La sfârșitul lunii mai la Târgu Mureș a avut loc o lansare de carte care a adus pe prim plan un autor mai puțin obișnuit. Vasile Dub sau Dubb cum se semnează pe prima lui carte ”Paratrăznete pe sinagogi?” este un debutant tânăr în ale scrisului, dacă nu mă înșel de 68 de ani, și este președintele Comunității Evreilor din Târgu Mureș. Dar, ca să folosesc o vorbă larg răspândită ”nu de aia îl iubim”, surpriza despre care am vorbit în titlu nu este legată de această calitate. Este inginer adică un om din domeniul tehnic și, așa cum am constatat, cu înclinații artistice, nu numai literare. Se pare că este și un grafician talentat Despre cea de a doua calitate nu știu nimic dar mi-a dăruit cartea lui de debut pe care am citit-o din scoarță-n scoarță

”Paratrăsnete pe sinagogi?”.este o colecție de 15 povestiri. Chiar dacă Vasile Dub este la prima sa carte, textele nu sunt ale unui debutant, proza lui pare a unui scriitor format, cu experiență. Dar nu orice fel de scriitor ci unul modern, al cărui ideal este departe de dulcegăriile multor scriitori începători. Este Ionescu, este Kafka, alți autori contemporani pe care îi place să le citeze.

Vasile Dub și criticii care i-au prezentat cartea sau au prefațat-o îl consideră umorist dar acest umor nu este cel de piață, cel care ne provoacă râsul în fiecare zi. Există un comic de situație în multe dintre povestiri, oferit de absurdul contextual. Ce poate fi mai absurd decât ce se întâmplă în povestirea ”Eschimo sabath”, unde un trib de eschimoși inuit este convertit la iudaism… de un comandant nazist de submarine (fără voia lui, el doar a citit eschimoșilor din Vechiul Testament). Ca și kazarii, eschimoșii au considerat că li se potrivesc preceptele iudaice, cele zece porunci , dintre care una singură nu au înțeles-o: ”să nu minți”. Din păcate, spune scriitorul, după ce au aflat de această poruncă, au început să mintă. Cel mai bun umor, consider eu, este cel care, până la urmă, te face să plângi… Vezi filmul ”La vitta e bella” de Roberto Benigni, câștigătorul Oscarului pentru cel mai bun film străîn din 1997. Cam pe aceeași linie se include ”Mobil 944”, o întâmplare absurdă din lagărul de la Auschwitz, o încercare de salvare fantastică a evreilor. Pe de altă parte, scenete din România ceaușistă sau preceaușistă sunt subiecte care se pretează la o abordare comico-absurdă deoarece, de ce să nu recunoaștem, așa a fost viața noastră în acei ani.

Dar există și momente subtile de evocare a unor tragedii, întrețesute de simboluri care-ți aduc aminte prin ce au putut trece familiile de evrei din nordul Transilvaniei, o combinație între trecut și prezent, un trecut care apare chiar prin evocarea unor prescurtări. DB nu este numai Deutsche Bank de care a avut nevoie autorul când s-a dus într-o excursie în Germania ci și Deutsche Bahn, căile ferate germane, care i-au dus pe evrei la Auschwitz.. ”Iartă-mă Lacika” îl reînvie pe frățiorul lui, înainte de a se fi născut autorul, copilaș dus în camerele de gazare de la Auschwitz, întrebarea lui Vasile Dub fiind dacă ar trebui să povestească tragedia nepoțelului lui Robert care are cam aceeași vârstă ca Lacika. Surprinzător, nepoțelul face legătura dintre Germania și tragedie.

Fiind un volum de povestiri, subiectele abordate sunt diverse, unele inspirate din tinerețea și trăirile autorului , cu multe referiri locale pe care cititorul care este din altă zonă, le înțelege mai greu. Este poate un fel de sfat dat pentru viitoarele sale creații, deoarece sperăm că ”Paratrăsnete pe sinagogi?” este doar începutul. Și dacă tot am ajuns aici, titlul. Desigur, o mare parte din eroi sunt evrei, dar prea puțini merg la sinagogă. Dacă este nevoie de paratrăsnet pe sinagogi, care costă mult, a fost o temă de dezbatere printre evrei. Argumentul adus de cei care vroiau să facă economii a fost că Dumnezeu îi ferește pe evrei (respectiv pe credicioși, indiferent de cult) de astfel de nenorociri. Istoria dar și multe dintre povestirile din volumul de față arată că, cel puțin în ceea ce-i privește pe evrei, este nevoie de paratrăsnet.

Eva Galambos