Prin recunoaşterea statului palestinian, Suedia şi-a făcut triumfala intrare în clubul deloc exclusiv ai cărui membri sunt cam 130 de ţări,majoritatea lor dictaturi, regimuri islamiste sau state comuniste. Tonul comentariilor critice la adresa hotărârii de a recunoaşte îndoielnicul stat, sosite din toate direcţiile spectrului politic, denotă în mod cât se poate de categoric faptul că în cazul în care s-ar fi ajuns la un vot, decizia ar fi fost anulată, sau măcar amânată la o dată ceva mai potrivită, la fel şi vizita pretinsului conducător.

Invitaţia ,,preşedintelui ”Mahmoud Abbas în Suedia, urmare firească a deciziei proaspătului guvern de a ridica Autoritatea Palestiniană la nivel de stat, mi s-a părut încă de la auzul ştirii un fel de salt acrobatic la care politicienii recurg în momente de criză, atunci când popularitatea lor dă semne de scădere. Să fi uitat oare conducerea suedeză de prietenia strânsă dintre Abbas şi arhiteroristul Yasser Arafat, în anii de dinainte şi după proclamarea aşa-zisului stat palestinian la sfârşitul anilor’80, eveniment soldat cu sacrificii uriaşe de cealaltă parte a ,,graniţei”,dar şi cu alte schimbări nedorite în situaţia precară a regiunii?

Prin recunoaşterea statului palestinian, Suedia şi-a făcut triumfala intrare în clubul deloc exclusiv ai cărui membri sunt cam 130 de ţări,majoritatea lor dictaturi, regimuri islamiste sau state comuniste.

Abbas cu Stefan Löfven, prim-ministrul Suediei

Tonul comentariilor critice la adresa hotărârii de a recunoaşte îndoielnicul stat, sosite din toate direcţiile spectrului politic, denotă în mod cât se poate de categoric faptul că în cazul în care s-ar fi ajuns la un vot,decizia ar fi fost anulată,sau măcar amânată la o dată ceva mai potrivită,la fel şi vizita pretinsului conducător. (Fiindcă ştim bine că cel care trage cu adevărat sforile pe teritoriul palestinian este Ismail Haniya ,liderul organizaţiei teroriste Hamas, pe care Suedia şi restul membrilor ,,clubului’’ l-au recunoscut astfel ca prim-ministru, sfidând principiile legate de respectarea drepturilor omului, ale egalităţii femeilor, ale luptei contra corupţiei şi alte ţeluri la fel de nobile.)

Abbas cu regele Carol al XVIlea al Suediei

Spre deosebire de  ocazii anterioare, Biserica Suedeză, o instituţie care de obicei se abţine de la implicarea în luarea deciziilor politice, şi-a făcut de astă dată auzită vocea, ataşându-se într-un mod absolut ne-neutral spectacolului acrobatic al Guvernului care nu o dată şi-a exprimat ideile socialiste, secularizate şi secularizatoare, neo-marxiste din multe puncte de vedere.

Catedrala din Uppsala

Concomitent cu vizita istorică a ,,preşedintelui” palestinian, responsabilii clerici ai Suediei au organizat la Uppsala, vechea capitală a ţării, un Festival teologic,eveniment la care, printre alte personalităţi de seamă, a fost invitat şi preotul palestinian Mitri Raheb, căruia i s-a permis chiar să predice alături de arhiepiscopul suedez, Doamna Antje Jackele, în vestita catedrală din oraşul nordic.

Sub pretextul practicării ,,teologiei alternative”, al cărei adept de seamă se consideră, ilustrul părinte nu scapă nici o ocazie pentru a demoniza Israelul şi poporul israelian, iar cartea sa intitulată ,,Credinţa sub ocupaţie” se bucură de o imensă popularitate printre amatorii genului.

Mitri Raheb,invitat de onoare  la Festivalul Teologiei din Uppsala

Volumul a fost de altfel expus spre vânzare, la un preţ deosebit de convenabil,chiar şi în zilele Festivalului uppsalez.

În paginile revoluţionarei sale lucrări,Raheb povesteşte cu o deosebită afecţiune despre teroriştii islamişti, pomenindu-i sub termenul de ,,luptători ai libertăţii”,iar istoria evreilor este pusă de autor sub mari semne de întrebare, în numeroase paragrafe.

Îmi este deosebit de greu să înţeleg care au fost considerentele admiterii unui personaj atât de dubios la un eveniment închinat păcii şi armoniei în lume, atunci când o atitudine profund dezaprobatoare a fost exprimată în repetate rânduri de către reprezentanţii Bisericii Suedeze faţă de ideile Teologiei alternative, dar şi faţă de antisemitism şi propagatorii săi, categorie din care Raheb face parte fără reticenţe deosebite.

Să reprezinte oare această bizară re-alianţă dintre biserică şi guvernul social-democrat o nouă cale, misterioasă, de a combate ura populaţiei în faţa minorităţilor în această perioadă întunecată nu numai din punct de vedere meteorologic?

Cam tot din aceeaşi categorie de eforturi – greu  de înţeles de creierele muritorilor de rând – pare  să facă parte şi ,,incidentul” recent din cadrul emisiunii Studiou Unu, afiliat programului principal de actualităţi al Radiodifuziunii suedeze. Cu ocazia transmisiei, conducătoarea emisiunii i-a lansat invitatului in studio, ambasadorul israelian la Stockholm următoarea întrebare:,,Poartă oare  evreii o responsabilitate în problema antisemitismului în creştere?”

Consternarea  diplomatului  a fost evidentă, dar şi cea a unui număr uriaş de ascultători care au sunat indignaţi la numărul de telefon al redacţiei.

Ca urmare,nefericita secvenţă a fost exclusă din emisiunile programate pentru reluare, iar conducerea Canalului 1 şi-a exprimat scuzele de rigoare.

Din nefericire, rănile produse de un ”incident” de acest gen nu se cicatrizează cu uşurinţă, pagubele produse de lipsa de raţiune şi bun simţ fiind resimţite vreme îndelungată.