CUM E SĂ MORI?

Probabil că întrebări de acest fel își puneau unii dintre pasagerii avionului  TAROM care zbura în ziua de 18 octombrie spre aeroportul Ben-Gurion. Toate țările din lume au o capitală și toate capitalele din lume au un aeroport (unele chiar mai multe:) Numai o singură țară (membră ONU din 1949 adică de când majoritatea țărilor membre ale ONU – care au capitale cu aeroport – încă nu existau:) nu are o capitală cu aeroport. Țara se numește Israel și capitala Ierusalim, una din cele mai vechi capitale din lume.

Aeroportul Ben Gurion

Noroc  că există un oraș construit de evrei în 1909  care se numește Tel-Aviv:), dotat cu un aeroport impunător și modern (cel mai sus pomenit) că altfel nu s-ar fi putut ajunge la  Ierusalim – oraş considerat sfânt de cele trei mari religii monoteiste ale lumii care numără peste 4 miliarde de ” aderenți”  (mă feresc de termenul neverificabil de ”credincioși”:) – de către cei aproape 4 milioane de pelerini sau pur și simplu vizitatori, care doresc anual să se închine sau măcar să se mire și să admire la Ierusalim. Turismul este una din marile speranțe ale acestui oraș, care dintr-o ruină cu o istorie copleșitoare a fost transformată în decurs de mai puțin de 50 de ani într-o metropolă înfloritoare și vibrantă cu o populație care aproape s-a înzecit . Din această populație  aproape 35% sunt arabi  cei mai mulți musulmani, dar și numeroși creștini, restul sunt evrei de toate atitudinile ( de la ”laici”, până la ultrareligioși) față de credința a cărei Sfințenie o reprezintă Ierusalimul, pomenit în milioanele de cărți de rugăciune și miile de Suluri Biblice ca ”Ir ha Kodeș” (Orașul Sfânt). Din când în când niște tineri arabi (musulmani) se hotăresc (sau sunt incitați) să dea câte o lovitură industriei turismului (omorând aleator niște oameni nevinovați) care culmea:) asigură locuri de muncă și trai decent celor mai mulți dintre conaționalii și coreligionarii lor. Teoria – falsă de altfel – că vor înspăimânta Israelul și guvernul său, care se va grăbi să determine plecarea evreilor din propria lor țară, nu a făcut decât să înspăimânte turiștii. Israelienii au refuzat – cei mai mulți-întrebarea chinuitoare din titlu, răspunzând cu stoicism la alta ”Cum o fi să trăiești și să înflorești”? într-o țară plină cu amenințări imprevizibile.

Calm și sânge (rece)

Avionul nostru AirBus a aterizat cu întârzierea de jumătate de oră cu care am și decolat de la București, și pentru care căpitanul echipajului Tarom, și-a cerut scuze, căci lumea – deja înfricoșată de știrile pe care televiziunile și toate celelalte mijloace de informare le ”împroșcă”  fără cumpătare – socotește orice abatere  întâmplătore de la reguli,  standarde sau orare, ca un potențial act criminal terorist.

Era   seara târziu când am coborât la aeroportul Ben Gurion, și ca niciodată  am ajuns foarte repede, cu bagajele preluate, la ieșirea din cădirea impozantă a  aeroportului. Ni s-a părut aeroportul prea liniștit și publicul prea cuminte, ca să nu mai adaug și personalul care parcă era mai puțin suspicios și mult mai operativ. Nu am putut găsi nici o legătură logică între nervozitatea știrilor și calmul din aeroport, parcă vrând să ne convingă pe noi toți veniți din diferite colțuri ale lumii că nu existe motive de agitație, că situația este sub control și totul decurge în condiții de normalitate. De fapt nu era chiar așa, sub aparența de calm și liniște, oamenii erau preocupați de starea de tensiune indusă de atacurile comise cu cuțite , topoare sau alte obiecte contondente asupra unor oameni oarecare, trecători nevinovați  ”cu singura vină că erau (presupuși) evrei” (Nu vi se pare fraza asta cunoscută din alte timpuri, pe care le-am crezut de mult apuse?) La Beit Șemeș, în  Beer Șeva, în Guș le Țion au mai avut loc atentate soldate cu victime, morți și răniți dar în ciuda acestora populația și autoritățile au insistat ca viața să continue în ritmul obișnuit,să se păstreze calmul și să nu se dezlănțuie ciclul infernal al răzbunărilor în care fiecare parte își revendică dreptatea.

Un loc cu tradiții

Guvernul a luat măsuri extrem de rapide, mobilizând  forțele de ordine și rezerviștii, pentru a nu fi implicată armata care trebuie să asigure paza țării, de agresiuni din afara granițelor ei (nerecunoscute:)  Peste tot vezi băieți și fete cu sau (mai ales)  fără uniformă, înarmați stând cuminți și aparent senini în posturile încredințate lor pentru a veghea asupra liniștii și siguranței cetățenilor Ierusalimului. Este o relație de grijă reciprocă între soldați, polițiști, rezerviști și populația orașului. Se vede de la o ”poștă” după cum se adresează și cum se poartă unii cu alții. Și se ”simte” cum atmosfera se destinde, și cu adevărat viața reintră în ”normal”. În hotelul în care am descins când am sosit la Ierusalim, erau tocmai pregătiri pentru o nuntă. Mirele și mireasa pozau pentru ”albumul” momentului de neuitat al căsătoriei pe care o să-l răsfoiască probabil cu nostalgie la nunta de argint. Am ieșit la o plimbare și (de ce nu?) la eventuale cumpărături, în Mahane Iehuda cel mai mare și mai frecventat ”Șuc” (un fel de piață). Dar și cel mai frecventat de teroriști . În 1997 au fost uciși 16 persoane de bombele detonate de doi arabi sinucigași, alți doi teroriști și-au detonat bombele,fără să reușească să producă victime, în afară de ei înșiși (ceace se poate considera ”curat câștig”). În 2002 o femeie sinucigașă a  omorât 7 persoane. Forfota   de vineri este obișnuită în Șuc, lumea își face cumpărături și provizii pentru Șabat, mai cu seamă că Mahane Yehuda se află în vecinătatea cartierelor locuite de ”ultra religioși” – celebrul cartier ”Mea Șearim”  (O sută de porți ) fiind și el pe aproape.

Mahane Yehuda market

Piaţa Mahane Yehuda

 

O piață de poveste

Să faci o plimbare prin Mahane Yehuda este o încântare, O cromatică amețitoare a produselor care se înghesuie pe tarabele sutelor de vânzători (cei mai mulți sunt arabi, evreii își marchează apartenența și patriotismul cu stegulețe israeliene!), oferindu-se miilor de cumpărători de toate originile , toate înfățișările și porturile. Tocmai când mă gândeam cât de profund îți poți pierde identitatea în această vâltoare neîncetată de oameni atât de feluriți, când cineva mă strigă pe nume, un bărbat necunoscut, cu soția și un băiat mărișor care m-au salutat cu entuziasm, știindu-mă de la Brasov unde fuseseră recent într-o excursie și, bineînțeles, au vizitat Sinagoga (Beit Israel:) unde au nimerit (întâmplător) la un eveniment! Nu încetau să repete cât de impresionați au fost de ceea ce au văzut și au trăit în comunitatea noastră atât de mică din Brasov. O astfel de întâlnire te remontează, căci iată nu este fără ecou ceea ce se face  acolo de o mână de oameni cu o mulțime de dăruire. De altfel, ceea ce este  uluitor în Israel (pe lângă nenumăratele înfăptuiri uluitoare ale acestui minuscul stat, înconjurat de  o ură patologică ) – că spre deosebire de orice altă țară din lume unde România și poporul ei ori nu interesează pe nimeni, ori nu se bucură de un renume prea bun ori este privită cu dispreț – aici România se bucură de o excelentă reputație, poporul ei este considerat cu multă simpatie și înțelegere. Mahane Yehuda, această vibrantă piață în care se vinde și se cumpără de toate, nu a fost dintotdeauna un loc atât de animat. Terenul pe care se întind astăzi sutele de tarabe între care se circulă frenetic (dar numai pe jos:) a fost cumpărat în anul 1878 de o mică companie cu doi proprietari un neamț și un evreu.

Mahane Yehuda de odinioară

Mahane Yehuda de odinioară

Erau mulți coloniști germani în acea perioada (a doua jumătate a secolului 19) cei mai mulți dintre ei fiind credincioșii  sectei Templierilor, care s-a izolat de biserica Protestantă. Templierii, asemenea multor denominațiuni creștine contemporane, credeau că a doua venire a lui Isus, – mântuirea omenirii – va avea loc doar după reînvierea Țării Sfinte. Au fost întemeiate colonii germane în Haifa, Jaffa și Ierusalim, care de altfel au constituit argumentul politic al vizitei lui Wilhelm al II-lea în Palestina in 1898.

Coloniștii Templieri germani au devenit simpatizanți naziști (nu era greu să devii:) și întrețineau relații cordiale cu Muftiul Ierusalimului Hussein,el însuși devotat ideilor naziste. După izbucnirea celui de al doilea război mondial autoritățile Britanice au evacuat întreaga populație germană din Palestina  în Egipt. Proprietarul evreu al terenului acum ocupat de trepidantul Șuk Mahane Yehuda era un evreu sefard, cu numele de Iosef Navon, fiul rabinului Eliahu Navon care era reprezentantul evreilor palestinieni (pe atunci nu era nici-o contradicție între acești termeni:) pe lângă Înalta Poartă.  În afara faptului că a dat  numele  fratelui său Yehuda cartierului (mahane în ebraică înseamnă tabără:), pe care l-a construit împreună cu neamțul Johannis Fruchtiger (nici-o legătură cu Johannis al nostru:), a mai pus temeliile a două localități devenite importante în Israel: Petach Tikva și Rișon leȚion. Și ca lista realizărilor lui să fie completă trebuie să adaugăm că el a început în 1885 construcția primei căi ferate din Palestina (”palestinienii” care locuiau pe atunci în Palestina erau pur și simplu arabi supuși Turcilor:).  Fiul lui Iosef care s-a numit Ițhac Navon a fost ales cel de al 5-lea președinte al Israelului, în anul 1978.

 

Pace Ție! (dă-mi pace și mie:)

Ițhac Navon are astăzi  94 de ani și este președinte al Fundației Abraham care promovează prietenia dintre evrei și arabi. Sunt foarte mulți lideri israelieni mai cu seamă de ”stânga” care promovează neobosit ideea prieteniei și colaborării constructive cu arabii.

Itzak Navon în vizită la beduini

Itzak Navon în vizită la beduini

Recent fostul președinte Șimon Peres a lansat ideea unor dezbateri inter-religioase folosind rețelele de socializare, considerând că una  din cele mai importante izvoare ale conflictelor actuale care riscă să arunce omenirea în pragul unui dezastru haotic, sunt diferendele religioase care (spun incorigibilii optimiști 🙂 ar putea fi aplanate  printr-un dialog extins la care să participe un public larg religios și laic, aparținând celor trei mari religii monoteiste, care de fapt nu contestă faptele relatate în scrierile lor fundamentale ci doar apartenența personajelor. De exemplu (spun optimiștii:) patriarhul întemeietor al monoteismului religios e aceeași persoană, doar că Biblia iudeo-creștină îl consideră evreu (”de dincolo de râu”) iar Coranul îl consideră musulman (primul ”supus lui Allah”). Deocamdată realitatea actualului conflict care s-a mai domolit, dar nu dă semne că ar putea să înceteze, infirmă optimismul rațional, dar confirmă constatarea că diferendele religioase sunt profunde, reușesc să stârnească patimi incredibile și să dezlănțuie ura oarbă care paralizează rațiunea. Prima victimă a conflictului-afirmă presa israeliană- este adevărul. Cu alte cuvinte se încearcă fie ascunderea lui fie deformarea lui într-un anumit scop. A unui anumit adevăr despre  un anumit subiect.

Scurtă prezentare a unei istorii lungi

În cazul de față subiectul este Muntele Templului și așa numitul Status Quo, un set de reguli comportamentale obligatorii convenite în anul 1752 cu mici ajustări făcute de a lungul timpului. Povestea sau Istoria acestui loc considerat sfânt de evrei, creștini și musulmani este lungă și complicată. Multe din detaliile invocate diferit de cele trei mari religii respectiv liderii lor sunt dovedite cu probe de netăgăduit, dar totuși sunt contestate. Deci nu e de mirare că sunt multe  menționate în textele de referință (considerate și ele sfinte de către fiecare dintre religii) sunt contradictorii și reciproc neacceptate.  După multe secole de dispute, acuzații reciproce și persecuții care au costat nenumărate suferințe și jertfe de vieți, în sfârșit grație, înțelepciunii unor lideri importanți ai creștinătății, între creștini și evrei s-a ajuns la un consens istoric în ce privește recunoașterea originilor comune și acceptarea diferențelor în spiritul toleranței și înțelegerii față de alteritate. Deci în prezent disputa religioasă referitoare la Muntele Templului are un iz politic, și se transpune în divergențe majore între palestinienii al căror purtător de cuvânt este președintele  Mahmud Abbas (care din nefericire nu poate fi considerat un real lider) și autoritățile israeliene. Evreii referindu-se la Biblie (Tora a cărei credibilitate istorică a fost demonstrată) consideră că Muntele Templului (Har HaBayit ) este denumirea ulterioară a muntelui Moriah unde urma să se petreacă sacrificiul lui Isac, locul în care regele David a așezat Tabernacolul (cca anul 1000 î.Cr.) în care erau păstrate Tablele Legii, iar regele Solomon a ridicat primul Templu. Dărâmat de Nabucodonosor în anul 586 și reclădit după 70 de ani de Zarubabel (al doilea Templu) este lărgit și readus la strălucirea de odinioară de regele Irod cel Mare. Evangheliile creștine pomenesc despre momentele importante pe care Isus le-a petrecut în Templu. În anul 70 (d.Cr) Romanii distrug Templul și în anul 135 după răscoala eșuată a lui Bar-Kochba îl fac una cu pământul. Pe locul lui împăratul roman

Tibi MUntele Templului

Muntele Templului

Hadrian construiește un templu păgân pe care voia să-l facă evreilor cadou, dar aceștia au refuzat din cauza impunătoarei statui proprii a lui Hadrian, pe care oricum nu-l agreau căci a interzis circumcizia. Acest templu a fost dărâmat de Împăratul Constantin al Bizanțului, primul împărat creștin, în anul 335. Peste aproape 3 secole în 610 , sasanizii (care domneau în Persia/Iran) au cucerit Ierusalimul  și au reabilitat pentru scurtă vreme Templul evreiesc (sau ce mai rămăsese din el). Pentru scurtă vreme căci în 637 Islamul, care se răspândea cu o viteză uluitoare în Orientul Mijlociu și Nordul Africii, a ocupat și Ierusalimul. Califul Omar a dat ordin să se construiască acolo două moschee. Unde era firesc să le construiască. Evident în cel mai sfânt loc din Ierusalim ,pe Muntele Templulul  (”Sanctuarui Nobil” pentru arabi în traducere:” al-Haram al- Șarif”) unde se aflau Templul Evreilor și Biserica Creștinilor, ca să fie clar pentru toată lumea cine este stăpânul învingător. De altfel așa au procedat și alți califi în alte locuri și în alte perioade, ca la Istanbul (Biserica Sfânta Sofia) sau la Cordova (Catedrala-Mezquita). În anul 2015, cu două zile în urmă Marele Muftiu al Ierusalimului Ahmad Hussein declară în public, la televiziune cu toată greutatea poziției pe care o ocupă, ”că n-a existat nici-un Templu al Evreilor pe Muntele Templului”, iar Moscheea  Stâncii, cum este denumită Moschera Omar, are vechime de 3000 de ani ”și se află pe acel loc de la Facerea Lumii ”:) Marele Muftiu negaționist (” Holocaustul nu a fost în Europa și evreii n-au fost în Orientul  Mijlociu” :):) a primit o replică neașteptată de la un copil de 10 ani. Copilul se numește  Matvei Tcepliaev, născut în Israel, din părinți originari din Rusia, și participă împreună cu alți copii, sub îndrumarea profesorilor de istorie la  cercetările arheologice care de decenii se desfășoară în zona ”Har HaBayit”. Potrivit știrilor ”senzaționale” apărute în presa  de actualitate, Matvei, a găsit o relicvă din piatră de calcar cu inscripții datând de 3000 de ani din perioada domniei regelui David!

Scânteia care a aprins focul

După cei 200 de ani de dominație creștină, la debutul mileniului al doilea  când a strălucit pentru o scurtă perioadă Regatul Ierusalimului, au urmat aproape  șapte secole de administrație Otomană. Nu se  cunosc foarte multe întâmplări remarcabile din această perioadă. Ierusalimul alunecase la nivelul unui oraș de provincie turcesc înviorat, probabil, din când în când din amorțeală, de grupurile modeste de pelerini aparținând celor trei religii. Nici un rege creștin după înfrângerea cruciaților nu a vizitat locurile sfinte în timp de sute de ani și nici-un Papă.

Evreii n-au avut regi și nici Papi dar măcar câțiva Rabini și câțiva aventurieri care și-au revendicat rolul de Mesia (dar s-au dovedit repede a fi falși) tot au bătut drumurile prăfuite spre Ierusalim. Secolul 18 cu iluminismul lui promițător a adus o schimbare substanțială în destinul Ierusalimului ,căci din ce în ce mai mulți pelerini din Europa și-au dorit să-l viziteze și a crescut simțitor și numărul celor care au simțit nevoia spirituală de a locui în preajma  sacralității sale. Sultanul Osman al III-lea a emis un ”firman” (lege) în anul 1757, prin care a împărțit orașul înconjurat de zidurile ridicate  în 1517 sub domnia lui Soliman Magnificul (Orașul Vechi), în cele patru cartiere care există și astăzi (aproape neschimbate) cel musulman, creștin, evreiesc și armean, astfel încât sit-urile religioase ale fiecărei credințe să se afle (pe cât posibil) în cartiere locuite de proprii lor credincioși. Prin același firman a fost reglementată administrarea Muntelui Templului de un WAKF, un fel de ”Consiliu de Administrație” prevăzut de legea islamică pentru așezămintele religioase dar și cele auxiliare (hanuri, școli, spitale) Wakf-ul se ocupă de organizarea și menținerea activității, administrarea cheltuielilor dar și asigurarea veniturilor din servicii și donații. Reglementările pentru funcționarea  moscheilor au fost încredințate unui asemenea ”Wakf” care a funcționat până  la preluarea de către britanici a Mandatului și a fost introdusă legislația mai permisivă, care a încurajat creșterea interesului pentru locurile sfinte. Concomitent adversitatea arabilor împotriva imigrației evreiești a evoluat pe o curbă ascendentă ațâțată de o mișcare naționalistă arabo-palestiniană avându-l  ca principal inspirator pe Hadji Amin Husseini, devenit ulterior Marele Muftiu al Ierusalimului și în virtutea acestei funcții lider al administrației (Wakf) al-Haram al Șarif. Conform înțelegerii semnate în 1919 de Regele Feisal-considerat atunci cel mai autorizat și mai important lider al Arabilor (încă o atenționare cu cine semnezi înțelegeri în lumea arabă:) și Haim Weizman, președintele Organizației Sioniste Mondiale (care a devenit primul președinte al Statului Israel!)  s-a convenit ca pentru totdeauna să se păstreze reglementările (Status Quo) .Toate religiile au dreptul să se roage la toate locurile sfinte cu condiția să nu încalce sanctitatea și să nu lezeze demnitatea credincioșilor. Răscoala arabilor din 1929 care a avut ca rezultat sute de morți din ambele ”tabere” a avut drept cauză acuzația lui Husseini că s-ar fi încălcat ”Status Quo”-ul. Husseini  a fost pentru o perioadă  exilat de Britanici pentru atitudinea și activitatea sa pronazistă. El s-a ”refugiat” în Germania hitleristă devenind unul din consilierii  lui Hitler și având strânse relații cu căpeteniile naziste pe teme de ”rezolvarea finală a problemei evreiești”

După declararea independenței Statului Israel în 1948, întregul Oraș Vechi  a fost ocupat de Iordania. Evreii nu au mai avut acces la Zidul Plângerii, şi au fost expulzaţi din cartierul destinat lor din Orasul Vechi. S-au reîntors abia dupa 19 ani in 1967. Când a fost cucerit (sau putem zice recucerit?:) Zidul de Vest (denumire alternativă) şi a trecut prima emoție cu lacrimile soldaților şi sunetul şofarului suflat de Şef Rabinul Goren,

Tibi Soldiers_Western_Wall_1967

Soldaţi israelieni lângă Zidul Plângerii recucerit, 1067

Moshe Daian artizanul major al victoriei în războiul de 6 zile, a invitat la o discuție “bărbăteasca” Wakf-ul  Har Habayit. Rezultatul un nou ”Status Quo”oferit cu mărinimia învingătorului de  Moșe Daian. Conform acestui nou aranjament, administrarea  internă a  ”Har Habayit” rămâne în răspunderea Wakf, iar controlul extern complexului revine poliției israeliene. Musulmanii au dreptul să se roage pe Muntele Templului, evreii au dreptul doar  să viziteze. Evreii au dreptul să se roage la Zidul Plângerii și zonele adiacente.  Majoritatea conducătorilor religioși evrei au susținut ideia că evreii nu trebuie să se roage pe platoul de  aproximativ  cinci hectare pe care se află cele două moschei,pentru mai multe motive. Cu certitudine (au susținut ei,bazați pe descrierile din textele sacre)că Templul și deci și Sfânta Sfintelor în care se aflau Tablele Legii cu cele zece porunci Divine,erau undeva pe platou dar nu se știe exact unde.,existând în acest fel  riscul ca involuntar să se trateze cu lipsă de respect cele mai sfinte locuri ale iudaismului. Oricum, având în vedere incompatibilitatea creată de istorie între existența pe platou a locurilor sfinte dedicate altei credințe și un loc de rugă conform tradiției iudaice, este dăunătoare ideea ca evreii să se roage pe platou. Trebuie acceptat paradoxul că evreii nu trebuie să se roage în locul cel mai sfânt al credinței lor. În temeiul acelorași raționamente ideea de a se clădi cel de al Treilea Templu este exclusă deoarece ar implica dărâmarea unor lăcașe de cult ale unei alte religii monoteiste ceea ce este inacceptabi, din punct de vedere iudaic. Perspectiva ridicării celui de al Treilea Templu poate fi concepută doar în vremurile mesianice. Aceasta este poziția oficială a Statului Israel, a Rabinatului și a Curții Supreme a Israelului care a luat decizii pertinente în această materie.

Prin urmare toate acuzele făcute public de persoane responsabile din conducerea palestiniană referitoare la schimbarea ”Status Quo”  sunt lipsite de temei și afirmațiile de tipul ”evreii necinstesc cu picioarele lor murdare locurile noastre sfinte”, din partea lui Mahmud Abbas sunt jignitoare și nedemne . Iar aserțiunea că ”fiecare picătură de sânge scursă în Ierusalim este pură și fiecare  martir va ajunge în Paradis ”din gura aceluiași   lider e descalificantă.  Este adevărat că există evrei  (ultra religioși) și creștini ( mai ales evanghelici) care nu sunt de acord cu poziția oficială a Statului Evreu in această privință și susțin oportunitatea de a se ridica cel de al Treilea Templu. Ei pot fi devotați poporului evreu dar ignoră faptul că discursurile de acest fel sunt ireale și dăunătoare.

Și cine stinge focul?

Tibi Netanyahu la Congress

La cel de al 37-lea Congres al Organizației Sioniste Mondiale, în fața celor 500 de delegați veniți din peste 70 de țări ale lumii, unde există și activează mișcări sioniste, și a unui număr mare de observatori și invitați care au umplut până la refuz, una din marile săli ale Palatului Națiunii (Binian HaUma ) din Ierusalimul încă bulversat de crimele barbare comise de tineri incitați de lideri iresponsabili, Bibi Netanyahu, primul ministru al Israelului, a rostit o cuvântare comentată vehement în presa israeliană și internațională. Am fost în sală, în partea ”stângă”.  și am ascultat în direct cuvântarea. Cred că oriunde în lume atunci când este vorba de  interesele fundamentale ale națiunii, rivalitățile politice trebuie ”trase la dreapta.” Netanyahu a vorbit liber, așa cum îi șade bine unui conducător de stat în momente critice. Era un astfel de moment și primul ministru a rostit o cuvântare remarcabilă și potrivită momentului. Era ziua lui (66 de ani – cam ciudată potrivire, ar zice un astrolog:) și era în ajunul plecării în Germania, ceea ce cred că explică gafa politică ce i se impută deși tot ce a afirmat este în principiu adevărat. Da Hadji-Amin al Husseini a fost un nazist notoriu și a avut o contribuție majoră (chiar dacă nu determinantă cum a afirmat Netanyahu) în infernalul proiect de asasinare a poporului evreu din Europa. Dar dincolo de gafă, în cuvântarea lui, Netaniahu a subliniat esența lucrurilor care au determinat acest nou val de crime care la un moment dat se părea că prefigurează cea de a treia Intifadă. Această esență este minciuna propagată și susținută cu obstinaţie de o parte a țărilor arabe, și este susținută tacit de o bună parte a țărilor ne arabe, din interes, din neștiință,din lașitate sau …poate din ură.

AM CITIT UNDEVA CĂ NU EXISTĂ ORBIRE MAI PERFECTĂ  CA A CELUI CARE ȚINE OCHII ÎNCHIȘI.

Tiberiu Roth.

28 octombrie 2015, de la Ierusalim

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • Dan Romascanu commented on November 15, 2015 Reply

    Din pacate Itzhak Navon, al 5lea presedinte al Israelului, care este pomenit in acest articol a murit la 6 noiembrie. A fost unul dintre cei mai integri, modesti si decenti politicieni pe care i-a avut Israelul. Fie-i amintirea binecuvantata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *