Andrea Ghiţă: LA ŞIMLEU SILVANIEI S-A ANIVERSAT COPACUL PRIETENIEI

Trebuie să recunosc că s-a întâmplat pentru prima oară să particip la aniversarea unui copăcel…Nici nu puteam lipsi din moment ce fusesem prezentă şi la plantarea lui şi, mai ales, îmi făcea plăcere să revin la Şimleu Silvaniei,  un oraş pitoresc şi armonios, aşezat între colinele sălăjene, unde istoria se păstrează ca într-un căuş protector de comori, iar viitorul se construieşte sub semnul normalităţii. Şi asta se vede de la intrarea în oraş, unde călătorul este întâmpinat de   un indicator rutier scris în trei limbi (română, maghiară şi germană)

un lucru absolut firesc – dar, din păcate, evitat cu obstinaţie în multe alte localităţi –  pe plaiurile Transilvaniei.

Revital Shapiro şi Septimiu Ţurcaş dezvelesc placa aniversară

Sărbătoritul, înveşmântat în mărţişoarele mâţişorilor de martie,  primise în dar o… placă aniversară, menită să informeze  vizitatorii cochetului parc municipal că fusese plantat în tandem, de ambasadorul Israelului în România şi primarul Şimleului – tocmai de Anul Nou al Pomilor (2013)  sub semnul relaţiilor frăţeşti între România şi Israel, între oraşele Şimleu Silvaniei şi Petach Tikva.

Aceste relaţii s-au clădit pe parcursul mai multor ani, prin strădania echipei entuziaste şi dedicate a Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord – Alex Hecht, fondator al instituţiei şi vicepreşedintele Asociaţiei Hebraica Nuşfalău şi Daniel Stejeran, tânărul şi eficientul director al muzeului – beneficiind de susţinerea substanţială şi neîntreruptă  a consiliului local, sub primariatul lui Septimiu Ţurcaş, a cadrelor didactice şimleuane şi, nu în ultimul rând, cu sprijinul generos, constant şi nemijlocit al Ambasadei Israelului la Bucureşti, a ambasadorului Dan Ben Eliezer, căruia   în semn de gratitudine i s-a conferit şi titlul de cetăţean de onoare al urbei.

Revital Shapiro, inspector şcolar Petach Tikva, primarul Septimiu Ţurcaş şi Daniel Stejeran, director MMHTN

Înfrăţirea era menită să stimuleze întâlnirile: între persoane, între culturi, întâlniri cu trecutul, cu istoria evreilor transilvăneni, dar şi cu prezentul israelian. Cei mai receptivi faţă de acest demers sunt adolescenţii, elevi ai liceului Simion Bărnuţiu din Şimleu Silvaniei şi ai Colegiului Brenner din Petach Tikva, care s-au întâlnit de mai multe ori, fiind alternativ oaspeţi şi gazde.

La festivitatea dezvelirii plăcii aniversare, în preajma copacului sărbătorit am întâlnit şi un grup de elevi din Petach Tikva frumoşi şi exuberanţi, pe care – dacă nu i-aş fi auzit discutând între ei în limba ebraică – cu greu i-aş fi deosebit între elevii şimleuani, la fel de frumoşi şi exuberanţi. Alocuţiunile rostite de Revital Shapira, inspector şcolar, şefa delegaţiei din Petach Tikva,  şi de primarul Septimiu Ţurcaş au subliniat importanţa cunoaşterii şi susţinerii reciproce, într-o lume zbuciumată de tensiuni, când  tendinţele antisemite şi anti-israeliene capătă teren.

Privind copăcelul şi placa sa aniversară – deocamdată mare şi solemnă – mi-am amintit de un castan secular, din Parcul Central din Cluj, cu trunchiul gros şi coroana bogată care avea la temelie o placă purtând anul sădirii lui. Nădejduiesc că peste decenii şi acest pomişor va deveni un arbore încărcat de nobleţe şi de amintiri…

Dacă elevii israelieni îşi începuseră vizita înainte de masă, la Şcoala Gimnazială Silvania, participând la un atelier de familiarizare cu tradiţiile transilvane, ziua urma să se încheie cu o petrecere, fiind tocmai ajunul de Purim.

Toate suntem Regina Estera!

Spre seară sinagoga din Şimleu Silvaniei s-a umplut de lume. Au sosit şi oaspeţi din Zalău cu mic, cu mare, costumaţi, veseli şi cu tolba plină de… humântaş.  Dan Haas, preşedintele Comunităţii Evreieşti Sălaj, şi Alex Hecht au citit fragmente din Cartea Esterei, traducerea în limba română înlesnind elevilor din Şimleu Silvaniei să afle tâlcul sărbătorii de Purim.

Veselie mare, de Purim!

Apoi a început petrecerea animată de voia bună molipsitoare a adolescenţilor costumaţi şi machiaţi cu mare artă. Se schimbau daruri şi se legau prietenii.

Alex Hecht, vicepreşedintele Asociaţiei Mamoriale Hebraica Nuşfalău, costumat în… cowboy, aţşa cum îi şade bine unui sălăjean din New York…sau viceversa?

Anul acesta de Purim nu a fost sărbătorită doar Regina Estera, ci şi profesoara Marta Szabó, un om de bază al proiectului de înfrăţire a elevilor din Şimleu Silvaniei cu cei din Petach Tikva. Mi-a relatat, printre altele, că acest proiect nu constă doar din vizite sporadice, ci şi din activităţi permanente de cunoaştere a istoriei evreilor din Transilvania, a tradiţiilor evreieşti şi chiar manifestarea solidarităţii cu statul Israel, aşa cum s-a întâmplat anul trecut, în timpul atacurilor cu rachete.

Profesoara Marta Szabó primeşte trandafirii şi tortul aniversar

La aniversarea Pomului Prieteniei am întâlnit oameni însufleţiţi, dinamici şi generoşi, oameni cu viziunea unui viitor comun, paşnic şi armonios. De aceea sunt încrezătoare că pomişorul încă fragil şi sfios,  înveşmântat cu muguri aurii, dar ocrotit de grădinari de nădejde, se va înălţa falnic. Nu este un arbore oarecare, ci unul cu două rânduri de rădăcini: cele reale înfipte în pământul din Şimleu Silvaniei şi cele virtuale – dar la fel de adânci – la Petach Tikva.

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *