduse drepturile omului, sporit amestecul serviciilor secrete în viața cetățeanului? Se va dovedi din nou că politica mâinii întinse a președintelui Obama față de state din Orientul Mijlociu a fost rodul unei perceperi greșite a ierahiei de valori a acestora?
Va schimba oare atacul împotriva publicației ”Charlie Hebdo” atitudinea și strategia lumii occidentale față de lumea musulmană, respectiv față de terorism, așa cum s-a întâmplat după 11 septembrie? Va fi din nou afectată democrația, reduse drepturile omului, sporit amestecul serviciilor secrete în viața cetățeanului? Se va dovedi din nou că politica mâinii întinse a președintelui Obama față de state din Orientul Mijlociu a fost rodul unei perceperi greșite a ierahiei de valori a acestora? Am fost prea blânzi cu niște dușmani care ne disprețuiesc, pentru care cultul morții a devenit ideal de viață?
Din păcate, cel puțin la prima vedere, așa se pare. După atacul sângeros de la publicația respectivă, comis cu sânge rece (unii spuneau că parcă ar fi fost un film), un nou 11 septembrie, respectiv consecințele acestuia, se conturează la orizont. Este adevărat, numeroși reprezentanți ai comunităților musulmane din Europa s-au desolidarizat și s-au delimitat de acest gest barbar, dar nu am văzut prea multe condamnări în Orientul Mijlociu. De fapt, evoluția politică din ultimele luni, mai ales de la cucerirea de teren a ideologiei și prestigiului Statului Islamic a constituit terenul fertil al acestui atentat și a altora, comise înaintea acesteia. Am putea vorbi chiar despre aplicarea în acest context a expresia ”banalitatea răului”, atribuită Hannei Arendt, folosită pentru crimele naziste, care s-a dovedit atractivă chiar și unor tineri şi tinere din Europa, mai multe mii alăturându-se mai întâi luptătorilor islamici din Siria apoi chiar forțelor Statului Islamic.
Concluzia acestui fenomen este tristă: civilizația occidentală se pare că și-a pierdut atractivitatea, nu mai poate oferi unei părți din societate valori democratice, umaniste, ceea ce există ar fi forme fără fond. Creșterea din ce în ce mai mare a inegalităților sociale, de multe ori de netrecut, atrage după sine un fel de spirit al răzbunării, de aici înclinația către diferite formațiuni de gherilă, de doborâre a ierarhiei de valori dominante. Este și miezul ideologiei islamismului militant cu care sunt amăgiți noii fideli care nu-și dau seama că, în ultimă instanță, suprastructura organizațiilor islamiste radicale, inclusiv a Statului Islamic, este un fel de copy-paste a celei occidentale, cu bogăția și dobândirea ei în centru. O interesantă ierarhizare a acestor organizații a fost publicată într-o revistă israeliană din care reieșea că Statul Islamic și Hamas dețin miliarde de dolari. Sigur, banii sunt folosiți pentru cumpărarea de arme și plata mercenarilor, dar o mare parte intră și în buzunarele liderilor. Să ne aducem aminte numai de averea lui Yasser Arafat!
În aceste condiții nu este de mirare și este de așteptat ca, pe de o parte, să se intensifice islamofobia, deja prezentă în Occident, urmată de măsuri mai dure împotriva emigrației din statele islamice. Franța unde trăiește cea mai mare comunitate musulmană din Europa a fost o țară deosebit de primitoare pentru cetățeniii fostelor colonii – Algeria, Maroc, Tunisia – cărora le-a acordat în mod automat cetățenia franceză cu toate drepturile ce decurg din ea. S-a încercat, în acest context, crearea unei societăți multiculturale, pornindu-se de la ideea că ambele culturi vor avea de câștigat. Dacă o parte din imigranții proveniţi din aceste țări a preluat ideea, alții, și destul de mulți, au respins-o, izolându-se de mainstreamul cultural și social și căutând să impună, uneori cu forța, valori care nu se armonizau cu cele din țara pe care și-au ales-o de bună voie și de care au profitat din plin. Poate că democrația occidentală a fost prea îngăduitoare cu ei, s-a renunțat chiar la unele valori numai ca această comunitate să nu se simtă jignită. Și acest lucru nu s-a întâmplat numai în Franța, ci și în alte țări europene. Astfel s-a ajuns, de pildă, ca în Suedia, din cauza presiunii comunităților de muslmani și a laxismului guvernului, evreii au părăsit multe oraşe pentru că nu se mai simțeau în siguranță.
Celălalt aspect despre care trebuie vorbit este posibilitatea restrângerii democrației, la fel ca după 11 septembrie. Serviciile de securitate vor arăta cu degetul spre UE și spre numeroase ONG-uri care au invocat apărarea drepturilor omului și au votat împotriva unor măsuri de îngrădire a acestora, afirmând că ele, serviciile au avut dreptate și că astfel de măsuri trebuie reintoduse.
Mai este o problemă crucială despre care n-am vorbit și care a fost cauza directă a atacului: libertatea presei. Într-o democrație se poate limita acest drept, cât și când? Desigur, în limita bunului simț, dar unde este această limită și cine o fixează?
Sunt întrebări dificile la care răspunsurile vor veni pe termen lung. Este nevoie în acest ceas de o solidaritate reală a Occientului, dar și a lumii musulmane, pentru a găsi soluțiile corecte care să împiedece degrdarea valorilor pe care le considerăm esențiale pentru o lume civilizată, obținute cu atâta trudă, de-a lungul vremii.
