Gabriel Ben Meron : DESPRE DRAGOSTE… sau, cel puţin, aşa I SE SPUNE.

Ideea de a pune pe hârtie câte ceva din cele ce-mi trec prin cap în legătură cu dragostea dintre sexe îşi are originea dintr-o pură coicindenţă. S-a întâmplat că în aceiaşi săptămână să fiu expus la trei scenarii care se referă la fenomenul dragostei, fiecare provenind dintr-o sursă complet diferită. De la bun început îmi cer scuze în faţa cititorului care, având răbdarea necesară pentru a citi aceste rânduri, va ajunge la concluzia că o bună parte din cele descrise mai jos nu au legătură cu ceea ce individul normal numeşte dragoste.

 

Dragoste:o varietate de sentimente, stări sufleteşti şi atitudini care include, printre altele, afecţiune interpersonală, plăcere, emoţiii , ataşament personal sau o puternică atracţie (definiţie găsită pe undeva, la întâmplare).

Trebuie să recunosc că nu mi-a fost uşor să iau hotărîrea de a deschide şi trata acest subiect, atât de departe de profilul preocupărilor mele.Şi asta pentru că nu sunt nici psiholog, nici sexolog, iar fenomenul dragostei mi-e cunoscut, aşa cum se spune aici, pe la noi, din proprie experienţă şi nu din răsfoirea enciclopediilor.

Ideea de a pune pe hârtie câte ceva din cele ce-mi trec prin cap în legătură cu dragostea dintre sexe îşi are originea dintr-o pură coicindenţă. S-a întâmplat că în aceiaşi săptămână să fiu expus la trei scenarii care se referă la fenomenul dragostei, fiecare provenind dintr-o sursă complet diferită.

De la bun început îmi cer scuze în faţa cititorului care, având răbdarea necesară pentru a citi aceste rânduri, va ajunge la concluzia că o bună parte din cele descrise mai jos nu au legătură cu ceea ce individul normal numeşte dragoste. Sunt înclinat să-i dau dreptate şi totuşi voi încerca să precizez un fapt care mi se pare că poate veni în apărarea mea.

E vorba de a pune trei poveşti  complet deosebite una de cealaltă sub acelaş “acoperiş”, adică de a crea un numitor comun acolo unde mulţi vor spune că nu există.

Pentru că sub denumirea de dragoste, se ascunde un miriad de aspecte, diferite unul de celălalt ca ziua de noapte. Situaţia aceasta provine din simplul fapt că acest cuvânt, “dragoste” cuprinde şi cele mai pure sentimente şi adularea unui membru al sexului opus, dar şi actul sexual în sine. Pentru că expresia “a face dragoste” include de fapt actul fizic şi nimic mai mult. Da, cuvântul dragoste se concurează cu iubire, dar şi aici exigenţii vor găsi diferenţe între a iubi şi a fi îndrăgostit.

În meseria mea se încearcă permanent a se găsi punctul comun al unor multiple simptome, în dorinţa de a diagnostica o situaţie patologică. Doar apoi se ajunge la acele sindrome secundare, separate unul de altul, dar totuşi făcând parte din acelaş întreg.

Aşa şi eu, un diletant în materie de psihologie şi un amator în materie de etimologie.

Oare am reuşit să mă scuz chiar înainte de a fi acuzat?! Sper.

 

Şi acum poveştile care m-au dus la masa de scris, în faţa calculatorului deschis.

Prima se referă la un film american, relativ recent, în care eroina e o negresă intelectuală, superbă din punct de vedere fizic, propietara unei reuşite companii publicitare şi având o viaţă de familie care poate fi definită ca perfectă: un soţ iubitor, doi copii reuşiţi şi o viaţă sexuală care pare plăcută şi de departe satisfăcătoare.

Doar că eroina cu pricina e obsedată sexual şi-şi caută rezolvarea dependenţei de sex pe alte meleaguri, în afară căsniciei. Obsesia capătă nişte turnuri complet neaşteptate, căutări prin cocalurile lumii barurilor de noapte, legături întâmplătoare, o frenetică activitate şi preocupare care are ca rezultat neglijarea companiei şi bineînţeles a vieţii de familie.

Spectatorul asistă la o luptă acerbă între dragostea faţă de soţ şi impulsul spre un act de împreunare cu diverşi indivizi, de care eroina noastră nu e legată câtuşi de puţin sentimental. Dar, într-un moment de deznădejde, ea se destăinuie soţului :”I made love to him”. Love?!

A doua mea poveste e de fapt subiectul unui roman conceput de o cunoscută  scriitoare engleză. E vorba de o tânără britanică, în vârstă de 27 ani, care după multe căutări îşi găseşte de lucru într-o familie înstărită, funcţia ei fiind de a îngriji un bărbat de 35 ani, tetraplegic, adică paralizat de la gât în jos, practic fără a fi capabil de a-şi pune în mişcare mâinile sau picioarele şi fără a-şi controla sfincterele. Pacientul e un tip extrem de reuşit intelectual, de mare succes ca om de afaceri, dar pe care un stupid accident de circulaţie îl transformă nu numai într-un total  invalid, dar îi produce o schimbare de caracter şi personalitate având ca rezultat final dorinţa de a pune capăt acestei vieţi chinuite şi lipsite de rost. Iar tânăra îngrijitoare hotărăşte să găsească un remediu acestei stări de spirit şi să-i arate pacientului acele părţi frumoase ale realităţii de zi cu zi, excursii, o masă îmbelşugată, un film bun, prieteni, dar mai ales căldură sufletească. Această pornire naturală de a-i oferi tânărului paralizat multiple ocazii de a se bucura de ceea ce viaţa sa chinuită îi poate, totuşi, oferi se transformă treptat într-un profund sentiment de dragoste, o dăruire totală a unei tinere femei care se hotărăşte să-şi părăsească iubitul cu care ar fi trebuit să se căsătorească şi să se pregătească a-şi uni viaţa, pe vecie, cu infirmul devenit subiectul unei profunde dragoste şi totale dăruiri.

Ştiu, mi se va spune că cele două povestiri de mai sus sunt de fapt nişte istorioare siropoase, demne de un foileton publicat pe capitole într-un magazin săptămânal dedicat celor care caută poveşti uşoare pentru a-şi satisface gustul îndoielnic de literatură ieftină.

Dar ce ziceţi de a treia poveste a mea?!

De data asta nu e vorba nici de film, şi nici de literatură beletristică ,ci de o realitate crudă, a cărei acţiune s-a petrecut sub ochii “noştri” până nu de mult. Un individ extrem de bogat, un european în adevăratul înţeles al cuvântului, politician aspirând la cea mai înaltă treaptă a ierarhiei în ţara sa, se dovedeşte a avea apucături erotice caracteristice unui absolut pervers sexual. Orgiile organizate pentru el conţin elemente care cu uşurinţă răspund definiţiei de pornografie dură, de sălbăticie de alcov, dovedind apucături bestiale şi făcând victime în rândurile unui grup social aflat pe o scară foarte joasă a societăţii în care trăim, profesioniste ale celei mai vechi îndeletniciri din lume. A propos, povestea a devenit şi subiectul unui recent film, dar se pare că pelicula e doar o ştearsă imagine a realităţii ce se dovedeşte mult mai abjectă şi mai crudă.

Mărturia individului aflat în aceste zile în faţa justiţiei cuprinde expresia “am facut dragoste cu ele”, iar acest amănunt găsit în ziar m-a făcut să asociez  trista poveste celor două dinaintea ei.

Nu, procesul nu s-a terminat, martorii continuă să apară în faţa judecătorului, iar eu nu doresc să dezvălui cititorului deznodământul primelor două poveşti, pentru simpul motiv că vreau să-i las dreptul de a fantaziona şi de a-şi creia propriul său final.

Şi acum mă întorc la ideea exprimată la începutul acestor rânduri. Oare se poate vorbi aici de un numitor comun, de acel fenomen ubicuitar care îmbină sentimente cu impulsuri fizice ?

Îmi închipui că fiecare din noi poate da un răspuns diferit acestei întrebări.

Dar nimeni nu poate face abstracţie de faptul că cele trei poveşti sunt toate rodul unei realităţi care ne înconjoară şi care în multe cazuri face parte din însăşi fiinţa noastră.

Fiecare poveste îşi are locul ei în peisajul uman în care trăim şi, de fapt, oricine poate adăoga la această foarte scurtă listă o mulţime de alte aspecte ţinând de acelaş cuvânt, diferit interpretat, acela care ascunde în spatele său o multitudine de elemente, aparent disparate, şi cu toate acestea găsindu-şi cu relativă uşurinţă acelaş numitor comun.

Sau nu?!

De fapt, se poate întreba oricine, ce-i veni omului să încerce să dezvolte un subiect pe cât de dificil tot atât de străin lui şi preocupărilor sale?!

Impulsul care m-a trimis spre masa de lucru e într-un fel parte din mesajul pe care noi, cei în vârstă, am dori să lăsăm generaţiilor care ne urmează. Nu o dată am senzaţia că folosirea cuvântului “dragoste” a devenit prea facilă, ieftină, dacă nu chiar deranjantă. Iubirea, dragostea, afecţiunea sentimentală sunt apanajele sufletului care doreşte să găsească modalitatea de a evita singurătatea, de a-şi crea mediul intim, apropiat de dorinţele sale, caracteristice oricărui “animal” social. Se spune că fiecare din noi trebuie să fie atent la ceea ce vorbeşte şi felul cum se exprimă. De multe ori individul e caracterizat după felul cum scoate la iveală, prin vorbire, ceea ce gândeşte. Folosirea în mod vulgar şi complet nejustificat a unor cuvinte şi expresii care au un fundal serios, intim, nu face bine nimănui. A vorbi de dragoste acolo unde nu e dragoste e ca şi cum ai vorbi de prezenţa oxigenului pe planeta Marte.

Departe de mine de a face apologia dragostei pure, neîntinate, curate şi plină de intenţii dintre cele mai sublime. Dar există o limită în toate, deci şi în folosirea cuvântului. Sau nu?!

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *