SAN FRANCISCO, UIMITOAREA METROPOLĂ de la PACIFIC

În urmă cu mai bine de două decenii, îmbarcat în avionul companiei American Airlines, am părăsit oraşul Seattle din statul Washington, aterizând după aproape trei ore în California, pe aeroportul din San Francisco. Prezentele note de drum încearcă să prezinte ceva din conglomeratul de impresii acumulat în câteva zile petrecute în uimitoarea metropolă de la malul Pacificului..

Market Street

Market Street, strada principală din San Francisco, este considerată de admiratorii coastei de vest ca un fel de Champs-Elysées, Fifth Avenue sau Magnificient Mile a metropolei.

Am parcurs celebra magistrală de câteva ori şi pot afirma fără ezitare că impresia a fost mai mult decât favorabilă, cel puţin în raport cu arterele de comparaţie amintite mai sus, din New-York şi respectiv Chicago.

Clădirile înalte au ceva din America interbelică şi pe stradă circulă lume bună, tipii dubioşi şi turiştii fiind concentraţi mai curând în alte zone din superbul oraş. Magazinele şi hotelurile de lux alternează cu bănci renumite iar între blocuri sunt mici spaţii verzi prevăzute cu mese şi surse apetisante de alimentaţie la preţuri moderate.

Mijloacele de transport sunt multiple şi includ atât linii de autobuze cât şi troleibuze, asemănătoare celor cunoscute la Bucureşti. Sub Market Street există şi două linii suprapuse de metrou: MUNI, vechiul subway al urbei, şi modernul BART, al cărui traseu părăseşte la un moment dat oraşul, intrând sub fundul mării, motiv pentru care am evitat cu prudenţă să-l utilizăm, de teamă să nu ajungem din greşeală tocmai la Oakland, peste golf…

Există însă şi un ce. Amabilul coleg R., care mi-a oferit la plecare un set de hărţi şi instrucţiuni verbale privind exoticul oraş, a inclus Market Street pe lista locurilor care, după căderea serii, trebuiesc evitate…

Seara, intrând în Union Square, elegantul centru hotelier, teatral şi de shopping al oraşului, am aruncat o privire asupra străzii cu pricina, situată în apropiere. Omul avea dreptate. Începând cu orele serii aristocratica arteră devine limita după care, în mod incredibil, se termina civilizaţia şi începe lumea morbidă a drogurilor precum şi a altor păcate pe care din decenţă evit să le amintesc…

 

Navigând spre Sausalito 

Ajungem la capătul de nord-est al magistralei Market Street şi coborâm treptele la punctul denumit The Embarcadero, plasat pe malul golfului. Acolo ne îmbarcăm – pentru localitatea Sausalito – pe puntea unui vaporaş care traversează San Francisco Bay – cum spun americanii acestei mări interioare despărţită de ocean prin strâmtoarea Golden Gate.

Avem norocul unei zile senine şi scenariul care începe să se desfăşoare în faţa ochilor noştri este realmente emoţionant. Fotografiez în mod continuu fantastica panoramă a oraşului, aşa cum apare el văzut de pe mare – într-o succesiune de neuitat. Încep cu clădirea Ferry Building, care se îndepărtează încet de noi împreună cu imensa inscripţie “San Francisco” plasată pe frontonul acesteia – inscripţie care, odată înregistrată pe peliculă, va permite oricui să identifice cu uşurinţă exoticul loc pe care navigăm…

TOIVI San Francisco foto 1

Sus stg.: Navigand pe San Francisco Bay spre Sausolito.*Sus dr.: Cable Car din San Francisco.* Jos stg.: Sanda pe Fisherman’s Warf ( in spate Alcatraz).* Jos dr.: Theodor pe Fisherman’s Warf.

Pescăruşii care însoţesc nava în mod razant, apa albastră cu valuri înspumate şi, nu în ultimul rând, drapelul american cu stele şi dungi care fâlfâie la provă, încadrate cu abilitate în vizorul aparatului foto, colorează fără îndoială şi mai mult imaginea momentului…

Trecem de insula fostei închisori Alcatraz şi ajungem în apropierea strâmtorii şi a podului suspendat Golden Gate Bridge care, pe fundalul Oceanului Pacific, ne apare în faţa ochilor în toată splendoarea sa. Podul este învăluit pe alocuri în nori de ceaţă, fenomen provocat de gazele emanate din eşapamentul automobilelor, care din 1937 traversează permanent vestita minune tehnică americană vopsită în portocaliu.

Grandiosul proiect a fost realizat de inginerul Joseph Strauss, dar sofisticata matematică a calculului a fost conceputa de inginerul Leon Solomon Moissief, sosit tocmai din Riga ca să-i înveţe pe yankei cum se calculează un pod de anvergură…

Construcţia ne este oricum familiară din bogata filmografie legată de subiect, dominată de James Bond-ul “A View to a Kill” cu Sir Roger Moore şi frumoasa (depinde de gust) Grace Jones…

În scurt timp vaporaşul acostează în rada portului turistic Sausalito în zona Marin County, comparată de unii autori cu Riviera Franceză.

După o vizită de 15 minute considerăm în mod subiectiv dar categoric că Sausalito  nu are nimic comun cu Nisa sau Monte-Carlo şi ne întoarcem glonţ la pasarela de urcare pe nava noastră, care tocmai începea manevrele de înapoiere la Embarcadero.

Pe ruta de întoarcere, mai puţin obsedat de fotografii, privesc din nou Golden Gate Bridge, reflectând la momentul critic din anul 1985, când Sfântul (oricum la o vârstă!) a coborât din dirijabilul alb al firmei Zorin pe cablul superior al monumentalei construcţii, afişând – cu zâmbetul său britanic – o încredere absolută în calculele d-lui ing. Leon Solomon…

 

Tramvaiul cu cablu  (Cable Car)

Reîntorşi la Frisco (ca să folosesc denumirea din romanele cu Winnetou de Karl May), traversăm complexul comercial bi-etajat de lângă Embarcadero şi ajungem la intersecţia cu Powell Street, în staţia finală a celebrului San Francisco Cable Car System.

Pitorescul mijloc de transport asociat cu marea metropolă de la Pacific include două linii care leagă Market Street cu Fisherman’s Wharf. Vagoanele acestui tramvai-funicular sunt tractate de-a lungul întregului traseu printr-un cablu subteran plasat între şine.

Odată ajunse la capul de linie de la Fisherman’s Wharf, situat chiar la malul mării, vagoanele, având fiecare o lungime de 6 metri şi o greutate de 8 tone, sunt plasate pe o platformă rotativă şi întoarse cu 180 de grade – prin împingere manuală, procedeu aparent primitiv dar “fancy” – spectacolul atrăgând peste o sută de spectatori care fotografiază sau filmează neobişnuita operaţie…

 

 

 

Chinatown

Oraşul San Francisco are peste 750.000 de locuitori, din care numai 49% sunt albi, 30% fiind asiatici. Două treimi din asiatici, adică 20% din cetăţenii oraşului, sunt chinezi.

În centrul oraşului, alături de clădirea Transamerica Pyramid (inconfundabilul zgârie-nor care permite recunoaşterea oraşului San Francisco în orice imagine ilustrând urbanistica Statelor Unite), este plasat Chinatown.

Înfiinţat în anul 1859, cartierul amintit reprezintă cea mai mare aglomerare urbană de chinezi din afara Asiei.

Am admirat arhitectura specifică a clădirilor, magazinele, restaurantele şi întreaga atmosferă care poartă amprenta inconfundabilă a stilului adus de emigranţii din Imperiul Celest.

Am intrat să vedem interesanta zonă în mod absolut dezinteresat, la fel ca cei 15 milioane de turişti care vizitează anual Chinatown. În plus, noi aveam şi o misiune pragmatică din partea familiei, mai precis studiul pieţei şi eventual achiziţionarea unui teleobiectiv foto…

Pătrundem într-un mic magazin înţesat până la refuz cu articole de specialitate şi comentăm specificaţia cu datele tehnice care defineau obiectul. Deodată perdeaua neagră care separă magazinul propriu-zis de minusculul birou al conducerii se dă la o parte şi apare un tânăr blond:

– Îmi pare bine că vă aud vorbind româneşte. Permiteţi-mi să mă recomand, sunt proprietarul acestei reţele de magazine (exact aşa a afirmat) şi originar din Bucureşti…

În continuare tânarul analizează specificaţia şi scoate dintr-un raft o cutie din carton simplu cu un teleobiectiv. Şi continuă:

– Pe aparat sau ambalaj nu este imprimată nici o marcă, dar vă asigur că are absolut aceeaşi calitate ca modelul solicitat de dvs. Preţul este însă sensibil mai redus…

Cu uşurinţa pe care ţi-o oferă cunoaşterea unei limbi străine în vestul Americii, explic tânărului bucureştean că obiectivul este destinat unei terţe persoane care ne-a împuternicit să cumpărăm exclusiv marca japoneză indicată în specificaţie. În final, cumpărăm totuşi un film Kodak made în India pentru 2,5 dolari, mulţumim amabilului proprietar al reţelei pentru interesantele explicaţii şi, satisfăcuţi de faptul că avem deja relaţii în alambicatul cartier, părăsim magazinul dâmboviţean din Chinatown.

 

Vizitarea zonei mi-a readus în memorie întamplări legate de subiect.

În perioada studenţiei, în seziune fiind, îmi aşteptam rândul în faţa unei săli de examinare. Un student chinez, în trecere pe acolo, mă întreabă:

– Ce examen aveţi?

– La Mitică, răspund eu referindu-mă la modul cum era codificat între noi temutul profesor.

– Ce materie este Mitică? întreabă candid naivul chinez…

Din acel moment studentul respectiv era cunoscul numai sub numele de Mitică…

Au trecut câţiva ani buni şi la un moment dat, în uzina prahoveană unde lucram, am asistat la prezentarea unor noi produse, pentru o delegaţie sosită din Pekin şi însoţită de ştabi din ministerul de resort de la Bucureşti.

Deodată unul din mai marii chinezilor, îmbrăcat ca toţi ceilalţi în clasica tunică Mao, se desprinde din grup şi îmi întinde mâna, luându-mă direct pe româneşte:

– Ce faci bă, te-ai mai îngrăşat, eu sunt Mitică!

*

Ceva mai târziu, am fost chemat în birourile conducerii, unde mi-a fost prezentat un inginer vietnamez.

– Băiatul ăsta va face practica în serviciul nostru de proiectare timp de şase luni. Ştie deja româneşte. Îi vei pune la dispoziţie orice documentaţie va cere!

Am ieşit puţin intrigat cu micul vietnamez după mine, dar ulterior am înţeles că nu prezintă nici un pericol de scurgere a informaţiilor tehnice. Am devenit chiar prieteni şi întreaga perioadă de practică a tradus în vietnameză o carte de specialitate (scrisă de mine, bineînţeles!) care tocmai apăruse în Editura Tehnică.

Aflu că tatăl său este general în Vietcong şi încep să-l interoghez:

– Cum de ai ajuns în România?

– Iniţial am fost trimis în China. Dar acolo mi-am dat seama că limba lor este extem de dificilă şi n-am s-o pot învăţa niciodată.

– Limba română este mai uşoară?

– O, desigur! Voi aveţi numai trei feluri de “a”: “a” de la acasă, “ă” de la mămăligă şi “â” din România. În vietnameză sunt zece feluri de “a”!

Şi omul începe să le pronunţe într-un mod gutural imposibil de redat în scris: “a” nazal,”a” răguşit, “a” tuşit, “a” strănutat, “a” scuipat şi aşa mai departe! Din acel moment am renunţat definitiv să învăţ vietnameza…

Theodor Toivi

(VA URMA)

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *