Alaltăieri am avut o scurtă conversaţie cu o clienta: merita sau nu sa dea 399 lei pe o rochie 100% poliester? Am ajuns împreună la concluzia că “nu”, deşi poate suntem ţinute în loc de o prejudecata…Cu o altă amică discutam dacă îşi poate da seama, fără să citească eticheta, din ce material este făcuta bluza ei. Răspunsul ei a fost un ridicat din umeri şi o privire uimită, părând uşor destabilizată de întrebarea mea. “Nu citeşti niciodată etichetele?” “Nu. Le tai imediat pentru că mă zgârie şi oricum nu înţeleg ce scrie pe ele”.

Adevărul este că a devenit din ce în ce mai dificil să identifici un material textil. Uneori o vâscoză poate sa imite perfect mătasea, acrilicul reuşeşte din când în când să para mohair, iar poliesterul poate fi la fel de fin şi moale precum caşmirul. Am zis “uneori” şi “din când în când”…

Noile tehnologii textile folosite în producerea fibrelor sintetice (poliester, poliamida) şi artificiale (vâscoza, Modal) sunt atât de complexe, atât de elaborate, încât o piesă vestimentară sintetică poate avea aspectul unei ţesături nobile, naturale. Aşadar este nevoie să verificam eticheta. Altfel, ne vom simți minţite şi înşelate.

Îmi aduc aminte de bunica mea care avea obiceiul de a mirosi pielea genţilor – atât era de derutata de pielea “scai” care încerca să treacă drept naturală. Acesta a rămas, de altfel, pentru multe femei, examenul final: mirosul pielii naturale nu poate fi imitat!

Pe de altă parte, mi s-a întâmplat să descopăr genţi care poartă o etichetă cu 100% poliuretan şi care arată de 100 ori mai bine decât o piele naturală, grosieră, prost croită şi cusută. Aşa cum, de nenumărate ori, am dat peste tricouri din bumbac 100% – dar atât de ieftin, subțire, scămoşat şi deformat după doar 2 purtări –, în comparație cu maieuri sau tricouri din vâscoză şi poliester, cu o ţinută impecabila sau cu rochii şic din poliester, a căror culoare nu se degradează, al căror material are o fluiditate excepţională, nu se electrizează, nu se şifonează, nu se pătează…

Așadar da, astăzi există ţesături sintetice de calitate superioară – însă în acest caz, pentru ca să nu ne simţim păcălite, trebuie să ne informăm: citim eticheta sau întrebăm vânzătoarea, ne interesăm cât de uşor se curăţă, dacă se poate călca, şamd –, şi nu, nu sunt împotriva tuturor ţesăturilor sintetice sau a folosirii unui procent de sintetic, pentru ca ţesătura să fie mai rezistentă!

Ceea ce mă agasează este totuși felul în care anumite branduri nu se jenează să vândă îmbrăcăminte din poliester, la preţul uneia din mătase. Am să vă dau un exemplu.

Recent, într-o sesiune de shopping cu o clienta, o rog pe aceasta să îmi arate eticheta bluzei pe care o proba. 100% poliester. Cu zece minute înainte, vânzătoarea ne spusese că bluza este din crêpe de mătase. Deşi imprimeul bluzei era intr-adevăr original, culorile splendide, croiala frumoasa şi aspectul de mătase foarte realist, am fost stupefiată de lejeritatea cu care un brand foarte cunoscut pune în vânzare o bluză din material sintetic la preţul de 250 euro! Ca sa nu mai spun că, în plan secund, vânzătoarea nu ştia ce vinde! Urmarea? Am ieşit urgent din magazin şi am găsit în alta parte o bluza din mătase veritabilă, la mai puţin de 100 euro.

Întorcându-mă la întrebarea din titlu, știți cum să citiți etichetele hainelor? Pe orice eticheta ar trebui să se găsească trei tipuri de informații, care o vor interesa pe purtătoarea hainei: compoziţia, modul de întreținere/ curatore şi ţara de fabricație (faimosul “made in”, a cărei menţionare este recomandată, dar nu obligatorie!)

Să începem cu “ţara de fabricație”. În cazul în care nu sunteţi la curent cu ce semnifica “made in”, trebuie să luaţi acest indicativ cu un grad de precauţie. “Made in” desemnează mai curând locul în care a fost finisat, asamblat produsul final – şi nu neapărat unde a fost fabricat. Unele repere pot fi utile. De exemplu, India are o bună reputație pentru broderii, China pentru mătăsuri, Egiptul pentru bumbacuri, Turcia pentru denim, Europa de Est pentru cusături şi finisaje.

Încercați să aflați şi câteva lucruri despre circuitul de producție al marilor branduri. Inditex-ul, de pildă, recurge la circuite lungi pentru produsele gândite cu mult timp în avans, cele “basic” sau cele care se repetă în fiecare sezon. Sunt acele piese vestimentare mai puţin interesante, au croieli simple şi sunt fabricate într-un număr monstruos de mare. În schimb, dacă eticheta poarta un “made în Marocco” sau, şi mai bine un “made în Spain”, sunteţi în posesia unui articol produs intr-o serie mai mică, a cărui design şi fabricație au fost decise mai târziu, drept reacţie la un trend foarte recent. În mod cert va fi mai scump decât un articol “made în China” dar şi mai similar cu “originalul”.

“Compoziția” listează fibrele folosite în ţesătură, în ordine descrescătoare: primele sunt cele folosite în procentajul cel mai mare. Fibrele pot fi de doua tipuri: naturale sau chimice. Fibrele naturale sunt şi ele împărţite în fire vegetale (bumbac, in) şi animale (lâna, mătasea). Cele chimice pot fi artificiale (fibre naturale care au suferit transformări, cum sunt vâscoza, acetatul, lyocel) sau sintetice (create prin sinteza petrolului: poliamida, acrilicul, elastanul)

Fiecare dintre materiile prime folosite au caracteristici atât de diferite, încât vor influenţa simţitor relaţia pe care o avem cu haina respectivă. Bumbacul este rezistent, dar are tendinţa de a se micşora, de a intra la apa. Lâna este călduroasă, suplă, solidă, dar scumpa şi dificil de curăţat. Mătasea este fluida dar fragila, scumpă şi la fel de dificil de întreţinut. Caşmirul este luxos, moale şi călduros, dar se poate scămoşa când este în amestec cu alte fibre. Vâscoza are un aspect mătăsos, putem găsi îmbrăcăminte la preţuri fantastic de rezonabile, dar este destul de comună. Poliamida nu se şifonează, se usucă rapid şi durează mult timp, dar nu absoarbe transpiraţia şi atrage praful şi mizeria. Poliesterul este robust şi se întreţine uşor, nu are nevoie să fie calcat, dar se încarcă de energie electrostatică şi se scămoşează destul de repede.

În sfârşit, “metoda de curăţare şi întreţinere” este indicată printr-o serie de simboluri. Am găsit acest tabel, foarte clar şi ușor de înţeles (da, este în franceză, nu în engleză) – nu este nevoie sa le retinei, multe dintre ele sunt referințe pentru cei care lucrează în curăţătorii.

(articol preluat de pe blogul autoarei www.stylediary.ro)